luni, 28 iunie 2010

Peste tot pe planeta are loc trezirea




Transmis de Lee Caroll - Australia - 20 aprilie 2010 Salutari, dragii mei , Eu Sant Kryon din Serviciul Magnetic . Aceasta este o intalnire de familie ; cel putin, acesta este felul in care eu o vad. Este o intalnire pretioasa, pentru ca daca voi ati intelege cu adevarat ceea ce se intampla in acest moment ati fi surprinsi. Asadar, asta pare atat de liniar. Un barbat sta pe o scena, muzica canta si Spiritul vine...si apoi exista veneratia, energia binecuvantata si respectul. Acesta este modul in care vedeti voi . Cee ce se intampla aici este mult mai important, pentru ca exista o permisiune pe care v-ati dat-o ca aceasta energie din partea cealalta de voal sa va viziteze. Asta nu se intampla fara prezenta oamenilor din fata partenerului meu. El nu poate face asta singur. El nu poate vorbi tare cu vocea lui Kryon, decat daca voi santeti aici. Aceasta ar trebui sa va spuna ca sant cateva atribute in procesul care cere " a da si a primi" si asta se intampla. Vedeti voi, din perspectiva mea, anturajul vine si asteapta permisiunea. Nu este doar un om pe scena. Nu este necesara o prezentare. Acesta este o reuniune. Pentru ca pe scaunele din fata mea , cei care asculta si cei care vor citi, sant cei pe care i-am cunoscut de o eternitate. Voi toti santeti eterni in ambele directii. Nu exista un inceput al vostru. Ganditi-va la asta ! Asta ar trebui sa va spuna despre esenta si miezul a ceea ce exista in interior. In acest moment, in aceste timpuri, exista o energie daruita. Aceasta este o informatie in engleza, dar in timp ce este data si in timp ce energia este acolo, al 3-lea limbaj este deasupra voastra, a tuturor. Aceasta viziteaza fiecare scaun si intreaba :" Iti amintesti?" Fiinta Umana nu este construita pentru totala aducere aminte a cine santeti voi pe partea cealalta de voal. Daca noi am oferit dovada empirica ca acest channel a fost adevarat, atunci nu ar mai fi nici un test. In plus, multimea ar fi mult mai mare, nu credeti? Daca dovada ar exista, toti ar trebui sa fie aici. Nu, in schimb, aceasta cere indivizilor sa mearga in interior si sa isi foloseasca discernamantul. " Tot ceea ce este prezentat aici, ar putea fi adevarat? Ar putea fi exact asa cum spune Kryon? " Acesta este discernamantul despre care am vorbit adesea, care este disponibil fiintei umane. Deci, in aceste momente, exista intr-adevar energia care curge din aceasta fisura a voalului ,careia voi i-ati dat permisiunea sa se deschida. Din aceasta fisura curge energia de Acasa. Doar pentru un moment , cu acest al 3-lea limbaj, doar pentru un moment, lasati-o sa va umple inima. Si daca santeti atenti, aceasta va va umple cu adevar mai mult decat credeti. Peste tot pe planeta are loc trezirea. Aceasta nu face mare zgomot , pentru ca nu exista o campanie de publicitate sau spectacole de televiziune care sa o anunte. Incet, aceasta se petrece. Inca din 1987, aceasta creste si voi o simtiti. Umanitatea este mai constienta de aceasta schimbare acum decat vreodata inainte. Multi din preajma voastra incep sa accepte ceea ce voi, din aceasta camera, ati acceptat deja.
Oh, ei poate nu cred ceea ce credeti voi , dar ei vad cine santeti voi. Ei vad o Fiinta Umana in pace, stand langa cei care sant tulburati. Ei vad calea pe care mergeti in viata si pe altii din jurul vostru si observa diferenta . Subiectul este din nou ADN-ul. INVATATURILE ADN CONTINUA... ADN- Literele suna cu complexitatea si chimia inaltei stiinte biologice. De fapt, exista mult mai mult chiar decat stiinta vede, pentru ca este indoielnic faptul ca stiinta va vedea vreodata ceea ce va voi spune eu. Exista componente si atribute in ADN-ul vostru care sant pur si simplu invizibile in 3 D. Eu v-am spus in trecut ca ceea ce lipseste la acest moment in eforturile facute de stiinta, care literalmente ar schimba totul este un instrument care ar masura un camp interdimensional. Odata ce acel instrument sau scenariu se dezvolta si acest lucru se va intampla, acesta este cel mai apropiat lucru pe care il veti avea vreodata pentru a dovedi ceea ce spunem noi. Pentru moment, acel instrument este indreptat asupra diferitelor lucruri de pe planeta, inclusiv spre biologia umana ; va fi o revelatie in stiinta, peste tot. Energia care este invizibila va aparea sau cel putin isi va arata umbra. Aceasta va fi apoi reala, acolo unde pe moment este doar o presupunere. Interdimensionalitatea este aici astazi in atat de multe feluri. Gravitatea este o forta interdimensionala. Magnetismul este o forta interdimensionala. Chiar si lumina are componente din acestea...toate invizibile si inexplicabile pentru voi, pentru moment. Dar ca atat de multe alte lucruri, voi le folositi in fiecare zi si corpurile voastre fac parte din acestea, deasemenea. Lasati-ma sa va explic cateva lucruri care vor influenta ceea ce am sa va spun. Pentru a face asta, trebuie sa repetam ceea ce v-am spus deja, astfel incat sa va dau informatii pe care inca nu le-ati auzit. REVIZUIREA Pentru voi si pentru stiinta, premisa ADn este bio-chimica. Asta este ceea ce aveti in corpul fizic , ceea ce credeti ca este responsabil pentru matricea vietii si este total explicabil pentru stiinta prin chimie si procesele biologice. Dar exista si atribute spirituale interdimensionale in ADN care sant cuantice. Majoritatea actuala a chimiei pe care o puteti vedea in Genomul Uman este intr-o stare cuantica. De altfel, stiinta voastra nu poate masura o stare cuantica la acest timp, nici campul din jurul ei, care este evidenta acesteia in interiorul puzzle-lui Genomului Uman. Noi v-am spus ca ADN-ul din corpul uman poarta o cantitate impresionanta nevazuta de informatii si energie. Noi vorbim despre ADN ca despre o entitate, nu ca despre un dublu helix chimic. In acest sens, 100 de trilioane de bucle lucreaza impreuna ca o singura energie, numita "ADN-ul vostru". Acest grup este unic. Acesta trebuie sa fie, pentru ca este absolut 100 % al vostru. Datorita acestei cuanticitati a ADNu-lui , acesta contine o parte uriasa a spiritualitatii voastre. Nu numai ca ADN-ul contine inregistrarile a tot ceea ce ati fost pe aceasta planeta , dar si relatiile voastre cu Gaia deasemenea. Acesta contine tot ceea ce ati facut vreodata si spiritualitatea a ceea ce ati invatat in fiecare viata. Aceasta informatie este literalmente imprimata in ADN. Acum, ascultati-ma : In eoni de timp, nici un uman nu si-a pierdut vreodata nici o revelatie spirituala pe care a avut-o. Intelegeti? Cu ajutorul intentiei, orice uman se poate trezi la punctul in care ADN-ul sau detine ceea ce a invata in toate vietile sale. Voi va treziti la ADN-ul insusi, cu intentia si revelatia Dumnezeului interior. Toate lucrurile spirituale pe care le-ati invatat vor veni zburand inapoi si vor fi ale voastre din nou. Cum ar putea sa nu fie asa? Voi ati deschis usa originala si este a voastra, proprie. Multi isi vor "aminti" cine sant ei si ceea ce stiu. Cativa dintre voi ati spus ca nu ati ales sa veniti inapoi, pentru ca a fost dificil de data asta. Exista un sentiment intrinsec, interior la cativa dintre voi , ca de data asta va fi ultima oara. Totusi, eu va voi spune , dragii mei, ca asta ati spus si ultima data ! Iata ce se intampla : primul lucru pe care Maestrii si sufletele batrane doresc sa il faca atunci cand ajung pe partea cealalta de voal este sa se intoarca..si astia santeti voi ! Majoritatea dintre voi vrea si cand o faceti, inaintati de acolo de unde ati ramas, nu reincepeti. Asta exista in ADN. Este minunat. Intelepciunea varstelor este imprimata in ADN. Este cuantica si deci uriasa. Cristalul din Pestera Creatiei stocheaza asta pentrru voi si activeaza ADN-ul vostru cand va intoarceti cu un corp uman diferit. Este interesant ca umanitatea a vazut acum Genomul Uman si ea vede ca este unic? Nu-i asa ca este interesant? ADN-ul este total unic. Nici o Fiinta Umana nu are ADN-ul la fel ca alta fiinta, nici macar gemenii identici. Doar o frectiune este identica la gemeni ( mai putin de 5 %). Dar nu partile codate ale non-proteinelor. Acestea sant absolut unice pentru fiecare uman. Exista mai mult. In ADN sant atribute ale partii din Dumnezeul care santeti. Amprenta Sinelui Inalt este acolo. Numele angelic pe care va strig eu este acolo. Acel nume nu este un nume din liniaritate sau unul rostit in aer, cu vibratie. In schimb, acesta este un nume pe care noi il cantam in lumina. Si cand acesta este rostit, vibreaza cu maiestuozitate. Acesta este adevarul ! Simtiti-l ! Amprenta a cine santeti voi este acolo. Voi purtati cu voi partile descendentei dintr-o alta planeta si din alte arii din Univers. Energia celor care au ajutat la insamantarea voastra cu portiunile spirituale ale umanitatii sant acolo, deasemenea (pleiedienii). Acestia sant potriviti, minunati, iubitori. Toate acestea se gasesc in interiorul ADNu-lui vostru si pentru a fi acolo, trebuie sa existe o energie cuantica. Acum, sa vorbim din nou despre biologia 3 D. In acest foarte, foarte mic helix dublu , 3 miliarde de parti chimice au fost cunoscute si identificate . Aceasta molecula de ADN este atat de mica , incat trebuie vazuta la un microscop electronic. Este atat de complexa prin cele 3 miliarde de parti chimice. Apoi, incepe sarcina de identificare a ceea ce fac aceste parti si stiinta incepe sa studieze enormitatea a ceea ce este acolo. Ei cauta intr-adevar ceea ce a creat mai mult de 23.000 de gene umane. Deci, ei cauta coduri, codificarile proteinei liniare, pentru a intelege cum lucreaza acestea. Stiinta a asteptat mult timp sa vada "matricea in actiune" si a facut-o. Dar socul a venit cand mai putin de 5 % din ADN a creat genele. Intr-adevar, ei au vazut liniaritatea si codificarea proteinei din portiunea de ADN. Aceasta mica portiune a creat genele , dar restul pare a fi intamplator, chiar haotic. Mai mult de 90 % din ADN pare sa fie nefolositor. partenerul meu a vorbit astazi despre starea cuantica care pare sa fie haotica. Ea pare sa fie intamplatoare, haotica, pentru ca acolo nu exista liniaritatea care sa fie descoperita intr-o realitate intr-adevar cuantica, deloc. Unul din lucrurile care va retin de la a vedea o stare cuantica este influenta liniaritatii pe care o aveti in realitatea voastra 3 D. Deci voi, intr-adevar va uitati la ceea ce este cuantic, dar pentru voi, conceptul a ceea ce ar putea fi este invizibil. Acest atribut ADN al hazardu-lui nu ar putea fi luat usor, pentru ca stiinta a privit ceva care a fost innexplicabil. Imaginati-va, 90 % din ADN pare sa nu faca nimic ! Biologii stiu mai bine , dar nu aveau o explicatie la indemana. NOI INFORMATII Deci, incepem din acel punct sa revelam cateva lucruri, din care multe vor fi confirmate. Cand aceasta se intampla, va veti aminti ca le-ati auzit. ( Kryon zambeste). ADN-ul este mult mai mare decat credeti si chiar stiinta de astazi incepe sa recunoasca ca 90 % din ADN care pare sa fie hazard , poate nu este un limbaj sau un cod. In schimb, poate fi ceea ce ei numesc " chimie influentiala" care modifica cumva sau configureaza cele 5 % care reprezinta motorul matricei genetice. Ironia aici este ca asta este exact ceea ce se intampla, dar nu in felul in care stiinta priveste. Cele 90 % din ADN sant o reflectie a spiritualitatii voastre. Inregistrarile Akashice , Sinele Inalt , ceea ce cautati si pe care il numiti " un portal catre partea cealalta" este acolo. Intr-o stare cuantica, aceste lucruri nu sant actualmente in chimicale, deloc. Ganditi-va la toate acele chimicale care formeaza impreuna un pod , o conducta, un portal sau un indicator cuantic catre tot. Decat sa ganditi intr-un mod liniar ca acolo este un compartiment sau o cutie unde este Sinele vostru Inalt , ganditi-va ca este o usa. Daca ati putea merge acolo sa vedeti starea sa cuantica , ati intra in conducta care va ia spre tot ceea ce este. Deci, intelegeti ca acest pod chimic cuantic 3 D este un influentator sacru al genomului si este foarte larg, continand cele mai multe informatii din matricea umana a vietii. AND -UL ESTE MAI MULT DECAT CREDETI Acum, sa vorbim despre ADN asa cum nu ne-ati mai auzit niciodata inainte. Stiinta considera creierul vostru ca fiind centrul constiintei, dar nu este. creierul, cel mai inalt grup neurologic de comanda pe care ea il vede este plin cu sinapse complexe. Asadar, el trebuie sa fie responsabil pentru ceea ce numiti constiinta umana, dar nu este. Creierul este doar motorul 3 D care raspunde la cele 90 % ale cuanticitatii ADNu-lui. Acesta este motorul sinapselor si este foarte complicat. Dar creierul este doar primitorul de informatii pentru a crea semnalele electrice pe care le executa asa cum este instruit, asa cum este influentat de catre ADN. O suta de trilioane de parti din ADN lucreaza impreuna comunicand ca una. Realizati asta? Stiinta nu stie cum se intampla acest lucru si legatura de comunicare de la capul vostru la degetele de la picioare are cumva un singur scop.Este acesta creierul vostru? Nu. Acesta este ADN-ul tot, impreuna, creand fiinta umana. ADN-ul "stie". Acesta lucreaza tot impreuna. Asta nu veti gasi in cartile medicale, dar el completeaza o mare legatura care lipseste si careia stiinta nu ii da credibilitate. ADN-ul comunica cu el insusi ! El are o singura "minte" si "stie" ce se intampla in fiecare parte a corpului vostru. Noua informatie este ca ADN-ul aprovizioneaza un "camp" in jurul vostru, care este interdimensional. Acel camp este constiinta voastra, nu creierul vostru. Ceea ce face creierul vostru este in tandem cu ADN-ul. Creierul vostru viseaza...sau nu? Sinapsele sant acolo pentru a arata visul si in cel mai adanc somn , ies inafara atat de multe lucruri complexe. Acele lucruri sant toate in ADN-ul vostru si sant alimentate in creierul vostru. Deci, ADN-ul alimenteaza chiar si instructiunile si influenteaza activitatea de a visa a creierului vostru pentru voi. Aceste lucruri sant dificil de explicat, cand noi nu vorbim despre lucruri liniare, caci acestea sant cuantice. Voi toti visati in starea cuantica. Iata de ce acolo nu exista liniaritate si lucrurile nu au sens intotdeauna. Acei care au trecut dincolo si cei care nu, sant impreuna in visele voastre, totusi ei se uita unul la altul. Visele nu au sens pentru ca ele nu sant in realitatea cu care voi santeti obisnuiti. Acesta este ADN-ul vostru care vorbeste...Inregistrarile Akashice vin si trag "sforile" in creierul vostru. Stiinta nu recunoaste asta, pentru ca ea nu poate vedea campul, dar ADN-ul este constiinta umana si creierul pur si simplu este motorul 3 D al sinapselor care alimenteaza podul pentru realitatea voastra. " Kryon, exista o evidenta a acestui lucru?" Da, exista. Cand o fiinta umana are un accident si maduva spinarii este complet taiata, aceasta lasa corpul inert. Acesta este paraplegicul care nu mai poate misca nimic - nici macar un deget. Si totusi, inima continua sa bata, nu-i asa? Digestia continua, nu? Rinichii si alte organe functioneaza, nu-i asa? Chiar si activitatea reproductiva este posibila ! Totul continua sa functioneze, totusi voi ati invatat in scoli ca creierul trimite semnale electrice prin maduva spinarii si mentine bataile inimii, nu-i asa? Ei bine, daca maduva spinarii este taiata, ce mentine bataile inimii? Eu va voi spune - este matricea ADN ! Cand motorul sinapselor este stricat, ADN-ul gaseste alte cai si instruieste corpul sa continue forta de viata. de aceea organele continua sa functioneze, chiar daca controlul muschilor nu. Interesant, nu-i asa? Exista dovada acolo, daca priviti. Stiinta gaseste acest lucru curios, nu? Asadar, ati putea spune ca ADN-ul vostru este actualmente un creier esoteric, eteric , continand lucruri pe care creierul vostru obisnuit nu le contine. Ati avea dreptate. Toate acestea sant maniere ale atributelor spectaculoase din ADN-ul vostru care sant aici pentru a vedea ceea ce stiinta voastra curenta a trebuit totusi sa vada. ADN-UL "STIE" Cel mai mare atribut pe care dorim sa-l discutam este acesta - acest camp interdimensional ADN este cunoscut. Acesta este construit pentru a extinde viata. El stie cine santeti voi. El contine matricea sacralitatii voastre si este una din cele mai mari unelte pe care le aveti pentru sanatate, bucurie, pentru deschiderea usii. Acesta se afla in campul ADN , nu in creier. Si pentru acest adevar, exista o celebrare. PEntru ca acesta va elibereaza de la a trebui sa creati ceea ce credeti ca aveti nevoie. Sa va spun in alt fel. Daca doriti sa folositi acest camp ca pe o unealta , acum ca stiti ce poate face, veti lucra cu structura voastra celulara pentru a manifesta lucruri. Experienta umanului normal este sa intalneasca cunostinte ca :" Cum sa comunic? care este cel mai bun lucru pe care sa-l cer? Cum sa specific , astfel incat ADN-ul sa cunoasca ceea ce eu cer? Trebuie sa fie o anumita cale sau un anumit loc? Trebuie sa urmez anumiti pasi care vor deschide usa? Nici una din caile de mai sus ! Daca ati putea vizita structura voastra celulara , Akasha voastra, lectiile voastre de viata sacre, nu credeti ca aceasta ar trebui sa stie ce se intampla? Ea stie, poate mai mult decat o faceti voi. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa vorbiti cu acea parte cuantica a voastra si ea stie ce aveti voi nevoie. Deci, noi va rugam sa relaxati liniaritatea listelor pe care i le-ati dat lui Dumnezeu. Pentru ca deodata, noi va spunem ca exista o energie cuantica, care este sacrul din voi , care stie ce aveti nevoie. Asadar, meditatiile si rugaciunile voastre ar putea fi schimbate pentru a deveni mai intelepte, asa cum vorbiti cu propria voastra structura celulara, cu propriul vostru Sine Inalt. Voi ati putea spune :" Draga Spirit, draga ADN, examineaza viata pe care o am si da-mi acele lucruri care o vor intensifica". Poate ca aceasta este vindecarea pentru care ati venit, dragii mei ? Nu credeti ca eu stiu cine este aici? Poate ca acesta este un miracol care va va da bucurie in fata supararii in care va aflati chiar acum? Nu credeti ca eu stiu cine este aici si prin ce ati trecut in ultimele zile? Eu am numarat lacrimile cand acestea au curs si asta a facut si campul ADNu-lui ! Voi va simtiti atat de singuri, neintelegand ca exista un antural in jurul vostru tot timpul si lor le-ar placea sa atinga acel camp care este ADN-ul vostru ! Lor le-ar placea sa il atinga. Dar nu inainte ca voi sa spuneti ca este o.k sa faca asta. Intelegeti acest lucru : ADN-ul este mai mult decat chimie ! Acesta este un camp si un portal. Aceste lucruri sant mecanismele Spiritului. Noi incepem sa va dam informatii avansate si au existat cei care au stiut cum functioneaza acestea si au asociat geometria sacra la toate acestea. Acestea sant corecte. Dar acesta este un camp. O ASCENSIUNE A UNUI MAESTRU Sa revedem ceva ce este antic , intelept si sa va spun o poveste profunda. In scripturile voastre din lumea vestica, exista o poveste a unui maestru numit Elijah. Aceasta a fost singura fiinta umana din istorie care a selectat timpul ascensiunii fara a muri si a trebuit inregistrat de catre cineva care i-a luat locul. Asadar, ati putea vedea asta in scrierile celui care a fost martor. As dori sa revedem asta, pentru ca acolo este o dovada a campului. Ei au spus ca Elijah a pasit intr-o deschidere, cerand Elishei sa inregistreze ceea ce se va intampla. Acum, Elijah a fost un maestru cu o mare intelepciune si cunoastere si el este astazi ceea ce voi ati numi un maestru ascensionat. In liniaritatea umanului, exista un intreg grup de oameni care asteapta intoarcerea lui. Am niste vesti pentru ei. Iesiti afara din liniaritate, pentru ca el s-a intors de mult timp ! Pentru ca energia maestrilor este parte din energia marii schimbari care are loc. Ei se amesteca cu vibratia acestei planete. Ei toti s-au intors inapoi si asta este ceea ce simtiti voi. Intr-o stare cuantica , ei sant in ADN-ul vostru. Nu simtiti asta? Exista atat de multa asteptare in jurul lucrurilor din 3 D , care nu au fost niciodata menite sa fie 3 D. Atat de multa informatie este data in termeni metaforici , incat voi puteti intelege ca poate profetia in sine, ar putea insemna lucruri dinafara realitatii voastre liniare. Elijah a mers deschis, privit de Elisha, dar el nu a murit. In schimb, el si-a reclamat sacralitatea. Intr-adevar el a plecat, dar nu fara cateva focuri de artificii. Pentru ca Elisha a indicat ca el se va intoarce intr-o trasura de foc , acompaniat de 3 entitati. In cea mai buna descriere a liniaritatii sale, Elisha a descris ceea ce a vazut si ce a simtit. Acum, priviti acest lucru, pentru ca veti afla ca nu au fost necesari ingerii de sus care au venit si l-au luat pe Elijah. In schimb, ceva s-a intamplat pe pamant si Elijah s-a intors in lumina si a plecat. Sa va spun ce a fost asta. Elijah si-a energizat campul ADNu-lui sau ! Acest camp are un nume, numele dat la acel moment cand Elijah s-a inaltat intr-o trasura de foc. Numele a fost dat in ebraica : Merkabah. Si va voi revela acum , asa cum am mai facut-o inca de doua ori, ca ADN-ul vostru este intr-adevar Merkaba voastra. Acesta are geometria sacra conectata de el , pentru ca acest camp interdimensional are o structura. Daca l-ati putea vedea, ati vedea structura unui tetraedron dublu si acesta arata minunat. Nu este doar o sfera de lumina. Numele Merkabah ar indica ca ceva se inalta in el si aceasta este trasura divinitatii voastre. Fiecare fiinta umana are aceasta, inregistrata de catre Elisha care a privit ascensiunea maestrului. In plus, trasura contine 3 parti, care a reprezentat reuniunea de care vorbeam in trecut, a celor 3 parti care s-au despartit de voi cand ati ajuns pe pamant si se recombina cand plecati. Va voi spune mai multe despre acestea in urmatorul channel. Asta doream sa va impartasim, pentru ca fiecare dintre voi aveti exact ceea ce a avut Elijah. BIOLOGIA SI INTENTIA Sa vorbim mai mult despre biologie, deoarece acum devine putin mai complexa. Exista un amestec intre 3 D si cuantic pe care am dori sa-l descriem acum. Este ceva nou , pentru ca vibratia planetei si a umanitatii, in special a celor care lucreaza cu lumina au creat un nou set de unelte. Voi incepeti sa il vedeti si acesta va fi vizibil prin examinarea chimiei 3 D a ADNu-lui, chiar si la nivel 3 D. Stiinta priveste acum la ceea ce ea numeste : markerii (indicatorii) din proteinele codificate ale ADNu-lui , care creaza genele umane. Acesti indicatori, asa cum sant descrisi de stiinta, sant cei care reprezinta piese sau parti care ar indica predispozitii - atribute care ar putea slabi anumite celule, astfel incat, mai tarziu in viata, ar putea permite boli, cum ar fi cancerul. Ei au inceput sa vada acesti indicatori, poate in anumite familii unde mamele si fiicele si fiicele lor si fiicele lor, toate au avut acelasi fel de boala. Ei incep sa vada indicatorii genetici care au creat predispozitiile slabiciunii. Sa vorbim despre indicatori, pentru ca asta este prima data cand dezvaluim acest lucru. Prima premiza : De ani buni, noi v-am spus ca intentia voastra de a vorbi cu structura voastra celulara are putere. Aceasta intentie este comunicarea voastra cu campul ADN, pentru a schimba ceva in structura celulara 3 D. Ati putea spune ca este "vocea" voastra interdimensionala care da instructiuni partii cuantice a ADNu-lui vostru, care are ca rezultat apoi actualele schimbari chimice care se intampla in codurile din genomul vostru 3 D. Dar acum, rezultatele vor fi vazute si voi puteti incepe prin a elimina indicatorii si cand o faceti, ei sant eliminati. Aceasta inseamna ca un lucru cuantic pe care il faceti astazi, poate schimba chimia productiei de gene ADn atat de maret, incat nu va fi transmis copiilor vostri. Voi puteti rupe lantul. Binecuvantata este fiinta umana care realizeaza ca , asa cum ea isi purifica viata cu lumina Creatorului, aceasta ii va afecta biologia partilor proteinelor codificate. Voi puteti sterge indicatorii. Este pentru prima data cand 3 D-ul se amesteca cu cuanticul, astfel incat stiinta poate intr-o zi sa priveasca la acelasi uman peste timp, stiind ca acel ADN nu se schimba niciodata...totusi, el a facut-o ! Este schimbarea voastra si este unica si voi ati facut-o. Nu va exista un raspuns de la ea, dar faptele 3 D va vor arata ca ati eliminat indicatorii. Bucuria si frumusetea acestui lucru este ca descendentele tinerelor femei care fac asta , fiicele lor, nu vor avea boala si nici nepoatele acestora. Aceasta este un nou dar si reflecta puterea timpurilor. Puteti schimba intr-adevar pe cei care vor fi copii vostri? Desigur ! Eu stiu ce ganditi. Multimea care sta aici spune :" Ei bine ,este putin cam tarziu, Kryon. Eu am deja un copil. Deci, de ce stai aici si imi spui aceste lucruri?" Nu intelegeti unde bate acest mesaj? Nu intelegeti profunzimea a ceea ce se intampla cand sufletele batrane ne permit noua sa va dam aceasta informatie aici, pe Pamant? Nu intelegeti ca energia voastra a generat permisiunea pentru ca noi sa venim astazi si sa va dam aceasta, astfel incat tanara femeie si tanarul barbat care sant Lucratori in Lumina o vor auzi si vor sti ce inseamna pentru ei? Intelegeti ca santeti proprii vostri stramosi? Vi s-a intamplat asta? Eu va vad in actuala istorie, stand pe scaun, voi cei de peste tot din lume ! Asta am dorit sa va spun astazi. Voi nu aveti fiecare un nume pentru mine. Eu nici macar nu vad ce gen aveti. Eu va vad intr-o stare cuantica si de aceea este atat de profund faptul ca ne-ati permis sa venim si sa va vizitam in aceasta maniera. O femeie sta pe un scaun in fata mea. Ea nici nu are idee ce luptator a fost sau cat de mare era cand a fost barbat. Totusi ea poarta un jurul ei sentimentul unui luptator si ea stie ca este puternica. Ma uit la barbatul mare, solid si vad o mama trudind cu toti copiii ei si barbatul stie acest lucru. El poate simti asta. El este senzitiv si poate simti iubirea unei mame. Cine obisnuia el sa fie? Si cum il afecteaza acest lucru astazi? Suflet batran, asta te-a afectat astazi, deoarece fiecare viata iti daruieste strat peste strat de intelepciune. Asta te-a adus pe scaunul de astazi sau te-a facut sa citesti mesajul pe care il vezi acum. Pentru ca aceasta este viata in care te-ai trezit si ai realizat ca este mai mult, mult mai mult. Aceasta te-a adus ca un cautator intr-un loc in care sa spui :" Ce pot face pentru mine si pentru Pamant?" Iti voi spune eu ce poti sa faci. Poti deveni plin de compasiune pe aceasta planeta. Poti merge si iti poti arata lumina pe aceasta planeta. Poti schimba indicatorii din propriul tau ADN ! Gandeste-te cine asculta acest mesaj si ce poate insemna pentru copiii lor si pentru copiii copiilor lor. Acestea sant uneltele despre care vorbeam cu atat de mult timp in urma si dovada va veni in linia realitatii acestui mesaj. Tot ceea ce v-am spus astazi este corect si real si va fi vazut natural in propriul mod. Dar am dorit sa stiti sacralitatea care este aici, intr-o structura despre care voi ati crezut ca este bazata doar pe chimie. ADN-ul este de departe mult mai maret si mai sacru decat si-a imaginat cineva vreodata. Deci, ce veti face cu aceste informatii? De ce nu plecati din acest loc diferiti fata de cum ati venit , simtindu-va putin mai capabili? Poate va veti simti putin mai bine in privinta posibilitatilor din fata voastra? Poate veti sti vreodata ca ceea ce s-a intamplat astazi este real. Si Asa Este ! KRYON. Sursa :www.kryon.com

Legea lui Unu - Enunturile Universale




Legea lui Unu, ca si sistem initiatic si credinta, detine in structura sa o forma exoterica si una esoterica. Forma exoterica a ajuns sa fie folosita in perioadele de dupa disparitia Atlantidei, cand initiatii Legii au ajuns sa fie foarte putini. Acestia doreau sa exprime invatatura lor si altora insa cum celelalte popoare nu erau indeajuns de dezvoltate spiritual pentru a putea aplica in totalitate Legea, invatatii Atlantidei au dezvoltat o forma pentru oamenii de rand, o forma mai usor de inteles, care treptat sa-i duca (pe putini, dupa cum au aratat vremurile) pe ceilalti spre cunoasterea esoterica, forma avansata si profunda a Legii lui Unu, destinata eliberarii de viata fizica si expandarea constiintei dincolo de viata planetara de aici.

Printre cele mai importante enuntari din Legea lui Unu, care trebuie intelese de fiecare om ce doreste sa o urmeze sub o forma sau alta, sunt cele 10 Enunturi Universale; din ele, ulterior, au derivat cele 7 Principii Hermetice ale lui Thoth. Cele 10 Enunturi reprezinta legile de baza prin care constiinta umana poate sa inteleaga structura Universului si felul in care Acesta se manifesta, constituind totodata partea de inceput a cursurilor bazale de Ergoexie, stiinta celesta care studiaza manifestarile Substantei Universale si interactiunile dintre ele.

Inainte sa prezentam Enunturile, mentionam ca multe din informatiile Legii lui Unu se regasesc in alte forme in diferite culturi, religii sau sisteme initiatice ale lumii prezente, insa forma lor originala si completa este necesara pentru a putea fi inteles mesajul initial al Legii si al Maestrilor acesteia, fiinte care au adus aceste cunostinte pe Pamant in trecut, si continua sa o aduca si in prezent in mod direct sau prin mesagerii lor. Prin afirmatiile de fata, insa, nu facem vreo afirmatie despre cel ce publica acest articol.

Incepem prin a prezenta primele trei Enunturi.

1. Unul este; A Fi este aspatial, atemporal, existent prin Sine insusi.
Primul Enunt face referire la natura lui Unu, numindu-l si "A Fi", insasi existenta a tot si toate. Este atrasa atentia aici asupra unui aspect din unele religii pamantesti care-l caracterizeaza pe Divin drept omniprezent si etern; acest lucru este insa eronat inteles de multe ori in prezent, deoarece omniprezenta presupune ca Divinul sa fie prezent in ceva, supus insa si timpului, pe care-l ocupa in intregime ("etern"). Ori Unul este TOT. El nu ocupa ceva, ci El este "ceva", tot ce exista si nu exista, si este atemporal, aspatial astfel, dincolo de limitele existentei umane si ale oricarui regn spiritual din Univers, dincolo de constiinta si manifestare. Primul Enunt mai poate fi formulat astfel: Exista Unul. Prin aceasta afirmatie, nu se vorbeste nimic despre ce nu exista, excluzandu-se astfel dualitatea care apare, iminent, in exprimare, despre ceea ce nu apartine existentei lui Unu. Cuvintele sunt neputincioase in a exprima acest Adevar intru esenta Sa.

2. Unul variaza; ceea ce Este se schimba intru continua Creatie.
Acest al Doilea Enunt este preceptul de la care apare si Enuntul Vibratiei, ulterior. Insa, mai mult decat Vibratia, Unul este in permanenta Schimbare si, deci, Miscare. In plan pamantesc, acest lucru poate fi inteles prin faptul ca nimic nu va ramane la fel vreodata, nici o forma a Creatiei. Toate se vor schimba, toate vor veni si vor trece, mai devreme sau mai tarziu. Oamenii tind, in nestire, spre a pastra multe lucruri asa cum doresc ei sa fie, si sufera cand, atasati fiind de ele, acestea isi schimba forma, se transforma, dispar din viata lor in felul cum erau pana atunci. Si aici apare ignoranta umana care nu doreste sa cunoasca si sa accepte ca totul se schimba, in permanenta, ca si Lege de baza a Universului. Astfel, Creatia inseamna transformare. Tot ce a fost Creat, Creat ramane, iar Existenta este o continua transformare a ceea ce a fost Creat si, deci, care exista. Asa se leaga al Doilea Enunt de Primul.

3. Unul este continuu; ceea ce Este nu are sfarsit sau inceput, in nici un fel ce poate fi conceput de ceea ce este Creat.
Dincolo de timp si spatiu, dincolo de toate notiunile si partile de Creatie pe care noi le putem percepe vreodata, Unul este continuu, fara inceput sau sfarsit in vreun fel, pentru ca nu se supune timpului si spatiului sub nici o forma. "Inceput" si "sfarsit" sunt notiuni nascute din Creatie, nu din Creator, iar ele nu exista pentru Creator decat prin propria Lui Creatie. Trebuie inteles faptul ca tot ceea ce poate Omul sa fie nu va atinge niciodata maretia Creatorului, asa cum nici o fiinta, nici un spirit Creat nu va atinge asta. Cand se atinge, totusi, asta, Creatia nu mai este Creatie, ci Creator. Astfel de lucruri sunt dificil de inteles de catre o constiinta care inca e prinsa in planul vietii fizice, insa trebuie sa constituie subiectul de studiu al fiecaruia care urmeaza Legea lui Unu in vreun fel. Omului ii este necesar sa inteleaga faptul ca Unul este, dincolo de tot si de toate, nemarginit si de neinteles in totalitate. In afara de Enunturile Universale si alte astfel de lucruri, Formele Create sunt infinite pentru constiinta umana, si nu se poate vorbi despre Ele ca si Intreg cu adevarat pentru ca nu pot fi cuprinse in cuvinte si gandire. Unul este fara capat, si in fiecare clipa pentru Om, acesta Este, Variaza si Continua.

Insula Şerpilor, între militarizare şi spiritualitate


de Daciana Matei
Încă din cele mai vechi timpuri, acest petic de pământ a avut o istorie tumultoasă. Deşi această insulă are o suprafaţă doar de 17 ha cu aspect arid şi stâncos, lipsit de vegetaţie sau apă, interesul pentru deţinerea Insulei Şerpilor pare paradoxal. Deşi nu avea o importanţă teritorială şi economică prea mare, odată cu trecerea timpului aceste valori s-au schimbat. Datorită poziţiei sale în apele Mării Negre, insula a devenit de o importanţă strategico-militară deosebită. Odată cu descoperirea în subsolul platoului continental din jurul insulei a unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale a crescut astfel şi importanţa economică a insulei.
În prezent pe insulă locuiesc aproximativ 100 de persoane, în mare parte grăniceri, personal tehnic şi militar. În afară de platforma de elicoptere, pe insulă se mai află staţii de radiolocaţie pentru cercetare aeronavală la mare distanţă, o garnizoană militară, un miniport militar, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice şi un far. De curând, în 2003 a fost înfiinţată o sucursală a băncii Aval, pretinzându-se astfel că insula este locuită. Motivul real pentru care s-au făcut aceste acţiuni a fost ca urmare a faptului că dacă o insulă este locuită, atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platoul continental de 20 km. Crearea unei comunităţi permanente pe insulă ar putea ajuta Ucraina în procesul intentat de statul român, care revendică Insula Şerpilor. România susţine că insula are statut de stâncă deoarece nu are surse de apă potabilă şi nici nu este locuită permanent. Şi tocmai de aceea, Ucraina face tot ce este posibil să demonstreze contrariul, creând în mod cu totul artificial condiţii de locuit. În disperare de cauză, autorităţile ucrainene au deschis în ultimii ani un hotel fără canalizare şi un cabinet medical, însă aprovizionarea cu apă se face tot prin intermediul elicopterelor. În 2006 Parlamentul regional din Odessa a adoptat în unanimitate o decizie prin care se urmăreşte înfiinţarea unei localităţi pe Insula Şerpilor, alocându-se sume imense de bani, localitate care a luat fiinţă cu un an mai târziu, denumind-o Balii. De curând, pe această insulă se va construi şi o biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe”, ucrainenii având în vedere o serie de alte proiecte prin care urmăresc să consolideze varianta de zonă locuibilă.

Cum a ajuns Insula Şerpilor în posesia Ucrainei

Din punct de vedere juridic, al apartenenţei teritoriale, Insula Şerpilor a urmat îndeaproape soarta gurilor Dunării, a Dobrogei şi a Deltei Dunării.

Iniţial, Insula Şerpilor a aparţinut geto-dacilor, până când a început colonizarea greacă. Apoi pe parcursul secolelor supremaţia revine dorienilor, dacilor şi apoi intră sub dominaţia Imperiului Roman. Între sec. IV – VII, Dobrogea a devenit provincie de sine stătătoare, Scythia Minor (Sciţia Mică), având implicit în autoritate Insula Şerpilor. Dar nu pentru mult timp, deoarece între secolele VIII – XII, Dobrogea intră sub stăpânire bizantină, veneţiană şi genoveză.

În 1388, Mircea cel Bătrân intră în stăpânirea Dobrogei, pe care o unifică cu Ţara Românească, asigurându-şi controlul gurilor Dunării şi ţărmului Mării Negre. Dar în sec. al XV-lea, Dobrogea va cădea sub stăpânirea Turciei. Timp de aproape 4 secole, aceste teritorii, inclusiv Insula Şerpilor vor fi sub dominaţie otomană.

În urma războiului ruso-turc (1806-1812), insula e ocupată în mod abuziv de ruşi, iar la sfârşitul războiului din Crimeea din 1853, Rusia pierde Delta Dunării şi partea de sud a Basarabiei, dar acestea vor rămâne sub suzeranitate otomană până în 1878. Dar în Tratatul de la Berlin din 1878, Insula Şerpilor, Delta Dunării şi Dobrogea vor fi atribuite din nou României.

În august 1944, Insula Şerpilor este ocupată din nou de forţele navale sovietice, deşi România îi devenise aliat. Semnarea Tratatului de pace din 10 februarie 1947 de către România, pe de o parte, şi Puterile Aliate, pe de altă parte (între acestea numărându-se U.R.S.S. şi Ucraina), ratificarea acestui Tratat de către Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S.- ului, precum şi de către celelalte state semnatare ale Tratatului, sunt tot atâtea recunoaşteri ale faptului că în anul 1947, de jure, Insula Şerpilor aparţinea României.

La 4 februarie 1948 s-a încheiat „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Populară Română”, prilej cu care s-a stabilit ca cele două state să procedeze la fixarea frontierelor de stat. Dar acest protocol preciza, printre altele, că „Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul Uniunii R.S.S”. Protocolul a fost semnat de V.M. Molotov (ministrul de externe al U.R.S.S.) şi Petru Groza (prim-ministru al României) care au operat astfel o modificare a frontierelor României, aşa cum fuseseră stabilite prin Tratatul de Pace din 1947. Discuţiile ulterioare la nivel înalt au scos în evidenţă intenţia fostei U.R.S.S. de a lua României Insula Şerpilor în vederea folosirii ei în scopuri strategico-militare în zonă, ca punct de supraveghere. Apoi în acelaşi an, câteva luni mai târziu, se încheie un al doilea document, un proces-verbal semnat de N.P. Sutov, prim secretar la Ambasada U.R.S.S. din Bucureşti şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar, prin care se consemnează că „Insula Şerpilor a fost înapoiată U.R.S.S.-ului de către R.P.România şi încadrată în teritoriul U.R.S.S.” Din punct de vedere juridic, cele două înţelegeri bilaterale sunt şi rămân neconstituţionale. Nu se puteau ceda porţiuni din teritoriul românesc, fără aprobarea unui asemenea act din partea Parlamentului, care nu a ratificat niciodată Protocolul Molotov - Petru Groza. Deci ambele documente sunt nule şi neavenite.

În perioada 1948 - 1991, Insula Şerpilor a fost folosită ca bază militară sovietică, şi a devenit cel mai puternic centru de ascultare al fostei U.RS.S. din întreaga Europă de Est. În urma dezmembrării fostei U.R.S.S., Insula Şerpilor a fost preluată de Ucraina, care a moştenit tratatele în stadiul în care se aflau la data succesiunii.

Descoperirile arheologice de pe Insula Albă

Potrivit izvoarelor literare, istorice, cartografice şi geografice apărute pe parcursul a mai bine de două milenii şi jumătate, Insula Şerpilor a fost consemnată sub mai multe denumiri, ca de exemplu: Achillea, Insula Albă, Insula Strălucitoare, Leuke (în limba greacă înseamnă „alb”), Leuce, Macaron, Macaron Nessos (Insula fericiţilor), Nisi, Ţărmul cel Alb, Insula cu Şerpi, Insula Luminoasă, Ostrov ş.a. Dintre toate aceste denumiri, cele mai des utilizate sunt Leuke, Leuce, Achillea (sau Insula lui Achile) şi Insula Şerpilor.
Primul autor care a menţionat insula (anul 777 Î.C.) a fost Arktinos din Milet, care a menţionat insula în lucrarea „Aethopidia”. L-au urmat Pindar, Euripide, Hecateu, Strabo şi mulţi alţi scriitori reprezentativi ai antichităţii şi Evului Mediu.

De ce Insula Albă? Există mai multe ipoteze, potrivit cărora numele acestei insule ar proveni de la culoarea predominantă a ţărmurilor insulei, de la mulţimea păsărilor albe ca zăpada ce trăiesc pe această insulă, sau de la culoarea albă a construcţiilor ridicate pe insulă în cinstea lui Achile. Descoperirile arheologice din secolele XIX – XX pledează în favoarea celor care susţin această ultimă ipoteză.

Acest petic de pământ a avut, potrivit mitologiei, două epoci distincte de cult: prima a fost înaintea căderii Troiei, închinată zeului Apollo, iar a doua a fost consacrată lui Achile, după războiul troian.

Cultul lui Apollo
În mitologia greacă, patria zeului Apollo era în ţinutul hiperboreenilor. Leto, zeiţa care purta în pântece copii lui Zeus, a venit în acest ţinut ca să scape de gelozia Herei. Aici i-a născut pe Apollo şi pe Artemis. Se spune că Hiperboreea era un sălaş al Preafericiţilor, iar locuitorii săi erau mereu tineri, fericiţi, oameni paşnici, vegetarieni, prietenoşi şi înţelepţi. Aveau glasul blând şi vocea domoală şi erau consideraţi preoţii lui Apollo. Ei erau mereu veseli şi cântau şi dansau în onoarea Zeului Luminii. Scriitorul antic Hecateu spune despre Insula Fericiţilor că era locuită de hiperboreeni, că avea pământ roditor şi bun, cu o climă blândă şi caldă, iar pomii fructiferi rodeau de două ori pe an. Oamenii îl venerau pe Apollo în fiecare zi, aducându-i ofrande şi onoruri la templul construit în cinstea lui.

Templul lui Achile
Cea de-a doua epocă de cult a fost cea închinată lui Achile. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de zeul Poseidon să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, eroul Troiei, a cărui rămăşiţe pământeşti au fost aduse în această insulă pentru a fi puse într-un sanctuar. Achile ar fi fost înviat pe această insulă şi, în cinstea lui, grecii au construit un templu măreţ. Ruinele acestui templu au fost descoperite în 1814, când o navă sub pavilion italian a staţionat în apele din jurul insulei. Apoi în 1823, insula a fost cercetată minuţios pentru prima dată de locotenentul - comandor Kritzky, din ordinul amiralului Grieg, comandantul flotei din Marea Neagră. Din cercetările arheologice făcute în 1823 s-au scos la iveală ruinele unui templu ale cărui ziduri, deşi prăbuşite, erau formate din blocuri mari de piatră, iar o latură a zidului măsura aproape 30 de metri. Arhitectura templului şi a altor vestigii din insulă era specifică epocii numită ciclopeană, asemănătoare celor din Tesalia şi Tracia: ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea construcţiei o culoare albă. Pe lângă edificiul central al templului au mai fost descoperite mai multe camere pentru funcţionarea oracolului, precum şi pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului troian. Acest templu este menţionat în versurile poetului roman Publius Ovidius Naso, precum şi de geograful grec Ptolemeu şi de istoricul grec Strabon. Au fost descoperite mai multe inscripţii antice, inclusiv un decret al oraşului Olbia, datând din sec. al IV-lea î.C. prin care se cerea tuturor locuitorilor cetăţii Olbia să apere insula şi să-i alunge pe piraţii care locuiau pe „insula sfântă”.

Despre acest templu vorbeşte şi istoricul I. G. Brătianu în cartea sa „Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană” în care spune că: «…/ unul din popasurile cele mai vechi este cel din insula Albă, Leuke sau Achillei, mică stâncă ce se înalţă în plină mare în largul gurilor Dunării, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului./.../ Istoria lor, trasată cu ajutorul numeroaselor inscripţii scoase la lumină de săpături, indică strânse contacte între aceste porturi ale litoralului, care păstrează caracterele principale ale civilizaţiei urbane a Greciei antice şi populaţiei indigene ale hinterland-ului, geţi sau sciţi/…/»

Scriitorul şi geograful grec Pausania (care a trăit în sec II d.C.) arată un alt aspect deosebit ce se manifesta pe această insulă şi ne spune că: „Aici (pe insula Şerpilor n.n.), după o veche tradiţie a oracolelor, îşi căutau sănătatea lor aceia care în războaie fuseseră greu răniţi. Astfel Leonym, ducele Crotonienilor din Bruţiu, care într-o luptă ce-o avusese cu Locrienii, căpătase o rană la piept din cauza căreia suferea foarte mult, consultă mai întâi în privinţa sănătăţii sale pe oracolul din Delphi, însă preoteasa de aici (Pythia) îl trimise să-şi caute vindecarea în insula Leuce de la gurile Dunării, de unde el s-a întors apoi sănătos.”

Importanţa spirituală a insulei

Am arătat până acum importanţa economică, strategico-militară şi istorică a Insulei Şerpilor. Dar aspectul cel mai important care trebuie avut în vedere este cel spiritual.

Teoria Gaia, elaborată de James Lovelock, afirmă că Pământul se comportă ca şi cum ar fi un superorganism format din toate fiinţele vii precum şi din întreg mediul ambiant ce le înconjoară. Acest aspect trebuie privit ca fi cum noi toţi am fi doar chiriaşi pe acest pământ, nu stăpâni, aşa cum în mod greşit am ajuns să credem de-a lungul veacurilor. Astfel, adaugă Lovelock, am putea trăi cu o mai mare responsabilitate unii cu alţii şi fiecare ar avea locul lui pe planetă, acolo unde trebuie. Pământul este înzestrat cu o capacitate extraordinară de autoreglare şi de „autovindecare”. Relaţia dintre noi, oamenii şi Gaia este asemănătoare cu cea dintre celule şi corpul din care fac parte: depinde doar de noi, ca celule vii, să contribuim la bunăstarea întregului corp, sau să îi facem rău. Acest imens superorganism are în constituţia sa o reţea de linii energetice, asemănătoare canalelor energetice din organismul uman, prin care circulă energiile, şi toate aceste linii formează aşa numita grilă planetară. Conceptul de grilă planetară este foarte vechi, Platon descriind grila pământului de forma unui dodecaedru. Aceste grile sunt de fapt fractale şi holografice, acoperind întreaga creaţie şi multele sale niveluri dimensionale. Ele nu există doar pe Pământ, ci corespund întregului univers. Ele sunt necesare pentru a asigura distribuţia adecvată a energiei vieţii. Conceptul de grilă este uşor de înţeles dacă investigăm puţin geometria sacră.

Ce este geometria sacră? Mulţi oameni cunosc noţiunea de geometrie şi sunt capabili să deseneze o figură geometrică. Însă, atunci când ne raportăm la Dumnezeu întreaga perspectivă se modifică şi astfel vorbim de geometria sacră. Ea este acea expresie a geometriei asociată cu evoluţia conştiinţei, a minţii, a corpului şi a spiritului. Adevărata geometrie sacră nu înseamnă doar figuri unghiulare statice. Ea este organică şi vie.

Examinând cu atenţie fenomenele misterioase care apar în anumite zone de pe glob, care sunt de fapt puncte focar de intersecţie a liniilor energetice planetare, constatăm unele fenomene similare care se produc: vindecări miraculoase, încetinirea procesului de îmbătrânire la fiinţele umane ce trăiesc în acele zone, trezirea capacităţilor paranormale, translaţii spre sau din alte dimensiuni, cristalizarea deosebită pe care o face apa în acele zone de emisie energetică, organizarea mineralelor după proporţiile geometriei sacre, plantele prezintă o accelerare şi o îmbunătăţire a procesului de dezvoltare etc. În acele zone s-au ridicat diferite edificii, temple sau formaţiuni din blocuri de piatră. Energiile generate de aceste formaţiuni hrănesc energia planetei prin intermediul grilei mai sus-amintite şi chiar o amplifică. Putem vorbi astfel de templele mayaşe, de piramidele din Egipt, de formaţiunile din piatră de la Stonhenge (adevărate „antene cosmice”), de templele închinate marilor zei din antichitate, aşa cum este şi cazul templului închinat lui Apollo (şi mai târziu lui Achile) din Insula Şerpilor. S-a constatat de-a lungul timpului că în toate aceste puncte de intersecţie a liniilor energetice ce fac parte din gigantica grilă planetară, apar fenomene energetice deosebite, în funcţie de simbolul şi caracteristicile acelei forme, fiecare simbol sacru exprimând o anumită calitate şi, implicit, o anumită cantitate energetică.

În încheiere, cităm din cartea „România Pitorească”, în care Alexandru Vlahuţă îi consacră un capitol întreg Insulei Şerpilor, descriind-o atât de frumos:
„Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aştern brâie verzui, galbene şi roşii pe întinsul neteziş al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se şterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaş peste pustietatea lucie a mării.
După două ceasuri de plutire spre răsărit, zărim înaintea noastră o movilă albă. Acolo-i insula Şerpilor. De departe par ruinele unei cetăţi fantastice înfipte în valuri. La vreo sută de paşi vaporul se opreşte. O barcă ne ia, şi peste câteva minute punem piciorul pe ţărmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobanţ chipeş, frumos, vine vesel înaintea noastră. El ştie că odată cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.
– Nu ţi-e urât aici, leat? – îl întreb ca să intru în vorbă – pe când ne urcăm încet spre farul din vârful insulei.
– Poi de ce să ne fie urât? că doar nu suntem pe pământ străin… e tot ţara noastră.
Şi tânărul străjer îmbrăţişă c-o privire mândră şi fericită larga întindere a mării, ca şi cum ar fi vrut să spuie: „A noastră-i toată”.
Păşind printre bolovani, îi povestesc cum au stat aici de mult, de mult, acum trei mii de ani, Ahile, cel mai vestit viteaz al Grecilor, cum s-a însurat el aici cu Elena cea frumoasă, şi la nunta lor au venit Neptun, zeul mărilor, şi Amfitrite, soţia lui Neptun, şi zânele tuturor apelor care curg în mare; îi arăt locul unde a fost templul lui Ahile, şi-i spun cum păsările insulei zburau în fiecare dimineaţă la mare de-şi muiau penele, apoi veneau grăbite de stropeau toată podeala de marmură a templului ş-o măturau frumos cu aripele. […] Suntem pe vârf, lângă far. Niciun copac, nicio tufă nu se zăreşte pe scofâlciturile văroase şi crăpate ale acestui ostrov. În jurul nostru valurile foşnesc. Ele vin mereu, de departe, popoare în veci neliniştite, şi se sparg urlând de coastele pietroase ale insulei, în care bat stăruitor, ca şi cum ar vrea s-o smulgă din loc. Soarele împrăştie raze tot mai fierbinţi din limpezişul albastru al cerului. Curcubeie s-aprind pe talazuri. Privirile noastre se adâncesc în zare, se pierd uitate pe deşertul nemărginit şi strălucitor al mării. Valurile parcă ard. Niciodată n-am văzut atâta lumină, atâta spaţiu. De-un sentiment de evlavie ni se umplu sufletele, şi stăm neclintiţi, ca într-o tainică rugăciune, sub farmecul acestei uimitoare privelişti. Timpul pare a se fi oprit din zbor. Gândurile noastre aţipesc de legănarea şi tânguirea neîntreruptă a valurilor. Toţi tăcem, ca într-o biserică.”

sâmbătă, 26 iunie 2010

Singura limită este creată de om !



Se poate naşte întrebarea: cine sau ce are alegerea, judecata sau conducerea? Acestea le are Prima Cauză, sau Spiritul. Dacă ne ducem cu gândul înapoi, departe, dincolo de începutul a tot ce este format, suntem forţaţi să tragem concluzia că Universul trebuie să fi fost creaţia gândului. Ştiinţa cunoaşte faptul că Pământul nu s-ar fi putut forma singur. O proprietate importantă a materiei este inerţia, adică ea nu are puterea de a se mişca prin ea însăşi în nici un fel. Asupra materiei trebuie acţionat de către o formă de energie din afara ei - şi acesta este gândul, singura formă de energie din Univers care nu este materie. Gândul este produsul Inteligenţei, deci putem presupune fără grijă că, înainte de a lua formă materia, trebuie să fi fost o Inteligenţă care a putut cauza această condensare în formă. Unii numesc această Inteligenţă, Dumnezeu. Numele nu importă - importanţă are faptul că există.
Această Inteligenţă acţionează în două feluri: mai întâi ca Inteligenţă creatoare selectivă, care hotărăşte ceea ce voieşte să se facă; în al doilea rând, ca o Inteligenţă care se supune şi îndeplineşte dorinţele Inteligenţei creatoare. Această Inteligenţă secundară acţionează întotdeauna şi integral ca Lege, având toată cunoaşterea necesară de a construi orice este de făcut, dar lucrând totdeauna după un model prestabilit, de la care nu are puterea de a se abate. Dacă s-ar abate, nu ar exista nici o Lege în Univers şi rezultatul lor ar fi un haos. Universul este produsul unui gânditor, care gândeşte matematic.
Acest gânditor, sau Dumnezeu, este indivizibil, unic, dar manifestarea să poate fi separată în trei părţi pentru a înţelege mai bine cum acţionează. Avem, deci, acest Dumnezeu Unic, acţionând pe trei planuri de vibraţii; astfel avem Dumnezeu ca Spirit, cea mai înaltă şi cea mai puţin tangibilă vibraţie dorind să creeze un univers al formelor. Pentru Spirit, a dori este a crea. Integrat în acest Spirit există marea substanţă amorfă a Universului, care ar putea fi pe drept numită corpul lui Dumnezeu.
Asupra acestei substanţe, caracterizată prin inerţie, trebuie să acţioneze o forţă din afara să. Este vibraţia cea mai joasă şi cea mai tangibilă. Prin urmare, Spiritul foloseşte Mintea ca să acţioneze ca Lege spre a modela şi forma Universul ca materie densă aşa cum îl cunoaştem. Vibraţia Minţii fiind mai mică decât aceea a Spiritului, o face să fie subordonată Spiritului şi, fiind la rându-i mai înaltă decât cea a materiei, face ca materia să fie supusă ei. Prin urmare, Dumnezeu ca minte ar putea fi înţeles ca vibraţie de mijloc. Astfel, Spiritul îşi exprimă voinţa, iar Mintea se supune necontestat să modeleze materia în forma concepută şi deţinută numai de Spirit.
Oricum, omul este în mic ceea ce Dumnezeu este în mare, la rândul lui el fiind o trinitate similară. Omul este material prin corpul său şi deci una cu Dumnezeu în cea mai joasă dintre vibraţii. Apoi el este un gânditor, mintea lui făcându-l să fie una cu Dumnezeu în planul mental; şi este spiritual, fiind una cu Dumnezeu la nivelul cel mai înalt de vibraţii.
Este necesar, mai înainte de a aprofunda acest modus operandi al vindecării, să înţelegem în mod clar că trupul omului este făcut din marea substanţă amorfă care este materia primă a Universului însuşi, care a fost numit corpul lui Dumnezeu. Prin urmare, corpul omului nu este deloc un lucru ticălos. El este un templu sacru în care sălăşluieşte Spiritul şi prin care Spiritul acţionează folosind Legea Minţii. Este adevărat, corpul uman este de o vibraţie mai joasă decât spiritul sau mintea, fiind mai dens, dar în acelaşi timp este substanţa spiritului şi dacă nu prindem în toată claritatea acest adevăr, vom pierde mult din cunoştinţele necesare vindecării.
Mintea omului este mintea lui Dumnezeu. Psihologul ne spune că mentalitatea umană se împarte în două nivele; nu două minţi, ci două faze ale unei singure minţi, numite fie conştient şi subconştient, fie obiectivă şi subiectivă. Mintea obiectivă a omului este Mintea raţiunii, a alegerii, a dirijării, şi nu creează atât de mult cât dirijează activitatea creatoare. Mintea subiectivă este Mintea creatoare; este acea profunzime enormă a inconştientului în care sunt depozitate toate amintirile gândirii şi acţiunile trecutului, care nu dispar chiar dacă nu pot fi chemate în mod conştient, dar care plutesc la suprafaţă în vise şi complexe.
Mintea subiectivă este aceea care conduce diversele activităţi ale corpului. Nimic în Univers nu se poate desfăşura fără Minte şi acest adevăr este valabil şi pentru corpul omenesc. Mintea subiectivă este aceea care face inima să bată, menţine procesul respiratoriu al plămânilor, stimulează acţiunea digestivă, menţine temperatura corpului, dirijează transportul de energie nervoasă şi altele, pe care le îndeplineşte uşor şi fără efort.
Motivul pentru care mintea subiectivă a omului poate face toate acestea este acela că ea este de fapt o parte din Mintea Subiectivă Universală.
Atunci când înţelegem că nu există decât o unică Minte Universală în întregul Univers şi că omul este el însuşi din această Minte, ne putem da uşor seama că Mintea care a creat pentru prima dată celulele corpului poate tot aşa de bine şi de uşor să facă alte celule noi impregnate cu forţă vitală. Şi dacă înţelegem că această Minte Subiectivă Universală construieşte totdeauna conform unui model pus la dispoziţie de Spirit, ne dăm seama uşor cum omul poate pune în mişcare această Lege a Minţii în direcţia dorită, când a înţeles că toată puterea universului aşteaptă ca el însuşi să se recunoască drept spirit, având privilegiul de a-şi spune cuvântul care dirijează Mintea să urmeze modelul pe care îl pune în faţă.
Mintea obiectivă sau conştientă a omului corespunde cu Spiritul divin. Prin aceasta nu se înţelege că gândirea conştientă (mintea) este perfectă - ştim că uneori este diabolică - dar omul este spirit în sensul că are puterea să raţioneze, să aleagă, să selecteze, precum şi abilitatea de a dirija Mintea subiectivă în direcţia hotărâtă. Un exemplu îl constituie cazul când hotărâm să ne trezim la o anumită oră dimineaţa, ceva mai devreme decât de obicei (ceea ce constituie o alegere conştientă); exact la ora fixată, Mintea subiectivă ne scoală, adesea cu câteva secunde înainte de a suna deşteptătorul. Se înţelege deci că omul, ca spirit sau minte obiectivă, se serveşte de mintea subiectivă, care se supune alegerilor sale conştiente.
Sufletul este una cu Mintea Subiectivă. Sufletul Universal este Mintea Subiectivă Universală. Sufletul individual este mintea obiectivă individuală şi poate că cea mai importantă caracteristică a să este supunerea absolută faţă de Spirit. Nu are nici o dorinţă sau preferinţă proprie, rămânând totdeauna la dispoziţia Spiritului. În aceasta nu există nici o constrângere. Există numai egalitate. Se aseamănă cu un cămin fericit în care fiecare partener îl consideră pe celălalt egal.
Unul din lucrurile greu de sesizat pentru unii este acela că Mintea Universală, atotputernică prin toate puterile Divinităţii, voieşte să fie la dispoziţia omului şi să intre în acţiune în direcţia pe care el doreşte s-o indice. Când suntem pătrunşi de acest adevăr şi putem pune în mişcare Legea în folosul nostru propriu, descoperim că avem de-a face cu o forţă care - deşi atât de formidabilă încât ar putea să ne sfărâme - se supune în întregime voinţei noastre. Nu trebuie să existe nici o superstiţie şi nici o teamă când venim în contact în acest mod cu Legea Minţii.
Această considerabilă forţă de vindecare nu este o persoană - de fapt este un Principiu, este singurul principiu din Univers. Legea Minţii răspunde la o inteligentă folosire a forţelor sale. Puterea să creatoare se îndreaptă în orice direcţie dorim, singurul lucru cerut fiind acela de a fi respectate legile mecanismului său, ale modului său de a acţiona. Vom afla mai târziu care sunt aceste legi, dar pentru început putem fi încredinţaţi că, de fapt, chiar în clipa de faţă există un flux de forţă universală dedicată folosului nostru. Mai mult, nici nu trebuie să ne rugam de acesta, să-i cerem, să-l implorăm sau să ne chinuim pentru el. Tot ce avem de făcut este să-l recunoaştem şi să fim convinşi că există pentru îmbogăţirea vieţii noastre, pentru sănătatea noastră, fericirea şi prosperitatea noastră. După cum am mai arătat, această Lege nu trebuie abordată cu teamă sau spaimă, fiind o Lege naturală, nu o persoană. Mai putem înţelege că, deşi este impersonală, posedă o inteligenţă infinită şi nu are nici o dorinţă proprie; este în întregime neutră. Este gata, la comanda omului, să-i acorde puterea să creativă, şi cu toate acestea nu posedă o conştiinţă de sine, ca şi legea electricităţii. Dar nu trebuie să ne închipuim, pentru acest fapt, că nu posedă o inteligenţă. Din contră - cum am mai arătat - are o inteligenţă infinită.
Mintea Universală nu pune nici o limită şi omul poate merge cât de departe doreşte, sau poate să stea pe loc. Singura limită este aceea creată de el însuşi, deoarece este liber să decidă singur şi nimeni altul nu o poate face pentru el, ceea ce face el însuşi fiind acţiunea lui şi numai a lui.
În călătoria descoperirii de sine, el este propriul comandant al propriului sau vas şi este singur răspunzător de oprirea din cursă, ca şi un navigator solitar. Deci este răspunderea omului aceea de a-şi alege propria destinaţie, iar puterea motrice pentru a-l duce acolo este furnizată de această Lege impersonală. Numai când s-a pătruns de acest adevăr fundamental, el este pregătit să-şi coordoneze propriile sale forţe şi să se bizuie pe Mintea Cosmică pentru a păstra motoarele în funcţiune în timp ce el cârmeşte nava.
Şi tot atât de impersonal cum răspund motoarele navei comenzilor precise, şi Legea Universală a Minţii răspunde comenzilor conştiente ale omului.
Înţelegem că trăim într-un Ocean de Minte subiectivă. Ceea ce ne înconjoară o numim Minte Subiectivă Universală - ceea ce foloseşte o numim Minte Subiectivă Individuală, dar amândouă sunt absolut identice. Cu cât suntem mai capabili să concepem mai bine să folosim Mintea Universală, cu atât mai puternic devine gândul nostru. Fiinţa umană îşi poate lărgi concepţia despre forţa disponibilă pentru a o folosi la infinit, iar dacă ne limpezim viziunea şi înţelegem în mod corespunzător, vom descoperi întotdeauna că există tot atât de mult din această forţă cât poate accepta mintea noastră.
Nu trebuie să existe nici o teamă că s-ar putea atinge vreo limită care să depăşească universalul. Am putea, dacă am dori, să folosim totul din forţa cosmică fără a o reduce cât de infim. Chiar dacă toate sufletele în viaţa ar fi suficient de conştiente, aşa ca toţi să tragă maximum de forţă din Universal, tot nu ar fi nici o diminuare în această putere, întrucât ea este infinită, nelimitată şi inepuizabilă.
Omul trăieşte într-o lume a simţurilor, fiind mărginit din cauza concepţiilor eronate pe care le are despre spaţiu şi timp. El aplică termeni cantitativi lucrurilor spirituale, nereuşind să-şi dea seama că Dumnezeu nu are măsură. De fapt, toată Divinitatea umple întregul Univers, şi totuşi, totul din Divinitate este în fiecare Om. Mai mult decât atât, totul din Divinitate este în fiecare celulă a corpului, în cel mai plăpând organism, în fiecare fir de iarbă. Şi totuşi aceasta nu înseamnă că este divizată în bucăţi; Dumnezeu, fiind indivizibil, se află în orice loc în orice clipă, în toată măreţia să. Trebuie să ne eliberăm de o concepţie materialistă a oricărui raţionament care presupune divizarea în particule minuscule a Divinităţii în scopul de a impregna diversele organisme.
Este esenţial să cuprindem în înţelegerea noastră acel adevăr fundamental că suntem pătrunşi de întreaga prezenţă a Divinităţii şi nu numai de o minusculă părticică din aceasta, pentru că atunci când ne trezim la semnificaţia să, este o concepţie care zguduie imaginaţia. Prima data când cineva ajunge să-şi dea seama în conştiinţa să de faptul că este impregnat de întreaga putere şi prezenţă a lui Dumnezeu, şi nu numai de o părticică, se trezeşte în el un sentiment de siguranţă ce nu mai putuse fi resimţit până atunci. Când întrezăreşte intensitatea adevărului că întreaga Forţă Universală se scurge prin corpul său, este capabil să rămână liniştit, în siguranţă, complet lipsit de teamă la apariţia vreunei maladii. Pentru că teama lui a fost complet creată de ideea ce şi-a format-o el însuşi că ar fi invadat de către un inamic puternic, crud şi nemilos; acesta este motivul pentru care nu a putut crede niciodată că mica să mentalitate ar putea să înfrunte acest monstru al maladiei.
Acum însă el are un nou mod de a privi, o nouă imagine. Această boală-formă nu mai este o creatură ameninţătoare. Toate lucrurile sunt relative. În faţa Forţei Universale de vindecare şi a Prezenţei, forma-boală păleşte şi se diminuează, devenind în faţa ochilor săi o apariţie mică şi firavă, care încearcă să-l sperie. El îşi dă seama ce este de fapt, o imagine ce încearcă să-i ia imaginea realităţii. Omul ştie că de fapt singura realitate în Univers este Spiritul, că lumea materială, cu toate formele sale diferite, este numai o lume a umbrei, în timp ce adevărata lume este a Spiritului şi a Minţii. Aşa că este eliberat de teama de o viaţă pentru boală, deoarece mai mare este EL, care este pentru noi, decât ei care sunt împotriva noastră.
Omul nu trebuie să aştepte aşa numita revelaţie pentru a cunoaşte pe Dumnezeu. Fără îndoială că scrierile sacre ne-au spus multe despre Divinitate; dar nu suntem siliţi să le acceptăm concluziile când ne violează raţiunea, sau când vin în conflict cu ceea ce noi singuri suntem capabili să observăm. Omul poate observa singur cum lucrează Inteligenţa în Univers şi astfel poate să-şi creeze propria-i credinţă în Forţa Universală şi Inteligentă. Astfel, el construieşte pe o fundaţie pe care el însuşi a pus-o, mai degrabă decât pe una care a fost pusă de altcineva. Să considerăm Universul ca o demonstraţie a lucrului Inteligenţei. Toată armata de corpuri cereşti evoluează prin spaţiu ca o armată de soldaţi, fiecare urmându-şi cărarea fără urme prin milioane de mile de spaţiu, fiecare exact la timpul său, ca şi cum ar fi conduse de degetele invizibile ale unui maestru de marionete.
Factorul invizibil care dirijează este Mintea Universală. Ea desfăşoară o înaltă ordine dată de Inteligenţă - Inteligenţa infinită - ce demonstrează o forţă fără limite. Trebuie exercitată o imensă energie pentru a pune în mişcare aceste imense corpuri prin spaţiu, totuşi aceasta se face în tăcere, cu siguranţă şi certitudine, de către această Inteligenţă infinită care trebuie să fie Forţa infinită.
La această Forţă Inteligentă omul are acces, deoarece el este una cu această Minte Universală. Atâta timp cât el continuă să rămână orb la acest fapt, va continua să ducă viaţa unui sclav. Acea imensă Forţă se află la dispoziţia să spre a fi folosită, dar nu se pune în mişcare până ce nu este solicitată de el. Când el înţelege şi admite faptul că aceeaşi forţă care menţine Universul în activitate este gata să-i menţină corpul în afara pericolului de îmbolnăvire, atunci poate şti că nu există boli incurabile - sunt numai oameni incurabili, şi aceasta deoarece ei rămân orbi la potenţialul lor de vindecare. Aceia care gândesc că vindecarea lor depinde numai de propriile lor eforturi mentale, cum ar fi concentrarea, puterea voinţei şi altele, vor fi dezamăgiţi. Aceia, însă, care învaţă cum să permită acestei Inteligenţe Universale să curgă în folosul lor, vor găsi eliberare şi vindecare.
Aceasta este, deci, Inteligenţa şi Forţa pe care omul le poate pune în acţiune. Pe cât de puternică este pentru a menţine în Univers armonia, tot atât de ascultătoare este la gândul şi cuvântul omului şi poate fi îndreptată către construirea sănătăţii perfecte, către fericire şi prosperitate, de către acela care i-a înţeles prompta ei reacţie complet favorabilă. Aceasta este Legea Minţii, a cărei forţă o invocăm. Este mai mare decât orice ar părea că se opune dorinţelor noastre. Nimic din acest Univers nu are puterea de a ne frustra, deoarece suntem una cu Dumnezeu-Minte şi Dumnezeu-Forţă.


FREDERICK BAILES
MINTEA POATE VINDECA

SHAMBALA







Shambala, ne spune traditia, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adica este impartita in opt regiuni principale, iar in centru se afla capitala, Kalapa, unde isi are resedinta Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este impartita in 12 domenii avand fiecare un guvernator. Practic, in Shambala exista 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oras vast si infloritor, in care se afla impresionantul palat al Regelui Shambalei.


Descrierea traditionala a Shambalei mentioneaza si faptul ca ea este inconjurata de munti foarte inalti si imposibil de trecut, simbol evident al faptului ca acest taram exista intr-o dimensiune paralela subtila. Pentru cautatorul spiritual asiduu , localizarea Shambalei este mai putin importanta. Ceea ce conteaza cu adevarat este faptul ca aceasta lume spirituala exista, ea este reala, si forta sa spirituala tainica guverneaza intreaga planeta. Shambala nu este doar o legenda a trecutului, ci o realitate a prezentului. Nu doar misteriosii initiati tibetani ai secolelor trecute au reusit sa ajunga in Shambala.


Un exemplu elocvent in acest sens este pictorul rus Nicholas Roerich (1874–1947), un personaj misterios si fascinant, despre care apropiatii sai spun ca a fost in Shambala si ale carui scrieri si picturi inspirate reveleaza cunoasterea sa profunda asupra Shambalei. Nicholas Roerich a calatorit si a trait timp de aproape 20 de ani in India, Himalaya, Asia Centrala, China, Mongolia si Tibet, studiind traditiile populare, explorand locuri misterioase si sacre si avand ocazia sa intalneasca initiati care l-au ghidat in cautarile sale.


Fragmente din textul « Shambala, cea plina de splendoare », scris de Roerich in anul 1928, la Talai-Pho-Brang, in Tibet ,reda dialogul lui Roerich cu un Lama tibetan, initiat in misterele Shambalei, care i-a confirmat autenticitatea cunostintelor si experientelor sale directe legate de Shambala. Din pacate, Roerich a pastrat tacerea asupra multor acestor revelatii...


Roerich: “Lama, cand ne aflam in apropiere de Ulan-Davan (in Mongolia) am vazut un imens vultur negru, care zbura la joasa inaltime pe langa tabara noastra. El a trecut prin fata unei sfere luminoase extraordinar de frumoasa, care zbura catre sud pe deasupra noastra si care stralucea in lumina Soarelui.”
Lama a tresarit. El ne-a intrebat prompt, cu ochii stralucitori:
"Ati simtit cumva si miros de tamaie in desert?"


"Lama, asa este: in acel desert pietros, la cateva zile de mers departare de orice localitate, multi dintre noi am perceput in acelasi timp o adiere extrem de parfumata. Acest lucru s-a petrecut in mai multe randuri. Niciodata nu am mai mirosit un parfum atat de incantator ca acesta" (aceasta perceptie paranormala confirma interferenta cu o lume spirituala subtila).


"Ah – aceasta inseamna ca esti protejat de catre Shambala. Vulturul negru simbolizeaza inamicul care doreste sa iti distruga rezultatele muncii si efortului tau, dar forta protectoare provenind din Shambala, manifestata in forma materiala a sferei stralucitoare, te urmeaza pretutindeni. Aceasta forta este mereu alaturi de tine, desi tu nu o percepi intotdeauna, caci ea se manifesta vizibil doar in anumite momente de cumpana, pentru a te sustine, conferindu-ti mai multa forta launtrica si pentru a te ghida. Ai tinut minte directia in care s-a indreptat acea sfera? Urmareste chiar sa iti continui cautarile mergand in directia respectiva.


Ai spus ca stii faptul ca atunci cand o fiinta umana aude cuvantul sacru Kalagiya, ea de fapt este chemata in lumea Shambalei, avand permisiunea de a patrunde acolo.


Atunci cand auziti aceasta chemare imperativa, trebuie sa stiti ca drumul Shambalei este deschis pentru voi. Trebuie sa raspundeti din tot sufletul acestei chemari si sa tineti minte momentul in care ati perceput-o pentru prima data, pentru ca incepand din acel moment, veti fi pentru totdeauna asistati de Binecuvantatul Rege al Shambalei. Oamenii ar trebui sa invete sa recunoasca si sa realizeze modul in care primesc ajutor de la entitatile subtile, deoarece deseori, neintelegand aceste aspecte, au tendinta sa respinga ajutorul care le este oferit".


In ceea ce priveste existenta misterioaselor pasaje secrete de trecere catre lumea Shambalei, Roerich ne ofera cateva detalii incitante.
"Lama, in Tourfan si in Turkestan am vazut niste pesteri in care exista portiuni neexplorate, tuneluri despre care se presupune ca sunt extrem de lungi. Oare se poate ajunge in Shambala prin aceste tuneluri? Localnicii ne-au povestit ca uneori au iesit din acele tuneluri niste straini care, venind in orasele lor, au vrut sa cumpere diferite lucruri cu monede vechi, care nu mai erau folosite de foarte mult timp."


"Adevarat, adevarat iti spun, locuitorii Shambalei vin uneori pe Pamant, mai ales pentru a se intalni cu fiintele umane care sunt inspirate si ghidate de Shambala si isi daruiesc viata implinirii idealurilor divine ale intelepciunii si compasiunii. Ei aduc atunci, pentru binele intregii umanitati, pretioase daruri spirituale si relicve sfinte. Ti-as putea istorisi multe povestiri despre minunate daruri care s-au materializat direct, din spatiu."


In continuare, Lama relateaza despre manifestarea directa a Regelui Shambalei in planul fizic. Profetiile pe care acesta le-a facut sunt deja in mod evident pentru noi foarte corecte, si am subliniat aceste aspecte prin scurte precizari adaugate (in paranteze) la textul original:


"Chiar Rigden-jyepo (cu acest nume se refera Lama la Regele Shambalei) insusi se arata uneori in locurile sacre, in unele manastiri, si in momentele predestinate el rosteste anumite profetii.
Noaptea sau dimineata devreme, inainte de rasaritul Soarelui, Conducatorul Lumii soseste in Templu. Atunci cand El paseste in Templu, toate lampile se aprind singure, dintr-o data. Unii dintre cei prezenti il recunosc pe Marele Strain si se pleaca in fata lui cu profund respect. Ei asculta cu cea mai mare atentie profetiile Regelui Lumii. O epoca mareata va sosi in curand (trecerea planetei in Satya Yuga). Conducatorul Lumii este pregatit pentru lupta (referire la lupta finala dintre fortele binelui si ale raului, Armaghedonul biblic). Focul cosmic se va apropia din nou de Pamant (aceasta poate fi o referire la pericolul lovirii planetei de un asteroid). Planetele vor manifesta o noua era. Dar inainte de noua epoca a prosperitatii, vor surveni multe cataclisme (deja in ultimii ani s-au produs din ce in ce mai multe cutremure, furtuni, uragane, inundatii, avalanse etc.). Din nou si din nou umanitatea va fi testata, pentru a atinge maturitatea spirituala.


Focul subteran incearca acum sa intre in legatura cu periculosul si misteriosul Akasha, al cincilea element subtil. Daca fortele benefice de pe planeta nu se vor manifesta toate la unison, in mod unitar, cataclismele cutremuratoare sunt inevitabile. (Aici este indicata foarte clar importanta angrenarii la unison, care, asa cum stim, amplifica foarte mult eficienta unor actiuni si tehnici spirituale.)


Exista si povestiri care relateaza manifestarea binecuvantatului Rigden-jyepo, Regele Shambalei, pentru a transmite direct anumite indicatii mesagerilor sai: de exemplu, aparitia puternicului Rege pe drumul catre Ladak, pe o stanca neagra. Din toate partile au venit atunci mesageri calare care s-au apropiat de el si i-au ascultat cuvintele cu un respect profund, iar apoi s-au raspandit in cele patru zari pentru a implini cu promptitudine poruncile sale pline de intelepciune."


Shambala, ca taram spiritual care guverneaza si inspira umanitatea si planeta noastra, este in ultima instanta sursa tuturor invataturilor si cailor spirituale autentice. Fie ca noi stim sau nu aceste lucruri, fie ca le intelegem sau nu, fie ca le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabila. Putem spune chiar ca orice cale spirituala autentica "trece prin Shambala". Fiecare scoala spirituala autentica este inspirata si sustinuta prin intermediul lumii tainice a Shambalei si fiecare aspirant spiritual sincer este sustinut si ghidat, la randul sau, de forta tainica a inteleptilor Shambalei si a Regelui Lumii. Prin urmare, daca vom constientiza aceste aspecte, daca vom apela sincer si frenetic ajutorul si ghidarea acestora, vom atinge mult mai rapid succesul atat in practica spirituala, cat si in toate actiunile noastre benefic orientate. "Adresandu-te direct Binecuvantatului Rege al Shambalei poti atinge succesul", spune Lama.

joi, 24 iunie 2010

ADN-ul este influentat de cuvinte




Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.

Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil! Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute Si popularizate. Restul de 90% este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!



Cuvintele care vindeca



Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la intamplare", ci sunt rezultatul ADN-ului.


Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului! Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare. Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu "in vitro") reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului. Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat cu entuziasm la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfelm sa repare anumite defecte genetice.


Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator! In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).


Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand. Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa "lucreze" asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte. Fiecare face propria revolutie interioara. Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma!



Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele "gauri de vierme" magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura. Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului. ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit. Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces, iar informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie, de milioane de ani.


Omul modern cunoaste doar o mica parte din ea, sub numele de intuitie. Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie. Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.



Efectul de ADN fantoma



Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantoma".


"Gauri de vierme" microscopice



Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa "curga" prin "gaurile de vierme" activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile. Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala. Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.


In cartea lor "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis. Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, omenirea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.



Constiinta de grup superioara



In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru - ADN-ul - fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in Internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.


Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.


Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit: cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca omenirea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala. Ei sunt cunoscuti sub numele de "copii indigo" datorita aurei lor de aceasta culoare, care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.


In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri de clarviziune (conform cartii "Copii indigo din China" de Paul Dong). Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi iunfluentata de o constiinta de grup - nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann. Dar acestea sunt exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser - acela de manifestare "in aceeasi faza". Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea!


Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria "Civilizatiei de tip I". O omenire care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o "Civilizatie de tipul II" ar putea avea control asupra energiilor din intreaga ei galaxie.



Constiinta de grup superioara creeaza ordine



Si acum, o adevarata "bomba": atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatorii incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatorii. Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!


Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitati http://noosphere. princeton. edu/fristwall2. html


ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.


In ceea ce priveste asa-numitele "gauri de vierme" (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de "gauri de vierme" se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.


Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 - 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea "Vernetzte Intelligenz" ). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica) , se inalta spre cer

Magia Noptii de Sanziene



Sarbatoarea de Sanziene (24 Iunie) este si o sarbatoare a dragostei, solara si lunara in acelasi timp. Diverse ritualuri au loc atat in zori, cat si in plina zi, sub lumina si focul astrului datator de viata, cat si pe inserate si in taina noptii, sub lumina clara a lunii. Atunci, la solstitiu, soarele danseaza pe cer, iar jos, pe pamint se naste un alt dans: dansul Sanzienilor.
Noaptea de Sanziene este o noapte magica, un moment de liniste, de echilibru, in care se spune ca se deschid portile cerului („pentru cei care ştiu să le privească” – Mircea Eliade).

Se spune ca mai ales in aceasta noapte (23-24 iunie, noaptea premergatoare zilei Sfantului Ioan Botezatorul) cei norocosi pot intalni Sanzienele.

Numite in traditia populara si Frumoasele, Maiastrele, Sanzienele sau Sanzaienele sunt fiinte ireale, fantastice, fapturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefacatoare, care au numai insusiri bune. Fuioare usoare de vant in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza hore ametitoare prin gradini, mutandu-se dintr-un loc intr-altul, cantand in aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entitati ale aerului, transparente, pure si nobile, foarte greu de perceput data fiind natura lor instabila, fluida, predispusa la miscari foarte rapide.
Foarte puţini dintre noi ştim câte ceva despre Noaptea de Sânziene, o noapte cu virtuti magice, în care minunile sunt posibile, iar barierele dintre lumea de dincolo şi lumea reală cad.

… Iar daca Cerurile se deschid in aceasta noapte, sa ne deschidem si noi – mai mult ca oricand – sufletele spre Credinta, Rugaciune si multa Iubire!

miercuri, 23 iunie 2010

Omul incredibil





Salutări, dragilor, Eu Sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Ar fi cei care ar spune că vin prea rapid. Ar spune că Omul nu poate suporta atât de rapid acest gen de tranziţie. Cei care au văzut procesul timp de ani de zile, vor spune că ar trebui să dureze mai mult. În această nouă energie, totuşi, invitaţia este deschisă de a face o plimbare 100% cu Dumnezeu. Pentru voi, asta înseamnă că atunci când intraţi în meditaţie, veţi fi capabili, instantaneu, să invocaţi acea putere. Deoarece în această nouă energie există abilitatea de a vă echilibra şi de a înţelege procesul atât de bine încât puteţi fi în meditaţie înainte de a fi în meditaţie! Chiar are sens faptul că trebuie să vă pregătiţi pentru a vorbi cu voi înşivă? Sunteţi esenţa lui Dumnezeu. De ce atunci, ar trebui să vă pregătiţi pentru a vorbi cu voi înşivă? Oh, puteţi fi smeriţi şi puteţi curăţa spaţiul şi vă puteţi face timp, puteţi chiar construi un altar, dacă doriţi. Dar procesul în sine este instantaneu şi asta este diferenţa dintre vechea energie şi cea nouă. Dar iubirea lui Dumnezeu nu se opreşte niciodată. În schimb, este ceea ce deveniţi atunci când vă obişnuiţi cu această nouă energie.
Din nou, spun următoarele: Vă reamintiţi maeştrii? Cine a fost preferatul vostru? Cei din jurul preferatului v-au spus că se oprea şi se pornea? Sau umbla cu Dumnezeu tot timpul? Ştiţi răspunsul la această întrebare. Noua energie în care staţi este învăţătura măiestriei. Simţiţi că meritaţi această iubire? Aceasta este marea problemă, nu-i aşa? Stau în faţa unui grup de lucrători în lumină şi ei o merită! Ştiu că o merită. Asta face deseori deosebirea dintre a înţelege sau nu ce se petrece. Sunteţi parte a procesului sau doar urmăriţi un proces?
Voi face ceva astă-seară ce am mai făcut doar o singură dată, iar când voi fi terminat, vă voi da o informaţie ce nu a mai fost dezvăluită niciodată. Motivul acestei dezvăluiri este că tocmai s-a petrecut. Ce aş vrea să fac mai întâi, totuşi, este să vă conduc printr-o viaţă Umană. Am mai făcut asta, dar vreau să auziţi asta în propria voastră limbă (spaniolă). Vreau să o înregistraţi în limba voastră.
Este povestea unui lucru incredibil, uimitoarea Fiinţă Umană. Nu este o poveste despre o Fiinţă Umană specială. Nu este o poveste despre o Fiinţă Umană care are super-puteri. Nu contează dacă este bogată sau săracă sau ce se întâmplă pe pământ. Vreau să vă ofer o poveste a Fiinţei Umane din perspectiva mea - ce se întâmplă când părăsiţi partea mea a vălului şi ce se întâmplă când vă întoarceţi. Este vorba despre voi - fiecare dintre voi. Ascultaţi, deoarece s-ar putea să răstoarne ce vi s-a spus în trecut.
Aţi putea spune că viaţa începe simplu, dar nu este aşa. Au fost cei care ar vrea să-l păcălească pe Kryon. Pun întrebări de natură etică. "Dragă Kryon, când începe viaţa? Este la formarea oului care duce la naştere? Este atunci, sau este cu nouă luni mai târziu?" Întrebarea aceasta este un şiretlic. Pentru că, ştiţi, există foarte multe controverse pentru Oameni legate de acest subiect. Aşa că ei aşteaptă ca Kryon să răspundă şi nu vă va plăcea, deoarece trece cu mult de aparent etica voastră minte 3D.
Există un sistem în toate acestea, iar acest sistem este minunat. Este despre naştere şi viaţă şi moarte. Potenţialele legate de cei pe care îi veţi întâlni pe această planetă sunt cunoscute înainte ca voi să ajungeţi aici. Atributele karmice de care vă veţi bucura când aterizaţi pe această planetă sunt toate înţelese. Sincronicităţile legate de cei pe care îi veţi întâlni există! Nu este ghicire sau prezicere a viitorului. În schimb, este vorba despre pre-dispoziţii bazate pe energie.


Care sunt posibilităţile ca fiecare potenţial ce ar putea exista să fie planificat? Pe cât ar părea de complex, înainte să puneţi pentru prima oară piciorul pe această planetă, cunoaşteţi toate sincronicităţile ce ar putea avea loc. Şi astfel vă alegeţi părinţii şi ei vă aleg pe voi. Când începe viaţa? Începe de fapt cu eoni înainte ca voi să vă naşteţi. Asta e iubirea lui Dumnezeu în acţiune şi ar trebui să vă spună ceva: Nu este un accident faptul că sunteţi aici.
"Kryon, nu se poate. Vezi, eu sunt orfan. Nu mi-am cunoscut niciodată părinţii." Oh, Fiinţe Umane în 3D, nu ascultaţi. Din adâncurile înţelepciunii voastre alegeţi părinţi care v-ar face orfani. Aşa că aţi putea spune "Ei bine, de ce aş face aşa ceva?" Deoarece atunci când sunteţi de partea mea a vălului, aveţi mintea lui Dumnezeu. Câteodată veţi alege provocarea, astfel încât veţi ajuta planeta cu soluţiile voastre potenţiale. Ascultaţi-mă. Nimeni nu a venit aici ca să sufere. Aţi venit aici pentru a dezvălui enigma vieţii, iar cei care stau pe scaunele lor şi ascultă acestea sunt interesaţi să facă tocmai asta.
Fiecare dintre voi cei de aici sunteţi o parte a Creatorului. Fiecare dintre voi a început de partea mea a vălului. Totuşi, partea mea de văl nu este deloc un loc. Nu puteţi înţelege cu adevărat asta, deoarece în trei dimensiuni trebuie să existe un loc fizic din care veniţi. Dumnezeu nu este un loc. Dumnezeu doar este. Este greu să înţelegeţi, deoarece sunteţi în 3D. Dar, de fapt, sunteţi o parte a acelei supe numite Dumnezeu.
Nu există un atribut fizic al lui Dumnezeu. A fi o parte a lui Dumnezeu nu se poate explica în 3D. Stau în faţa voastră, dar nu sunt singular, sunt, ca şi voi, o parte din supa lui Dumnezeu. Numele meu de cealaltă parte a vălului nu este Kryon. Acest nume a fost creat pentru voi. Ocup energia partenerului meu în această comunicare ca un grup. Îi văd pe cei care citesc acestea şi îi văd pe cei care ascultă acest mesaj. Vă puteţi măcar imagina aşa ceva?
Aşa că nu aţi început deloc la naştere. Aţi fost mereu! Înainte ca Universul să fie creat, aţi fost. Aparţineţi lui Dumnezeu şi sunteţi din familia lui Dumnezeu şi aţi ales să veniţi pe pământ cu un scop... un scop bine cunoscut tuturor (cu excepţia voastră).
Motivul venirii pe această planetă este ceva ce am încercat să explicăm de multe ori. Este greu de făcut, deoarece nu prea are multă legătură cu Pământul. Are legătură cu Universul. Are legătură cu energii viitoare pe care le veţi deschide din experienţa voastră de aici. Este greu de explicat lumea de afară unui peşte dintr-un bol de sticlă, deoarece singurul lucru pe care-l cunoaşte peştele este bolul. Dacă-i spuneţi peştelui despre sistemul vostru solar şi împrejurimile acestuia, peştele nu are cum să înţeleagă. El ştie doar ceea ce ştie el. Aşa că daţi-ne voie să spunem din nou că ceea ce faceţi în acest bol afectează ceva mult mai măreţ în afară.
Nu credeţi niciodată acest lucru, dar aţi vrut să veniţi aici. Când aţi văzut potenţialele părinţilor voştri şi unde veţi fi născuţi din nou, aţi spus "Da!" Aţi spus "Abia aştept să ajung înapoi. Lăsaţi-mă să vin acum."
Fiecare dintre voi ştie ce s-a întâmplat în propria sa viaţă. Acum vă gândiţi, nu-i aşa, "Kryon, dacă am ştiut aceste potenţiale, nu cred că aş fi venit." Aceasta este incredibila Fiinţă Umană, dragilor. Da, aţi ştiut. Aţi cunoscut potenţialele tuturor clipelor prin care aţi trecut până acum. A fost aici ca potenţial şi aţi venit direct aici şi l-aţi trăit.
"De ce iubeşte Dumnezeu omenirea atât de mult?" Tocmai am răspuns la această întrebare. Aţi cunoscut potenţialele şi totuşi aţi venit. Şi asta deoarece iubiţi această planetă la fel ca şi mine. Deoarece există ceva mai măreţ care se petrece. Totul este despre unde va merge vibraţia pe această planetă. Sus? Jos? Orice se întâmplă acolo, creează ceva mult, mult mai amplu. Şi pentru ca acest test să fie în integritate, Fiinţele Umane trebuie să se nască pe această planetă şi să-L caute pe Creatorul ascuns dinăuntru.
Ascultaţi: La acel momentul stabilit al naşterii şi după ce embrionul este complet dezvoltat, stau cu voi, la modul metaforic, într-un loc pe care l-am numit Vântul Naşterii. Acesta este un portal între liniaritate şi interdimensionalitate. Nu este un loc, ci mai degrabă o energie, care este divină. Mă uit la energia voastră şi voi vă uitaţi la a mea. Ceea ce urmează este ce a avut loc cu fiecare dintre voi, deoarece reprezint grupul care vă spune la revedere şi bine aţi venit. Sunt Kryon, iubitor al omenirii.
În această energie minunată, v-am întrebat "Sunteţi pregătiţi? Sunteţi siguri?" Şi fiecare dintre voi mi-a dat o îmbrăţişare energetică minunată. Apoi aţi dispărut şi a început un proces incredibil.
[Pauză]
Nu este uşor să fii născut pe planetă. Primul lucru pe care îl faceţi este să vă divizaţi. Nu tot din bucata de Dumnezeu care sunteţi este transferat în corpul Uman. O parte continuă să rămână de cealaltă parte a vălului. Dar ştiaţi asta, nu-i aşa? Aţi petrecut mult timp căutând partea care era separată... Sinele Superior, dorind să vă conectaţi cu ea. Dar odată cu naşterea, deveniţi singulari. Este un lucru singuratic, ştiţi? Deoarece treceţi de la o fiinţă interdimensională la una singulară, una în 3D. Sinele Superior este cea mai bună descriere a cine sunteţi cu adevărat. Este esenţa energiei sufletului şi este cu adevărat VOI. De aceea vă simţiţi atât de bine când vă conectaţi în sfârşit. Este o conexiune pe care aţi cerut-o şi devine o reamintire.
Aşadar, la naştere vă divizaţi. Asta nu e tot, şi aici devine mai greu de înţeles pentru voi. Bucăţi şi părţi din esenţa spiritului vostru stau de partea mea de văl, dar care nu sunt Sinele Superior. Aceste energii, care sunt tot "voi", devin ghizii voştri. Tocmai v-am dezvăluit un secret: Ghizii voştri sunteţi voi. De aceea e atât de bine când sunt alături de voi, şi de aceea vă simţiţi pierduţi când se retrag.
"Kryon, mă simt deseori atât de deprimat şi atât de singur." Am auzit acest lucru de atât de multe ori. Cei din această sală şi cei care ascultă mi-ar spune asta. Dacă aţi avea o imagine interdimensională a vieţii voastre, aşa cum am eu, aţi vedea în permanenţă un anturaj în jurul vostru. Am spus asta de atât de multe ori: Nu sunteţi singuri. Nu puteţi fi singuri, dar în 3D aşa pare, nu-i aşa? Unii dintre voi care sunt deprimaţi nu au deschis niciodată cu adevărat acea uşă către Spirit, nu-i aşa? Dacă aţi fi făcut-o, aţi fi descoperit că există o energie… energia Sinelui Superior, care vă înghionteşte pentru a vă da de înţeles că există cu adevărat ceva acolo. Fiecare dintre voi aveţi asta.
Văd deseori câte unul plângând la colţ, atât de deprimat, atât de singur, disperat. Văd minunata energie a ghizilor stând în jurul său şi făcând nimic… deoarece Omul nu le-a dat niciodată permisiunea de a face ceva. Şi cu toate acestea, cu toţii îi aveţi!
Aşadar, pe pământ vine Fiinţa Umană, iar în ADN există divinitate. Nu v-aţi divizat atât de mult divinitatea, doar dimensionalitatea. ADN-ul vostru este plin cu sacralitate. Trebuie să fie, deoarece dacă vă veţi reuni cu un Sine Superior trebuie să aveţi divinitate în structura voastră celulară... şi chiar aveţi.
Primul lucru care are loc la naştere este un proces interdimensional care este atemporal. În clipa în care se naşte copilul, se activează o structură cristalină în Peştera Creaţiei. Pământul ştie că v-aţi întors sau pământul ştie că tocmai aţi venit pentru prima dată. Pentru sufletele vechi, structura cristalină v-a aşteptat, deoarece este cu adevărat esenţa tuturor vieţilor voastre care o aşteaptă pe următoarea. Vă daţi seama, nu-i aşa, că aţi avut alte vieţi aici? Vă poate părea străin ce au fost acele vieţi, dar aveţi câte un prieten în fiecare dintre ele. Este prietenul numit Sine Superior. Este acelaşi Sine Superior pe care îl aveţi acum. Ce înseamnă asta, dragi Fiinţe Umane, este că acele vieţi anterioare nu au fost deloc o experienţă străină. Deoarece voi aţi fost acolo.
Este important să înţelegeţi asta, deoarece vă dă permisiunea de a privi, de a vă aminti şi chiar de a alege anumite talente dintre cele pe care le-aţi mai avut. Asta va fi învăţătura, învăţătura avansată, cu care vreau să continue partenerul meu în anul viitor. Structura cristalină a propriului vostru cristal este activată şi este aproape ca cercurile unui copac. Fiecare viaţă este reprezentată şi poate fi văzută. Există ceva ce ar trebui să ştiţi. Tot ceea ce aţi făcut spiritual pe această planetă este imprimat în acel cristal. Tot ceea ce aţi învăţat pe calea cea grea este imprimat în acel cristal. Se află acolo, în ADN-ul vostru, transferat în ADN-ul vostru la naştere, în două energii interdimensionale sau straturi, pe care le-am numit Înregistrările Akashe ale ADN-ului (straturile 7 şi 8 din învăţăturile lui Kryon despre ADN). Este astfel, aşa încât dacă v-aţi trezi sau aţi începe să puneţi întrebări de natură spirituală, tot ceea ce aţi cunoscut sau experimentat vreodată de-a lungul vremurilor, va reveni.
Sunt veşti foarte bune pentru mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri. Înseamnă că nimic nu este pierdut din eforturile făcute de voi aici de-a lungul vremii. Când reveniţi, dragi Fiinţe Umane, tot ceea ce aţi învăţat în această viaţă este tot aici şi nu trebuie să învăţaţi din nou. Înţelegeţi ce vă spun acum? Cei dintre voi care vreţi să împingeţi uşa, pentru a-L găsi pe Dumnezeu înăuntru, care vreţi să ajungeţi cu adevărat la Creator, deschideţi efectiv vasul spiritualităţii a tot ceea ce aţi învăţat vreodată. Încet, se revarsă asupra voastră şi vă reamintiţi.
Atât de mulţi dintre voi întreabă "Ce fac? Cum fac? Ce urmează? Care sunt procesele, care sunt procedurile? Cum, cum, cum?" Şi am spus de 20 de ani, că atunci când începeţi să deschideţi acea uşă, intuiţia începe să vă arate cele deja învăţate! Deja le ştiţi. Pentru a le putea înţelege, procese noi au fost puse asupra pământului pentru a ajuta structurarea acestor lucruri în moduri pe care le puteţi înţelege. Acestea sunt procese care nu au existat înainte de 1987.
Profesorul, Peggy, este aici (Peggy Phoenix Dubro). Cu eoni în urmă, ea a cunoscut potenţialele a ceea ce ar putea face aici. Este un administrator pasionat al unei noi energii. Dar această informaţie i-a fost dată încet, pentru a vă ajuta pe voi să-L înţelegeţi pe Dumnezeu. Înainte de 1989, chiar energia despre care predă nu ar fi fost posibil de predat, iar odată cu trecerea anilor şi cu schimbarea energiei Gaiei, munca ei s-a intensificat. Vedeţi cum funcţionează? "Vasul cunoaşterii" ei este deschis şi înţeles de toţi.
Tot ceea ce faceţi este înregistrat pe această planetă ca energie şi rămâne în Reţeaua Cristalină după ce plecaţi. Geologii ştiu că majoritatea rocilor de pe această planetă, mai ales cele din scoarţă, sunt de natură cristalină. Cristalele fac ceva ce majoritatea dintre voi înţelegeţi: păstrează energie şi au memorie. Chiar şi oamenii de ştiinţă ştiu despre energia memoriei dintr-o substanţă cristalină. Aşa că nu ar trebui să fie un efort de imaginaţie sau ceva prea ezoteric pentru voi să înţelegeţi că tot ce faceţi este păstrat în acea memorie.
Asta e ceea ce vibrează mai înalt înăuntrul planetei. Este ceea ce aţi făcut colectiv, toate vieţile, ce a rămas aici şi a făcut această planetă să vibreze mai înalt. Această energie este în prezent uimitoare! Deoarece incredibila Fiinţă Umană a schimbat până şi Reţeaua Cristalină în ultimele două săptămâni!
Vă trăiţi viaţa. Unii dintre voi găsesc secretele acestor lucruri, iar alţii dintre voi nu. Secretele sunt doar lucruri care sunt ascunse vederii libere. Dar ele se dezvăluie limpede atunci când orice Fiinţă Umană le caută.
Aşa cum am spus aseară (la mesajul channel din seara precedentă), nicio Fiinţă Umană nu este judecată. Totuşi, în termeni Umani, în liniaritate, vreţi ca Dumnezeu să vă judece, nu-i aşa? Gândul că aţi putea muri şi că ajungeţi cu toţii în acelaşi loc glorios nu are sens pentru voi, nu-i aşa? Spuneţi "Ei bine, Kryon, şi cum rămâne cu cel rău? Eu am fost bun. El a fost rău. Vom merge în acelaşi loc?" Da, Fiinţe Umane, veţi mergeţi cu toţii în acelaşi loc. V-aţi făcut bine treaba. V-am dat această informaţie în mesaje channel, în cultura voastră, în Vechiul Testament. Aţi văzut-o? Aţi înţeles-o? Era numită Fiul Risipitor. Aceasta nu este o informaţie nouă. În această parabolă, tatăl Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar cei doi fii reprezintă Oamenii de pe Pământ. Unul face totul bine şi unul face totul greşit. Apoi vin amândoi acasă la aceeaşi energie; au parte de aceeaşi petrecere!
Va veni o zi în care vă veţi da cu toţii ultima suflare. Nu este o zi tristă pentru voi. Poate fi o zi tristă pentru cei pe care-i lăsaţi în urmă, dar nu pentru voi. Aţi mai trecut cu toţii prin aşa ceva. Cei care ascultaţi (înregistrarea), cei din această sală şi cei care citiţi... ascultaţi-mă: Când aţi terminat viaţa naturală, faceţi o excursie la Peştera Creaţiei. Atunci lăsaţi în cristal esenţa a tot ceea ce aţi realizat. Toate gândurile pe care le-aţi avut şi care au fost minunate, toate gândurile pe care le-aţi avut şi care v-au făcut să învăţaţi anumite lucruri, toate revelaţiile voastre, toate imprimate în acel obiect interdimensional.
Apoi partea din voi care nu a fost Umană (partea sufletească interdimensională) părăseşte această planetă şi se recombină cu Sinele Superior. Toate părţile divizate - divinitatea celulelor, toţi ghizii, se întorc din nou la bucata potrivită de Dumnezeu. Asta ar trebui să sărbătoriţi. Eu o fac! Deoarece atunci când vă întâlnesc de cealaltă parte, întâlnesc un frate / o soră. O fac chiar acum. Spun la revedere celor care mă părăsesc pentru a se naşte. Spun bun venit din nou celor care au trecut dincoace şi vin acasă. "Kryon, cum poţi fi în atât de multe locuri deodată?" Nu puteţi întreba asta şi să şi înţelegeţi. Nu sunt singular. Sunt o bucată a Creatorului, exact ca şi voi.
Doi microbi foarte mici, inofensivi, explorează Fiinţa Umană. Fiecare dintre ei are un aparat radio pentru comunicare (Kryon zâmbeşte). Sunt introduşi în sistemul Uman, într-o zi, prin mâna dreaptă a Omului. Unul rămâne nemişcat, în timp ce celălalt explorează. Microbul călător petrece ani migrând prin structura celulară. Sunt văzute trilioane de bucăţi de ADN şi sunt observaţi kilometri şi kilometri de materie celulară. Chimia este revelată. În sfârşit, microbul călător ajunge în mâna stângă.
Explorează Omul la fel cum un geolog explorează pământul. Nu sunt conştienţi de nimic ca fiind viu, deoarece, în definitiv, e aşa de mare! Pentru ei, este doar un teren vast de structură misterioasă care nu se schimbă niciodată. Nu simt mişcare, deoarece sunt atât de mici, cam la fel cum Omul nu este conştient de pământul care goneşte prin spaţiu cu o viteză de mii de kilometri pe oră. Sunt doar exploratorii unei noi zone vaste - poate la fel cum aţi fi voi când veţi începe să exploraţi spaţiul?
Vorbesc unul cu celălalt zilnic, prin intermediul radiourilor lor, unul spunându-i celuilalt minunăţiile pe care le vede. Microbul călător este conştient că s-ar putea să nu-l mai vadă niciodată pe celălalt... atât de departe de unde a pornit... dar este un explorator, aşa că este mulţumit. Asta e cam cum va fi un călător spaţial când veţi începe să vizitaţi sistemul solar. Singura mişcare evidentă va fi a voastră, iar tot restul va apărea static, dar foarte îndepărtat.
Brusc, conştiinţa Fiinţei Umane le vorbeşte ambilor! Îi salută şi le urează bun venit la sinele său spiritual. Numele său este Joe. Ei sunt uimiţi de puterea acestei conştiinţe a lui Joe, deoarece nu au fost niciodată cu adevărat conştienţi că exista ceva sau cineva care să-i urmărească sau căruia să-i pese de ei. Trebuie să fie Dumnezeu, îşi spun ei, pentru că nu există altă explicaţie. Adevărata dovadă pentru ei este în 3D, deoarece Joe se pare că poate fi în două locuri deodată! Joe descria ceea ce se petrece unuia dintre microbi, care era în mâna stângă, iar în acelaşi timp descria ce se petrece microbului din mâna dreaptă! Gândiţi-vă la asta - o entitate cu puterea de a fi în două locuri deodată! Bineînţeles, Joe stătea cu mâinile în poală, vorbindu-le celulelor sale.
Ceea ce spunem aici este că percepţia voastră asupra realităţii este doar aşa cum definiţi voi realitatea. Kryon nu este în două locuri deodată, Kryon este pur şi simplu de mărimea lui Dumnezeu. Orice se petrece, Dumnezeu este acolo. Aveţi totuşi o problemă cu timpul, din moment ce nu este variabil în percepţia voastră. Aşa că vizualizaţi acel drum lung pe care îl vedeţi ca istorie şi timp şi puneţi-l într-un cerc. Acum dilataţi-vă până la o dimensiune enormă şi aşezaţi acel cerc în poala voastră. Acum priviţi-l. Pe neaşteptate, puteţi vedea toate petrecându-se deodată. Astfel percepem noi Akasha voastră.
Asta poate explica de ce ceea ce faceţi acum în viaţa obişnuită afectează vibraţia acestei planete. Aţi descoperit cum să creaţi pace în viaţa voastră şi cum să eliminaţi drama. Pământul ştie asta şi energia voastră a acelei victorii va fi aici pentru totdeauna. Rămâne aici. Cei care spun "Sunt atât de obişnuit; doar un Om obişnuit încercând să fac ce pot mai bine. Nu sunt vindecător, nu primesc mesaje channel, nu sunt deloc important." Acel individ nu înţelege imaginea de ansamblu, că ceea ce face fiind obişnuit este aici pentru totdeauna. Nu înţelege că fiecare pas pe care-l face în integritate ajunge în însăşi miezul planetei. Şi când termină, este doar o altă pagină într-un jurnal vast al timpului, în care fiecare pagină este o viaţă şi fiecare viaţă se adaugă la întreg.
O uimitoare schimbare a energiei în timp real
Vă voi spune ce s-a petrecut în ultimele două săptămâni. Aşa că, partenere, vreau să înţelegi bine, deoarece este pentru prima oară că auzi şi tu acest lucru. Vreau să mergi încet, aşa încât să poţi prezenta în mod liniar, ca totul să aibă sens. (Acestea sunt instrucţiuni pentru Lee).
De curând a fost ceva ce aţi numi o previziune potenţială în octombrie (2008). Pot vorbi acum despre asta, deoarece luna octombrie a trecut. În liniaritatea voastră, în timp ce partenerul meu rosteşte asta, a avut loc luna trecută. În mesajele channel recente, chiar v-am spus de unele potenţiale ce pot apărea. Pentru mulţi, unele dintre aceste potenţiale păreau a fi adevărate încercări.
Nu am fost singurii care am vorbit despre aceste lucruri. De fapt, chiar şi ştiinţa v-a spus acelaşi lucru! Ştiinţa prezicerilor este bine înfiptă pe această planetă. Deja de mai bine de un deceniu, unii dintr-o universitate au descoperit cum să facă anumite tipuri de aparate care reacţionează la conştiinţa Umană (Universitatea Princeton - Proiectul Conştiinţa Umană). Din moment de conştiinţa Umană este interdimensională, aceste aparate reacţionează înainte ca evenimentele să aibă loc! Aţi putea spune că pot capta caracterul aleator al potenţialului. Nu este un secret şi chiar partenerul meu a raportat aceste lucruri în lecturile sale. Este un studiu interesant despre energia omenirii, iar futuriştii iubesc aceste aparate. Deoarece maşinile încep să reacţioneze înainte ca lucruri potenţiale să aibă loc. Oamenii de ştiinţă au prevăzut astfel de lucruri, precum recentul tsunami din 2004 şi chiar şi moartea Prinţesei Diana... evenimente ce au declanşat compasiune la nivel mondial.
Recent, aceşti indicatori au început să semnalizeze ceva ce avea loc. Au început să citească ceva ce era simţit în conştiinţa mondială înainte de a avea loc. Evenimentul era centrat în jurul mijlocului lunii octombrie. Ceea ce au început să perceapă este o schimbare ce a avut loc pe 13 şi 14 octombrie la nivel mondial*. A avut loc o schimbare majoră. Pământul a trecut la un nivel interdimensional. Aţi ştiut asta? Spuneţi "Nu, nu am ştiut" şi despre asta vreau să vă vorbesc.
Cum să descriu asta? Oamenii tind să liniarizeze potenţiale interdimensionale în propriile lor sisteme de credinţă, pentru a le face viabile pentru mintea 3D. Mii de Fiinţe Umane au fost convinse că va avea loc o aterizare a unei gigantice farfurii zburătoare pe 13 sau 14 octombrie. Din acea farfurie zburătoare urmau să vină entităţi de dincolo de planeta voastră, aducând înţelepciune. Această navă avea să fie cea mai mare ce putea fi imaginată şi urma să fie relatată de întregul pământ. Acest grup credea puternic în acest potenţial, din moment ce era o viziune percepută la nivel colectiv. Au publicat acest lucru şi au contat pe el.
Aceasta a fost cea mai bună poveste pentru a liniariza o schimbare a Pământului. Au liniarizat-o complet pentru a o face 3D şi pentru a avea sens. Aveau o navă ce ateriza din depărtări şi entităţi pline de înţelepciune ce urmau să vă ajute pe voi toţi. Vă spun chiar acum, nu este nimic rău în asta. Este cel mai bun lucru pe care îl aveau pentru a face ca ceea ce au "văzut" să aibă sens. Dar au înţeles corect? A aterizat o navă despre care a relatat întregul pământ? Nu. Dar au avut dreptate? Da. Pare a fi o enigmă. Nu s-a întâmplat aşa cum a fost perceput. Cu atât de mulţi implicaţi în această prezicere, ce nu a mers bine? Instrumentele ştiinţifice au avut dreptate? Da. Dar nu aţi văzut nimic, nu-i aşa? Daţi-mi voie să continui.
V-am spus în mesaje channel anterioare acestor date să nu vă temeţi de schimbarea din octombrie, deoarece chiar şi Kryon a văzut o provocare iminentă. Kryon vede potenţialele a ceea ce este şi nu am fost singurul care am transmis acest mesaj prin channel. Aparent, aţi auzit această poveste din multe surse şi din multe locuri "Feriţi-vă de luna octombrie." Dacă aţi făcut cel mai simplu calcul de numerologie pentru 13 şi 14, 13 devine 4. În termeni numerologici, 4 este energia Pământului. Dacă faceţi calculul numerologic pentru 14, acesta devine 5, sau "schimbare". De aceea, ceea ce urma să se petreacă era Gaia - Pământ - schimbare. Aşteptaţi un cutremur. Unul mare. Unul global.
Cam la fel ca şi tsunamiul care, de fapt, a fost atât de puternic încât a schimbat rotaţia miezului planetei, acest eveniment urma să facă ceva similar şi să creeze o schimbare globală. Iată ce ar trebui să ştiţi: Există o paradigmă a vechii energii care o conectează pe Gaia de conştiinţa Umană. Fiecare schimbare pe această planetă care a dus la o alterare a vibraţiei conştiinţei, a avut nevoie de un anumit tip de eveniment psihic pe planetă. În acest caz, urma să fie un cutremur… mişcare a scoarţei planetei. Atât de conectată este conştiinţa Umană cu Gaia. Acum, fii atent partenere, deoarece vreau să înţelegi corect. Să o luăm încet.
În urmă cu două săptămâni, această planetă s-a mişcat într-un mod interdimensional fără provocarea aşteptată. Toate sursele, inclusiv cele din partea mea de văl, au aşteptat ceva mult mai amplu decât ce s-a petrecut. Nu ne-am aşteptat ca conştiinţa Umană să se fi ridicat la un asemenea nivel încât să nu se întâmple nimic. Este pentru prima oară că s-a întâmplat aşa ceva. O schimbare majoră a acestei planete a avut loc fără încercarea unui dezastru şi fără încercarea morţii. Înţelegeţi că această conexiune a vechii energii avea legătură cu compasiunea. Şi singurul mod de a genera tipul de compasiune necesară pentru o schimbare majoră era pentru genul de lucruri cu care eraţi obişnuiţi cu toţii... dar nu s-a petrecut astfel.
Toate previziunile au existat. Cum e cu aterizarea farfuriei zburătoare? Ei bine, într-un mod interdimensional, această planetă a fost impregnată cu mai multă înţelepciune de la strămoşi decât a fost vreodată până acum. Fără vreo provocare, fără vreo mişcare a Pământului, compasiunea necesară a fost totuşi furnizată. Ei bine, a avut loc vreo aterizare? Într-un fel, da. Deoarece acum această planetă vibrează mai înalt decât înainte. Este o schimbare a conştiinţei care, în mod normal, ar fi necesitat implicaţii planetare fizice, dar aţi dormit liniştiţi în timpul acestei schimbări, nu-i aşa?
Binecuvântată este Fiinţa Umană care a dormit cât a durat schimbarea, deoarece are loc o nouă paradigmă: Schimbare fără provocare. Acesta este scopul, dar poate fi atins doar dacă conştiinţa Umană este la un nivel mai ridicat, şi aşa a fost. Acum vă pot spune că nu va fi aşa de fiecare dată, dar aşa a fost de data aceasta. Lucrurile se mişcă rapid şi chiar şi cei mai buni futurişti vor fi luaţi prin surprindere de lipsa de consistenţă vizionară - pentru că asta se întâmplă unui obiect atemporal care este mereu în tranziţie vibratorie (Kryon vorbeşte despre fenomenul prin care trece pământul).
Din nou, incredibila Fiinţă Umană ne-a şocat pe toţi, aşa cum s-a întâmplat în 1987 (Convergenţa Armonică). Schimbarea funcţionează. Mai puţin de jumătate dintr-un procent dintre voi trebuie să se trezească pentru a crea pacea pe Pământ. Mulţi strigă "Oh, Kryon, cât de repede?" Depinde de voi. Dar lucrurile se vor întâmpla mai repede decât credeţi şi tot ceea ce aveţi de făcut este să priviţi înăuntru pentru a amplifica procesul. Eliberaţi lumina pe care o purtaţi. Este vorba despre descoperirea de sine. Asta am vrut să vă spun.
E de mirare că sunteţi atât de mult iubiţi? Obişnuiţi? Nici vorbă! Şi acesta este mesajul din astă seară. Vreau ca acest mesaj să se răspândească, astfel încât să-l audă şi alţii… să-l citească şi alţii. Este tipic pentru Fiinţele Umane să spună "Ei bine, este interesant." Şi apoi îşi continuă vieţile. Stau aici, de această parte a vălului, spunând "De ce nu aţi umflat un balon, sau nu aţi construit o statuie sau ceva?" Câţi dintre voi au curajul să meargă şi să petreacă pentru lucrurile care nu s-au petrecut? Ce concept. Şi dacă o faceţi, deveniţi un Om interdimensional. Incredibil.
Acesta este mesajul nostru. Este ceea ce faceţi. Multe mesaje channel vor veni şi vor trece. Iar unele dintre ele vor relata ceea ce faceţi. Căutaţi această fermitate a mesajelor, deoarece este vestea cea mare astăzi.
Este greu să spunem la revedere. Să se ştie că astăzi adevărul a fost rostit în această sală şi că vieţi au fost schimbate. Este greu să spunem la revedere.
Şi aşa este.