joi, 22 aprilie 2010

Salutari de Acasa



Astazi este magie in aceasta camera. Ati creat o asteptare care este absolut magica. De fapt, ar putea fi numita “magnetica”, pentru ca voi creati magia cu fiecare respiratie, pentru ca respirati intr-un corp care va lasa Spiritul sa straluceasca. Astazi dorim sa va dam cateva idei despre imaginea generala, idei care sa va fie de folos in anii si chiar in zilele ce vor urma. Am impartasit deja cu voi multe dintre elementele care se petrec si se schimba pentru oamenii de pretutindeni. V-am dat si cateva idei despre acele lucruri pe care le puteti lasa sa se duca si despre altele pe care sa incepeti sa le urmariti. Important este sa puteti sa va asumati cu toata forta minunea care sunteti cat va aflati inca in corpul fizic. Astazi va vom spune cum va incadrati in acest loc minuscul, numit Pamant. Va vom impartasi cate ceva despre modul in care functioneaza, pentru ca unele dintre aceste lucruri incep, de asemenea, sa se schimbe.
Patru elemente foarte importante pentru calatoria unui suflet
Multi dintre voi veti resimti aceste schimbari in corpul fizic, dar, inainte ca acest lucru sa se intample, le veti simti in fiinta voastra emotionala, si acest lucru a si inceput. Multi oameni incep sa simta emotii ciudate, stranii, despre care nu stiu de unde vin. Nu este vorba despre dezechilibre masculin/feminin, nu este vorba despre perceptii ale iubirii/fricii. Acestea sunt pur si simplu emotii diferite, cu care nu sunteti familiarizati si pe care nu le puteti eticheta. Haideti sa va aratam ce se intampla, astfel incat sa va ajutam sa tineti usa deschisa pentru cei care va urmeaza.
Sa vorbim mai intai despre procesul nasterii. Am mai spus asta si inainte, dar exista patru elemente importante pe care un suflet le are in vedere atunci cand intra in joc pentru o incarnare:

1. Unul dintre elemente il reprezinta numele purtat. El este o vibratie sub care sufletul va trai in fiecare zi si care are efect vibrational asupra intregii calatorii. Sufletele consuma foarte multa energie inainte de nastere incercand sa plaseze numele dorit in gandul parintilor. Cateodata, parintii asculta, alteori, isi numesc copilul dupa o vedeta de cinema. Realitatea este ca voi detineti intregul control si ca va puteti schimba numele, ceea ce se intampla deseori in aceste camere atunci cand atingeti o vibratie superioara. Incepeti sa va alegeti propria realitate.

2. Al doilea element il reprezinta clipa in care sufletul trece de voal, pentru ca, in momentul in care va nasteti, voi treceti de la infinit la finit. Ce se intampla atunci cand un suflet trece dincolo de voal este ca preia modele magnetice pe care le va purta pe toata perioada in care se afla in corp fizic. Voi nu va ganditi la voi insiva ca fiind magnetici, pentru ca nu sunteti alcatuiti din materiale feroase. Cu toate acestea, aveti un magnetism mult mai mare decat puteti masura. Nu poate fi masurat in Gauss: intregul spectru magnetic este mult mai larg decat se cunoaste in prezent. Sub suprafata magnetismului oricarui lucru de pe planeta Pamant, se afla campuri magnetice foarte subtile. Aceste retele constituie o lungime de unda diferita, pe care urmeaza s-o masurati si ele reprezinta modul in care interactionati cu lumea din jurul vostru. Am numit aceasta energie, Universala, dar ea are multe denumiri pe Pamant. Ea constituie energia de baza, care exista atunci cand toate frecventele electromagnetice inconjuratoare sunt indepartate dintr-un vid. Multe dintre acestea vor iesi la suprafata, in urmatorii 7-10 ani.
Atunci cand traversati voalul si deveniti finiti, primiti o amprenta magnetica ce va ramane cu voi pentru intreaga viata. Ea va da anumite atribute (puteri) si slabiciuni, dupa cum le numiti voi, de cele mai multe ori. Alegeti aceasta amprenta cu foarte multa grija, pentru ca ea se potriveste perfect cu lectia si scopul vostru de viata . Atunci cand oricine va face o analiza astrologica sau de numerologie, sau orice alt fel de interpretare bazata pe momentul in care v-ati nascut, in fapt va citi aceasta amprenta.

3. Pe langa elementele stabilite pana acum (numele si momentul in care v-ati nascut), cel de-al treilea element il constituie ordinea nasterii in familia voastra. Este un element foarte important, deoarece face parte din constelatiile si dinamica familiala, pe masura ce sufletul creste in anii cei mai importanti din punct de vedere formativ. Exista posibilitati multiple: copilul unic, copilul cel mare, mijlociul, mezinul, gemenii.

4. Cel de-al patrulea element important il reprezinta momentul in care sufletul moare. Deoarece sufletul poarta o amprenta magnetica intreaga viata, este util ca aceasta sa ramana in urma la trecerea sa, la intorcerea Acasa. Aceasta trecere se poate face prin anumite ferestre in timp, pe care le-ati stabilit inainte de a va naste. Cand se ajunge la aceste ferestre, sufletul are o ocazie de a se intoarce Acasa. Cu toate acestea, avand in vedere ca sufletul se afla pe o planeta a liberului arbitru, el poate alege, la unison cu toate cele unsprezece dimensiuni, sa mai ramana. Daca face alegerea sa ramana, omul traieste ceea ce numim o Moarte Fantoma. In momentul respectiv, sufletul trece printr-o noapte intunecata, din care iese renascut, cu o directie bine stabilita. (Din partea lui Steve: Aceasta reprezinta o prezentare scurta a unui subiect important. Grupul a scris foarte mult, de-a lungul timpului, despre Moartea Fantoma si cartea Psihologie Spirituala include cea mai completa discutie asupra acestui subiect.)

Universul magnetic ~ Magnetismul rezonant
Scopul pentru care vorbim astazi despre aceste patru elemente este acela de a va arata importanta magnetismului in viata voastra. Dintre cele patru elemente, doua sunt legate de magnetism. Voi traiti ca fiinte magnetice; cu toate ca nu aveti o natura metalica, sunteti electrici. De fiecare data cand curge un curent electric, se formeaza un camp magnetic. De fapt, ele sunt unul si acelasi lucru. Voi sunteti cu totii fiinte magnetice, chimice. Cand aveti un gand, se produce o substanta chimica ce permite ca incarcatura electrica sa circule prin parti ale creierului vostru. Pentru ca acesta este modul in care functionati: de fiecare data cand aveti un gand, chimia voastra se schimba si, prin urmare, si campul vostru magnetic este usor modificat. Acest camp subtil – si totusi, imposibil de masurat – pe care il aveti fiecare dintre voi este direct legat la Energia Universala pe care se sprijina Universul. De fiecare data cand aveti un gand, trimiteti o amprenta magnetica in Univers. Activarea glandei pineale amplifica foarte mult aceasta conexiune si toate gandurile care o acceseaza.
Intervalul de timp care era utilizat pentru a servi ca o protectie impotriva unor ganduri intamplatoare – si potential nocive – scade cu rapiditate. Universul magnetic se schimba si se transforma usor, atunci cand aveti un gand si raspunde intotdeauna cererii voastre, in acelasi fel: ”Asa sa fie”. Astfel, Universul reprezinta o oglinda care reflecta inapoi modelele magnetice rezonante ale gandirii. In acest mod ati materializat totul, inclusiv Universul. Se poate spune ca acest lucru se intampla prin intermediul magnetismului rezonant. Armonicele reflecta inapoi energia sub diferite modele si, din aceasta cauza, in majoritatea timpului creatiile trimise in afara se intorc, aducandu-va ceea ce ati vrut – dar, de cele mai multe ori, intr-un mod usor diferit.
Multi oameni cer lucruri, spunand ca vor mai multe din astea sau din celelalte. Intelegeti ca a cere orice este de fapt o declarare catre Univers a lipsei? Aveti grija atunci cand cereti orice, pentru ca in felul acesta spuneti, de fapt, ca sunteti limitati! Exprimati lipsa. Prin urmare, care este opusul acestei atitudini? Sa gasiti lucruri pentru care sunteti recunoscatori. Cu atat mai mult pentru acele lucruri pe care le aveti deja si pentru care vreti sa multumiti si sa le pastrati in inima. Miscati lucrurile inainte in timp – si vor functiona. Acum va vom spune unde se aplica acest lucru, mai mult decat inainte. Pentru ca sunteti fiinte magnetice, creati si interactionati unii cu ceilalti si din punct de vedere magnetic. Acest lucru se intampla atunci cand vedeti aparand scantei intre doi oameni. Magnetismul este cel care da, in realitate, nastere acestor conexiuni: ceea ce voi considerati scantei si magnetism uman este ceea ce determina atractia intre oameni. Dar este mult mai mult decat atat. Nu numai ca ii apropie in mod magic pe indragostiti, dar in acelasi fel magic creeaza un spatiu in care contractele sa fie duse la indeplinire si face ca Familiile Spirituale sa se atraga, pentru a se reuni. De fapt, exact in acest mod a ajuns acest mesaj la voi. Aveti o legatura magnetica cu planeta Pamant si cu toate lucrurile conectate la ea. Noi va vorbim la un nivel mult mai profund decat ceea ce, pur si simplu, auziti sau vedeti si acest lucru este posibil prin aceasta conexiune. Conexiunea magnetica va da capacitatea de a juca de pe aceleasi pozitii. Acest lucru s-a petrecut pana acum mai mult in mod inconstient – sau, cel putin, semiconstient – dar el constituie unul dintre cele mai de pret bunuri ale voastre si reprezinta fundamentul capacitatilor voastre de creatie.

Magnetismul in actiune
Multi dintre voi sunteti constienti ca toate campurile magnetice ale planetei Pamant se afla intr-o permanenta miscare. Este un noroc ca ati descoperit, cu ani in urma, majoritatea tehnologiilor pe care le folositi astazi pentru navigatie si care nu se mai bazeaza pe campurile magnetice ale Pamantului. Ati invatat sa transmiteti unde radio de pe sateliti si sa va stabiliti pozitia prin triangulatie, numind-o GPS. Realitatea este ca ati invatat sa faceti lucrurile intr-un mod diferit. Inca o data omenirea s-a adaptat, fix la momentul potrivit. Magnetismul planetei Pamant urmeaza sa treaca printr-o transformare.

Planeta insarcinata ~ Pierderea atractiei
Am mai spus inainte ca planeta Pamant nu este bolnava: ea este insarcinata. Urmeaza sa dea nastere si, chiar inainte de asta, vor avea loc o multime de schimbari in interiorul mamei. Schimbari majore energetice, emotionale si fizice modifica semnificativ un corp, in vederea gazduirii acestui minunat miracol care este nasterea. Cu numai 100 de ani in urma, exista cu 10% mai mult magnetism pe aceasta planeta, decat exista acum. Campul gravitational si cel magnetic al planetei s-au redus intr-un ritm mai scazut, pentru o anumita perioada de timp si mult mai rapid, in ultimii 100 de ani. 10% din magnetismul care va atragea nu mai exista. Aceasta schimbare a Pamantului este ajutata mult, mai mult decat va inchipuiti, de procesul de iluminare al omenirii. Pamantul este o parte din voi si reactioneaza la campul de Energie Universala colectiva a omenirii. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din intreaga lume incep sa se trezeasca si sa spuna: „A fost un joc grozav, dar care este pasul urmator?” Omenirea incepe sa puna intrebari mai importante si acest lucru constituie inceputul urmatorului pas in evolutia sa. Oamenii de-abia incep sa accepte adevaruri si sa vada mai multe noi posibilitati, decat au facut-o pana acum, in parte si pentru ca nu mai sunt limitati de magnetismul care i-a tinut puternic ancorati pana in acest punct. Chiar daca oamenii nu vor sa elimine polaritatea, acele campuri magnetice au inceput si ele sa scada.
Acesta este si motivul pentru care am spus, de la inceputul acestor comunicari, ca Energia Universala sustine amestecul si se opune separatiei si ca acest aspect va deveni din ce in ce mai puternic si mai important, pe masura ce omenirea va evolua. Separatistii si idealurile lor vor mai flutura o vreme stindardul fricii, dar vor pleca cu siguranta. Aceasta abordare a fost rezultatul campului greu al dualitatii, determinat de puternica atractie magnetica a Pamantului. Este momentul ca omenirea de pretutindeni sa isi asume puterea. Planeta Pamant v-a eliberat, pentru ca sa puteti evolua, deoarece acesta este singurul mod in care noua energie va va sprijini.
In acest punct, ar putea fi util sa stiti ca puterea nu rezida in numarul oamenilor, ci in numarul uniunilor pe care acestia le constituie. Acest lucru se aplica la toate nivelurile, atat personal, cat si colectiv. De exemplu, guvernele de pe Pamant au devenit mai puternice, numai atunci cand s-au unit. Acest lucru s-a intamplat la nivelurile inferioare ale vibratiei omenirii, prin preluarea celorlati prin forta si, mai tarziu, pe masura ce vibratia colectiva s-a inaltat, prin intermediul acordurilor si uniunilor. Restrictionarea sau oprirea acestui proces de amestecare va conduce la clatinarea chiar si a celei mai puternice economii. Chiar si aceia dintre voi care, la nivel individual, v-ati asumat formarea de uniuni si legaturi intre oameni cu sisteme de gandire asemanatoare, in scopul cresterii personale sau, pur si simplu, pentru distractie, veti determina salturi importante in evolutia, in comunicarea si in educarea intregii omeniri. V-am mai sugerat pana acum formarea Grupurilor Care Dau Forta. Acest lucru este similar cu plantarea celor mai bune seminte, in cel mai fertil sol, la momentul cel mai potrivit din an.


Steve Rother 15 februarie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu