joi, 21 martie 2013

Saint Germain - 17 martie, 2013

Primit de Méline Lafont 17/03/2013 Preaiubitilor, sunt astăzi aici pentru a clarifica unele lucruri nu doar despre evenimentele recente, dar, de asemenea, despre evenimente care urmează să se manifeste în curând pe Pământ. Multă muncă grea a fost realizată în spatele ușilor închise, ca să spunem așa, rezultând într-un mare eveniment sau schimbare posibilă cu privire printre altele la sistemele bancare și mult mai mult de atât. Ca întotdeauna vă rugăm să eliberati toate conceptele de timp și toate așteptările în aceste chestiuni pentru că această atitudine nu ar fi de ajutor, dar mai degrabă ar obstrucționa fluxul energiilor, care urmează să aibă loc. În prezent, ar trebui să învătati, o dată pentru totdeauna, să fiti atemporali și să acceptati și să lucrati in momentul Acum. După cum am menționat în mesajul meu anterior, o mulțime de lucruri se intâmplă și asta devine din ce în ce mai evident, de asemenea, mass-mediei. Toate acestea vor duce la un asa punct culminant, incât se va afla adevărul și se va infiltra prin sursele media. Nu mai poate rămâne ascuns pentru că totul se desfăsoară la scară globală și, prin urmare, este simțit de toată lumea, inclusiv de sufletele care încă dorm. Nu există nici o cale de întoarcere și nu mai poate fi blocat. Aveti încredere de nezdruncinat în procesul divin al Ascensiunii, deoarece este o mare parte din Tot Ce Este. Totul se reduce la recunoașterea, explorarea și acceptarea Sinelui vostru Divin în toată libertatea și iubirea. Este dreptul vostru și Fiinta voastră si absolut nimic nu vă poate opri atunci când ați ales aceasta din toată inima. Nimic nu poate bloca Forța Divină a Înălțării și a eliberării, această forță vă va duce mai departe în evoluția voastră și experiențele voastre în Lumină. Doar timpul poate oarecum împiedica si intârzia acest lucru, deoarece există în continuare un accent puternic pe date și termene. Este timpul să fiti numai în momentul ACUM, iar de acolo să continuati să creati. Dacă nu esti sigur ce este acest moment Acum, te sfătuiesc să te izolezi într-un moment de liniște și să închizi ochii. Ascultă bătăile inimii tale și respirația ta, simte un moment de îmbogățire atunci când esti în contact cu Sinele tău interior în inimă și fi una cu inima ta. Tocmai ai trăit momentul ACUM și te simti bine, neatasat si fără limite. Toti sunteti nelimitati și acest lucru este, de asemenea, cazul cu viețile voastre de zi cu zi. Nu este nimic, în principiu, care ar putea să te blocheze sau să iti interzică de a fi tu însuți. Există doar distrageri și încercări de a păstra totul sub control și sub limite. Dar pot să vă asigur, preaiubitilor, ca acum suntem dincolo mult de acest fapt, din moment ce îmbogățirea și iluminarea sunt în procesul de manifestare pe Pământ. Prea multe suflete s-au trezit, astfel că acest tip de viață limitată de pe Pământ nu mai este acceptată și nici aprobată. Inimile voastre sunt acum larg deschise și așteaptă, chiar cer, doar iubire si armonie. Iluminarea este acum la ordinea de zi și vedem că se petrece atât de rapid. Suntem conștienți de faptul că, din punctul vostru de vedere, acest lucru nu pare să fie așa, dar știti că Gaia a facut deja primi ei pași în Dimensiunea a 5-a în mai multe locații energetice răspândite pe tot Pământul. Anumite țări și locații există deja în Dimensiunea a 5-a în funcție de conștiința colectivă a populației. Alte țări încă mai există în dimensiunea a 3 și cele mai multe țări există în Dimensiunea a 4-a. Totul depinde de starea de constiintă. Această stare de constiintă este la rândul ei dependentă nu numai de cât de mult cineva a crescut în evoluția și trezirea sa, sau de gradul de integrare a Luminii, dar mai ales de măsura în care persoana lucrează din inima lui, și nu din mintea lui (prin creier). Intelectul este un atu important în viața de zi cu zi in Dimensiunea a 3-a, dar inima știe și simte totul. Creierul este incapabil de simtire, poate doar să perceapă ceea ce vede, și ceea ce vede este doar iluzia acestei lumi. Noua lume este doar o stare mai inaltă de a Fi, asociată cu frecvențe și energii mai mari ale Luminii si ale inimii. Inima ta este centrul a „Tot Ce Este” în propria ta ființa. O presiune mai degrabă intensă, va fi simtită acolo unde omenirea încă mai există în frecvență mai redusă din Dimensiunea a 3-a, in timp ce liniile temporale converg si după care timpul în sine va dispărea, iar echinocțiul de primăvară va juca un rol important în acest sens. Pregătiți-vă pentru sufletele și locațiile care încă mai trăiesc în Dimensiunea a 3-a. Dacă vă aflați într-o locație cu o astfel de frecvență mai mică, dar sunteti conștienti de tot ceea ce se desfășoară și ați ajuns în mod corespunzător la un nivel superior de conștiință, atunci nimic nu poate merge prost. Deci, nu trebuie să vă faceți griji in nici un fel. Aceia care locuiesc în inimă se vor găsi întotdeauna într-un mod armonios și vor scăpa de haos, acesta nu ii va afecta deloc. De aceea, vă sfătuiesc să rămâneti mereu impământati și centrati în inima voastră. Veți avea mare nevoie de acest ajutor și asistență în aceste zile și săptămâni și contăm pe voi toți. Locațiile și locuirile în inimă aflate in starea Dimensiunii a 4-a primesc o oportunitate uriașă de a continua puternic cu trezirea lor și de a o aduce mult mai aproape de deplina ascensiune în Dimensiunea a 5-a. De asemenea, în acest caz, totul depinde de modul în care vă confruntați cu toate acestea, în momentul ACUM și de modul în care acțiunile, gândurile și sentimentele voastre provin toate din inimă. In acest moment specific în timp există o mare gradație de gânduri 4D care sunt pe cale să se transforme într-o stare mai inaltă a Fiintei voastre și care vă aduce mereu in mod atât de tăcut la starea a cincea Dimensională de conștiință și Sine interior. Vă felicităm dacă ați evoluat deja atât de departe, pentru că, deși există doar un număr mic din aceia care se pot numi cu adevărat pionierii Lumii Dimensiunii a 5-a, acel număr mic lucrează neobosit in aceste trei dimensiuni diferite și chiar dincolo de cele trei. În prezent, Pământul este pe cale de a închide obiceiurile și energiile 3D în mod cât mai armonios posibil pentru omenire, astfel încât tranziția poate avea loc într-un mod cât mai plin de iubire. Omenirea trebuie acum să se ridice într-o frecvență mai inaltă și să o extindă cât mai mult posibil într-o manifestare globală. După cum se vede de la un nivel energetic, in prezent 50% locuiesc acum în Dimensiunea a 5-a si prin asta inteleg Pământul și gama ei de frecvențe la nivel global, de țari, întruparea ei. Omenirea, dimpotrivă, aproximativ 35% este în cadrul Dimensiunii a 4-a, in ce priveste constiinta și încarnările ei, în timp ce un mic procent de 25% a trecut deja în conștiința Dimensiunii a 5-a si chiar dincolo de asta. Toti ceilalti [40%, n.t.] sunt încă blocati în lumea iluziei și locuiesc, prin urmare, în Dimensiunea a 3-a. Fiți conștienți de faptul că aceste procente reflectă modul în care evoluează totul în prezent, oferindu-vă o imagine clară, în încercarea de a contura o vedere de ansamblu a cât de departe a progresat Ascensiunea. Cum va evolua constiinta colectivă și cum va accepta cine sunt ei cu adevărat și ce este pe cale să se manifeste, va depinde mult de schimbările care vin și de energiile care provin de la acest intens Echinoctiu de Primăvară. Cel mai mult dintre toate, fiti iubitori unul față de celălalt și priviti inainte la minunata oportunitate de a obține o perspectivă frumoasă și o îmbogățire personală. Echinocțiul de primăvară ne va permite să aducem incă o dată o mulțime de lucruri in prim plan și să le manifestăm. Totul este o oportunitate, o șansă și o frumoasă experiență, într-un fel sau altul. Niciodată nu veti scăpa, niciodată nu veti rata trăirea oricarei energii. Totul este gratuit și disponibil pentru toată lumea, nimeni nu este lăsat în urmă pentru că toată lumea și totul este Unul. Aveti încredere deplină în voi insivă și în lumea voastră interioară. Vă îndemn în aceste zile aproape de echinocțiu să meditati din plin și să vă concentrati la Sinele vostru interior, la inima voastră și la toate lucrurile frumoase pe care ati dori să le vedeti împlinite. Eu Sunt Saint Germain si sunt alături de voi. Eu Sunt acel Eu Sunt. Traducere: Lucian Cititi, analizati, concluzionati... Cu toti suntem Co-creatori in acest univers! Sursa: http://lumina-ascensiunii.weebly.com/blog.html

MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI ROMÂNESC – VORTEXUL SACRU


În nord-vestul Ucrainei, aproape de graniţa cu România, se află al treilea punct principal al vortexului anahatei planetare. Este o zonă destul de puţin cunoscută acum din punct de vedere ezoteric, însă era mult mai cunoscută în antichitate. În viitor se vor descoperi mai multe vestigii religioase în zonă. Unul dintre punctele de convergenţă cu banda energetică a anahatei planetare este Muntele Hoverla, acesta fiind cel mai înalt munte din Ucraina (2061m). Vârful acestui masiv are o structură asemănătoare tetraetrului (piramidă triunghiula regulată).
Din punct de vedere topografic, se consideră că zona ar fi chiar centrul Europei (măsurători făcute de inginerii din vremea Imperiului Austro-Ungar, care au proiectat şoseaua Zseget-Rakhiv).
De-alungul istoriei, zona a fost disputată de mai multe puteri ale vremii (Polonia, Cehoslovacia, Austro-Ungaria).

În apropiere sunt alte trei centre secundare, care au rolul de „stabilizator” şi „ghidaj” pentru banda energetică.
Încă nu se pot spune mai multe lucruri despre locaţia acestui centru energetic. În urma unei „transmisii” am aflat că regiunea este într-o puternică legătură subtilă cu centrele Bucegi şi Retezat, formând, fie un triunghi isoscel Fibonacci (raportul dintre latura mare şi cea de bază este 1,618033…) precum în figura de mai jos, fie un triunghi cu centrul de greutate (intersecţia medianelor) la Şeuca – Mureş (localitate unde Fecioara Maria transmitea mesaje prin intermediul Rozaliei Marian, trecută dincolo la sfârşitul lui Iunie 2011). În primul caz, vârful triunghiului ar fi Cernohora (Carpaţii Păduroşi), iar în al doilea caz, vârful triunghiului ar fi la Hoverla.
Acelaşi centru de greutate ar fi şi dacă s-ar lua în vedere traseul energetic format de cele cinci puncte (Retezat-Bucegi-Ceahlău-Rarău-Hoverla).

Vârful triunghiului Fibonacci (varianta din imaginea de mai sus) ar fi o zonă extrem de interesantă din punct de vedere energetic. Pe o suprafaţă relativ mică izvorăsc două mari râuri ale Europei, Tisa si Prutul; acestea au şi o particularitate foarte interesantă, anume că prezintă traiectorii diferite. Tisa se deplasează spre sud şi apoi spre vest, iar Prutul se deplasează spre nord şi apoi spre est. Acestea înseamnă că, din punct de vedere energetic, acolo avem un „vârtej” al elementului „apă”, ceea ce înseamnă o zonă extrem de benefică pentru purificări (şi chiar vindecări) pe zona emoţională.

Este posibil ca amândouă variantele să fie corecte, având în vedere faptul că banda energetică prezintă „devieri” de circa 15-20 km (foarte probabil ca una din sarcinile centrelor secundare este aceea de „stabilizare”). Prin urmare, există o „măturare” de până la 40 km a proiecţiei pe pământ a benzii energetice.
Sper să pot „decodifica” mai multe aspecte despre acest punct foarte important când voi vizita această zonă.
Apariţiile de la Şeuca sunt cu mult mai puţin cunoscute decât cele de la Medjugorje, dar asta nu înseamnă că nu sunt la fel de importante. Faptul că ele au apărut într-un mediu diferit de cel ortodox nu înseamnă că trebuie să fie desconsiderate sau chiar luate în derâdere, cum fac multe feţe bisericeşti. Să nu uităm că învăţătura creştină spune să nu ne uităm la feţele oamenilor. Poate că nu degeaba lucrurile au fost în aşa fel „aranjate”.

Rozalia Marian a spus că Fecioara Maria i-a încredinţat cinci secrete, dintre care patru le-a făcut cunoscute:
1. Catastrofe naturale mari şi mai dese, foamete şi multe boli nevindecabile.
2. Incendii, inundaţii, secetă, precum şi mari cutremure de pământ.
3. Moartea multor copii sub 7 ani.
4. Dragostea din inimile oamenilor se va răci încetul cu încetul iar România va fi zguduită de un eveniment puternic şi va curge mult sânge nevinovat!
Se spune că al cincilea secret ar fi în legătură cu biserica (catolică).
Nu trebuie să intrăm în panică, chiar dacă aceste mesaje nu sunt deloc îmbucurătoare. Trebuie să spun că, la orice infuzie de energie divină, primul proces care urmează sa fie activat este cel de purificare, prin urmare aspectele negative ies primele la suprafaţă. Aproape întotdeauna purificarea doare, căci dependenţa de ceea ce este impur (şi conexiunile acestuia cu viaţa) este foarte puternică.
Deşi trebuia să fac cunoscut traseul energetic între 2015-2020, şi eu am fost informat că urmează o perioadă dificilă pentru ţara noastră, iar anumite circumstanţe mă obligă să fac cunoscut acest circuit sacru cu câţiva ani înainte.
Trebuie făcute multe schimbări, şi mai ales foarte multe purificări!
Vârful Hoverla este un centru extraordinar de favorabil pentru accesarea elementului „foc”. Toate cele patru puteri ale focului (purificare, energizare, întărire, transformare) pot fi accesate în acest loc. Vârful Hoverla (figura de mai jos) a fost şi el „sculptat” în aşa fel încât să susţină matricea energetică a Hoverlei.

Este recomandat ca accesarea subelementelor foc din acest centru energetic să se facă numai după s-a realizat echilibrul pe elementele „pământ” şi „apă”, ceea ce presupune schimbări mari în ce priveşte viaţa personală, socială, şi un oarecare avans al evoluţiei spirituale.
Pentru cei care nu sunt siguri pe ei, care nu-şi pot controla propriile puteri, adică nu au un bun echilibru intern, precum şi un bun autocontrol mental, este recomandat să cereţi ajutor (prin rugăciune şi intenţie), pentru a primi un ghid. Fiecare centru energetic este „locuit” de multe entităţi energetice (chiar şi fizice), iar intenţia voastră este foarte rapid detectată, astfel că veţi avea parte de îndrumare şi protecţie. Trebuie doar să vreţi!

În figura de mai jos sunt delimitate două triunghiuri isoscele Fibonacci, unul cu două unghiuri de 720 şi altul cu două unghiuri de 360. Primul este format de punctele Retezat-Bucegi-Punctul Nord din Ucraina (triunghiul violet), iar al doilea este format din punctele Retezat – Şinca Veche – Rarău (triunghiul albastru).

În zona localităţii Şinca Veche, judeţul Braşov, se află o matrice energetică modificată (de către atlanţi şi entităţi extraterestre), şi este în conexiunea cu centrele din Retezat şi Rarău. Acolo exista o convergenţă naturală a energiilor pământeşti (elementale) cu cele cereşti, dar a fost anume alterată (s-au modificat anumiţi parametri) pentru a fi în conexiune subtil energetică cu centrele din Retezat şi Rarău. Vârfurile celor două triunghiuri Fibonacci au rolul de „reglatori energetici”. Triunghiul violet, cel cu unghiurile laterale de 720 este un triunghi isoscel de tip Fibonacci care are rolul de „pătrunzător”, de „explorator” pe zona energetică şi psihoemoţională. Intrând în conexiune cu centrele sale, putem accesa energii care ne erau încă necunoscute, şi care ne ajută în procesul de evoluţie. Există o conexiune foarte puternică între aceste trei puncte.
Triunghiul albastru, cel cu unghiurile laterale de 360, este un triunghi isoscel de tip Fibonacci care are rolul de echilibrare, armonizare, calibrare, a energiilor capătate. Aduce echilibru pe fiecare plan (fizic, energetic, emoţional, mental, cauzal) cât şi armonie între interior şi exterior.
Nu este neapărat nevoie să vă aflaţi în templul de la Şinca Veche! Efectul matricei are efect pe o rază de câţiva kilometri. De altfel vor fi unele persoane care se vor simţi mult mai bine în alt loc din zonă decât alte persoane, care vor fi atraşi de un alt deal din apropiere.

Centrele energetice din Retezat, Bucegi, Rarău şi Ceahlău au o rază de acţiune benefică de până la 15 km (la Bucegi e chiar mai mare, de circa 25 km).
Entitatea Ral, coordonatorul matricei carpatice, mi-a transmis că este recomandat ca, întâi să se viziteze centrele de bază (Retezat şi Bucegi pe de-o parte, Retezat şi Rarău pe de altă parte), şi apoi vârfurile (Ciornohora, Şinca Veche). Localitatea ucraineană cea mai potrivită pentru a accesa vârful primului triunghi este Yasinia. Mi-a mai transmis că atunci când suntem în aceste două „vârfuri” de triunghi, este îndeajuns să fim conectaţi cu mintea şi sufletul la centrele din baza triunghiului iar matricea noastră energo-informaţională va face restul. Instrumentul de lucru va fi şi în acest caz triada intenţie-imagine-emoţie.

Sursa: http://remerra.blogspot.com/

Sfaturi si Activarea Scutului Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua

Cu L G despre Energeticele noului proces de creeare. “20 / 21 Martie 2013…aceasta rascruce e nemaipomenit de importanta. Consiliul Suprem Pleiadian spune ca apropiatul echinoctiu (20 martie) si respectiv urmatorul aspect de Luna Plina (27 martie) detin cea mai mare pondere … ca aceste doua portaluri sunt codificate cu coduri specifice de frecvente solare (masculine) si lunare (feminine), setate sa ne taie legaturile cu dualitatea si, concomitent, sa ne activeze si sa ne ancoreze divinitatea Christica, în adancul corpului fizic si vietii noastre terestre… si, prin urmare, în Pamantul în sine.”… ” DACA ne aliniem cu energia, fuzionam cu esenta ei, care stie ce vrea si ii dam voie sa ne sustina asa cum vrea ea… chiar daca – si mai ales daca – asta inseamna sa-ti petreci fiecare zi dormind, fapt ce pare a fi cea mai mare distractie pe care o putem avea în momentul de fata, cu hainele pe noi….. va indemn sa ganditi cu inima si sa parcurgeti aceste comentarii simtindu-le, fara sa incercati sa-l intelegeti în totalitate… mai ales, pentru a cauta sa ajungem la noi potentialuri, astfel incat sa putem introduce mai mult din vastitatea Sinelui nostru Superior si din posibilitatile necunoscutului, în viata noastra. Ne pregatim sa semanam semintele multidimensionale ale adevarului nostru autentic, în solul fertil al Noului Pamant… si nu doar pentru acest nou an, ci si pentru primul nostru an din noua noastra viata stralucitoare (5D)… Energia IUBIRII universale a fost consecventa în capacitatea ei de-a ne mentine la suprafata reziduurilor, atunci cand o avem, o onoram si o canalizam în favoarea noastra… Ne vom manifesta, în totalitate, în 5D (dupa echinoctiu) si, dupa ce se incheie transferul, constiinta celor pregatiti sa fuzioneze cu sinele lor Christic, nu va mai fluctua de la perspectiva 5D… Am vrea sa intelegeti ca incheierea transferului INSEAMNA eliberarea de dualitate… este ultima taietura din desprinderea de reteaua de sustinere falsa (dualitate) si reconectarea deplina cu reteaua (unimii) sustinerii Sursei. – CSP ” Dupa incheierea transferului, nu vom mai oscila intre adancurile si culmile polaritatii… dat fiind ca ne vom stabiliza pe o singura prioritate, pe un singur program al realitatii, cel al constiintei Christice/ Unimii. Aceasta experienta de a intra si de a iesi din vibratia de Acasa continua sa fie extrem de deranjanta. Nu e ceva neobisnuit, ca dimineata sa fii centrat, în flux, ca sa constati ca, la pranz, curentul s-a transformat intr-un mic vartej, ajungand ca la vremea cinei sa fii inghitit de furtuna. Sa faci surfing sufletesc pe acesti curenti, a fost o slujba cu norma intrega… plina de un munte de proiecte nefinalizate…!”. Aveti incredere în Planul Divin Universal Unul dintre lucrurile cu care Consiliul Suprem Pleiadian doreste mult ca noi sa ne impacam este faptul ca inca ne balansam intre realitati, rugandu-ne sa nu pierdem din vedere acest lucru. Ei vor ca noi sa stim ca, atunci cand simtim ca ne indepartam de energia IUBIRII universale (cum a fost dupa 21 decembrie), nu ne indepartam deloc de ea ci, mai exact, inaintam pas cu pas, in ea… Iar acest ritm de inaintare este diferit pentru fiecare în parte, asa ca va rog sa nu va intristati, daca va este mai greu decat de obicei sau daca aveti impresia ca nu „progresati” pe cat de rapid ar trebui – sau comparativ cu ceilalti etc. Toti parcurgem aceasta tranzitie, în mod diferit, potrivit planului nostru divin, ceea ce inseamna ca totul e în ordine perfecta, perfect sincronizat si destinat binelui individual cel mai inalt… fara nicio exceptie. Am reusit sa ajungem pe „pamantul fagaduintei” – si aceasta a fost partea grea. Comparativ cu ea, restul va fi floare la ureche, asa ca dati-va voie sa avansati în ritmul propriu si sa faceti fiecare pas, fara sa va pierdeti echilibrul. Am muncit al naibii de greu, ca sa ajungem pe acest taram, iar Consiliul chiar vrea ca noi sa simtim libertatea de a expira, de-a ne relaxa, pana în punctul în care ne putem lasa Sinele Divin sa ne duca la linia de sosire, in incredere deplina în planul nostru divin… …acum suntem in 5D, avem acces la aceste noi dimensiuni si instrumente si este necesar sa invatam cum SA NE JUCAM cu ele, sa le folosim în viata personala… mai intai de toate…Odata ce dobandim intelegerea despre cum sa ne impamantam magia – devenind dovada vie a ceea ce este posibil – putem impartasi/inspira, nestingheriti, cu/pe cei din jurul nostru, prin exemplul nostru…Ideea este ca acum va sunt disponibile noi alegeri… dar asta nu le exclude pe cele deja trecute. Ca intotdeauna, VOI decideti. – CSP. …Ni se ofera capacitatea de a dobandi autoritate asupra experientei noastre de aici – dar ca sa facem asta, trebuie sa ne afirmam autoritatea interioara si sa incepem sa ne punem în mod constant „magia în actiune” (sa fim stapani pe puterea noastra creativa). Oricat de des ar fi spus, acest lucru nu poate fi subliniat în mod exagerat. Atunci cand ne punem în aceasta functie de autoritate (Dumnezeu-suveran), devenind centrul (Sinele) universului nostru, ne dam seama ca toate lucrurile din lumea noastra sunt creatia noastra… o extensie/reflexie a noastra… si ca noi am planuit ca ea sa fie astfel, pentru a ne putem „vedea” si percepe ca Dumnezeu. Ca si creatori, suntem inarmati cu constienta ca ORICE lucru din lumea noastra e creat de noi si, prin urmare, noi (si doar noi) avem responsabilitatea absoluta de-a ne ocupa de absolut orice lipsa de autenticitate si/sau victimizare, pe care o vedem reflectata în oglinda vietii noastre… Daca esti lefter, tu vei crea abundenta… daca esti bolnav, tu vei crea starea de sanatate… daca esti celibatar, tu vei crea celalalt tu… daca esti singur, tu vei crea comunitate… daca esti fara tinta, tu vei crea scopul. Iar toate astea vor fi rezultatul de a nu FACE nimic mai mult decat A FI… cel care comanda…Stim ca voi credeti în magie, dar stim, în egala masura, ca nu aveti intotdeauna incredere ca ea va functiona pentru VOI. Acest lucru, trebuie abordat! Nu mai este timp pentru indoiala ! Aptitudinea de-a lucra cu energeticele noului proces de creatie fac realmente parte din noua noastra structura celulara. Aceste capacitati vin odata cu sistemul de operare a esentei cristaline, fiind aceleasi (tehnologii biologice) pe care stramosii nostri le cunosteau bine. Va trebui sa ne reamintim cum sa folosim si sa cizelam aceste aptitudini si se pare ca asta e ceea ce initiaza perioada de la echinoctiu, pana la solsitiu. Un nou set de instrumente , noi/ vechi instrumente, vor fi la dispozitia voastra, foarte curand. – CSP … inima noastra trebuie sa cante în acord cu cantecul IUBIRII Universale (528 Hz), la fel trebuie sa faca si fiecare celula din fiinta noastra…Cu alte cuvinte, frecventa de 528 Hz este Codul Sursei… cheia de intrare, necesara accesarii campului punctului zero al potentialului Sursei…sursa INTREGII energii. Cei care ating aceasta rezonanta celulara sunt cei carora li se va acorda acces la univers, la particula adamantina, la co-creatie. În esenta, (veti utiliza) utilizati vibratia IUBIRII, ca pe o cale de a obtine acces la elixirul universal al creatiei. Dorim sa precizam ca gandul este aspectul guvernant al creatiei, în 5D dar inima este inteligenta care va guverneaza …Mintea noastra superioara (constiinta unimii) guverneaza vointa divina (inspiratia) a creatiilor noastre din 5D , potrivit dorintei inimii noastre (superioare) – si inima noastra (rezonanta) este forta magnetica ce atrage miriadele de potentialuri (de rezonanta similara), din care sa alegem. Odata ce facem o alegere plina de IUBIRE (inima superioara), plina de putere (plex solar), putem apoi sa impamantam aceasta energie de inspiratie divina, în dimensiunile fizice ale creatiei (chakra sacrala) si sa o structuram în forma tangibila (chakra radacina), prin intermediul celor trei chakre inferioare. Pleiadienii spun ca energiile care vin prin acest prim echinoctiu de dupa 21 decembrie, realmente vor deschide brusc si larg usile, pentru a permite ca noile noastre puteri co-creative sa se impamanteze mai din plin în dimensiunile fizice. Nivelul de creatie 5D nu se refera la a avea nevoie, ci la a trai experienta! Dorinta de a trai experienta este cea care atrage potentialul de a o face astfel, e cea care da nastere oricarui lucru din creatie… … Deoarece fiinta energetica a Tarei, matricea planetei noastre in dimensiunile 4,5,6 este ea insasi parte din Pleiade, tot sistemul nostru de Lumina este sprijinit prin energia spirituala din Alcyone si Ierarhiile spirituale ale Luminii Cristice din Alcyone. Multe informatii legate de faze ale ascensiunii noastre prin incorporarea Luminii si Iubirii Cristice ne sunt transmise de Emisarii Pleiadieni ai Luminii Cristice : ” Prin energiile Echinctiului din 20/21 martie 2013, experimentam activarea Scutului Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua . Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua este o sfera de Lumina radiind in jurul corpului aproximativ 23.4 m in diametru în jurul nostru, cu o sferă de energie interioară de aproximativ 2,2 m în diametru în jurul nostru. Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua recalibreaza si restructureaza corpurile dinmensiunii a treia, organe și părți ale corpului, in frecvențe speciale de lumină și vibrații sonice, pentru a aduce intinerire, vindecare și reechilibrare. În plus, Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua ne protejează de toxinele din mediu, radiații electromagnetice dăunătoare și energia daunatoare a celorlati. Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua este inițial activat prin re-energizarea și recalibrarea unor organe speciale în cadrul corpului, precum și a celor 12 meridiane principale dn organism, care conectează toate organele și sistemele din corp. În plus, reactivam fluxul de energie prin fiecare parte a corpului și circuitele aferente,si activam în continuare liniile axiatonale prin punctele speciale găsite de-a lungul fiecarui meridian, lucrand cu sunet si culoare specifice si ne vom conecta în liniile axiatonale aflate de-a lungul liniilor Ley ale Mamei Pământ, conectandu-ne la Gridul Unitate a Iubirii Divine și Șabloanele Noului Pamant. Va sugerem sa alocati timp de meditatie cu energiile echinoctiului. Mai jos, un model de meditatie : ” Fac apel la ocrotirea Mamei / Tatalui Dumnezeu, a Pleiadienilor, a Siriusienilor, a Andromedanilor si Arcturienilor, a Ierarhiilor spirituale ale luminii si iubirii cristice, Lord Melchizedek și Chohanii Razelor Divine: El Morya, Kuthumi, Serapis Bey, Paul Venețianul, Ilarion, Sananda, Saint Germain, Lady Nada, Fecioara Maria, Allah Gobi, Quan Yin si Pallas Athena, stralucitii Elohimi, Frăția Melchizedek al Luminii, Lord Buddha, Sanat Kumara, Helios și Vesta și Domnul Melchior, Mahatma, avatar al energiei cosmice de Sinteza , și toate celelalte ființe de lumină cristica pe care eu personal le recunosc,fuzionand acum cu iubita mea Prezența EU SUNT, cea mai mare Lumina cristica care Sunt în Inima Cosmica a Mamei / Tatalui Dumnezeu. Imi descopar Sinele meu in Gridul Unitatii Iubirii Divine, conectat la toti lucratorii in lumina cristica, semintele stelare , si toate Fiintele de Lumina cristica care ne asista în aceasta Epoca de Aur a Luminii. Sunt conectat acum la Grupul Eu Sunt Avatar Constiinta de Lumina si luat intr-un vehicul merkaba exterior de lumina cristica, protejat si ajutat de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone. Fiintele Luminii cristice ne conduc acum si calatorim in Scaunul Ascensiunii din Alcyone , îmbrățișati într-un Scut Pleiadian de lumina pentru Intinerire Continua , unde suntem plasati rand pe rand, în cadrul celor cinci Camere de Lumina de vindecare, conectate la emoții și părți ale corpului care au nevoie de reechilibrarea și re-energizare, respectiv, pentru a recalibra fluxul de energie prin corpurile noastre și câmpurile de energie și pentru a activa propriile noastre Scuturi Pleiadiene de lumina pentru Intinerirea Continua . Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , patrundem in Prima Camera Vindecatoare de Lumina, care este Camera pentru Vindecarea Splinei . Energia iubirii cristice din Camera pentru Vindecarea Splinei recalibreaza splina la frecvențe de lumină galben auriu și vibrații sonice speciale, si elibereaza energia mentală excesivă care ne ține ingrijorati și stresati. Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , patrundem in a doua Camera de Lumina de Vindecare care este Camera pentru Vindecarea Plamanilor . Energia iubirii cristice din aceasta camera de Lumina roz rosu bleu auriu recalibreaza plamanii prin tehnici de respiratie , precum și eliberarea emoțiilor negative legate de durere si tristețe și prin detașare completa. Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , patrundem in a treia Camera de Lumina de Vindecare care este Camera de Lumina pentru Vindecarea Ficatului. Energia iubirii cristice din aceasta camera de lumina recalibreaza ficatul in frecvente bleu cer senin de vara-alb, precum și elibereaza emoțiile negative legate de stari de furie, resentimente și frustrare. Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , patrundem in a patra Camera de Lumina de Vindecare care este Camera pentru Vindecarea Inimii . Energia iubirii cristice din aceasta camera de lumina recalibreaza inima in frecvente verde auriu, și ajuta la eliberarea emoțiilor negative legate de lipsa de entuziasm și vitalitate, neliniște mentală, depresie, insomnie și disperare . Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , patrundem in a cincea Camera de Lumina de Vindecare care este Camera de Lumina pentru Vindecarea Rinichilor. Energia iubirii cristice din aceasta camera de lumina recalibreaza rinichii, precum și ajuta la eliberarea emoțiilor negative legate de lipsă de putere, frica si izolare. Ajutati de Ierarhiile spirituale ale Luminii cristice in manifestare pe planeta Pamant si in Alcyone , prin infinita iubire si lumina cristica alb aurie care patrunde in fiintele noastre se activeaza liniile axiatonale aflate de-a lungul liniilor meridian de acupunctură în cadrul trupurilor noastre precum și conectate în linii axiatonale planetare ale Mamei Pamant, iar de aici, în Gridul Unitate a Iubirii Divine. In deplin flux de iubire si lumina cristica alb aurie facilitat noua de Ierarhiile spirituale ale luminii si iubirii cristice din Alcyone, se activeaza propriul nostru Scut Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua , folosind geometria sacra a octaedrului, rotind aceste octaedre în sfera noastră exterioara de lumina, aproximativ 23.4 metrii in diametru în jurul nostru, in raporturi speciale facilitate noua de Ierarhiile spirituale ale Luminii Cristice pana la viteza Dumnezeu la infinit. Odată activat, avem nevoie doar sa repetăm ​​această crestere a vitezei de rotatie ajutati de Ierarhiile Spirituale pe Lumina Cristica pana la viteza Dumnezeu la infinit pentru a re-activa și a mentine în permanență Scutul nostru Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua. Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua ne asistă cu Lumină de compensare suplimentara pentru eliminarea credințelor vechi și judecăților false, în timp ce aduce Lumina Cristica in frecvențe mai mari in campurile noastre energetice, in corpurile fizice, organe și părți ale corpului, pentru sanatate, vitalitate, energie marita și niveluri crescute de stare de bine generalizata in fiinta si viata noastra. Ne aflăm acum din nou în spațiul nostru sacru, impamantati în Inima de cristal a Mamei Pamant, si Inima Cosmica a Mamei / Tatalui Dumnezeu. În Iubirea Divina si Constiinta Unitatii, experimentam Scutul Pleiadian de lumina pentru Intinerirea Continua si aceasta minunata Epoca de Aur a Luminii, ca Fiinte solare cristice conștiente de lumină, și flăcări sacre transfiguratoare ale Iubirii Divine. Simtim si asimilam intreaga traire a starii de bine si o daruim în Grila Unica a Iubirii Divine, activand aceste matrici de perfecțiune in tiparele Noului Pamnat, prin raporturi adecvate creatoare in frecvente divine cristice , care să permită intregii Vieti experienta Iubirii Cristice. Intinerirea Continua și Conștiința Unitatii în toata strălucirea lor, ca Fiinte Eu Sunt Avatar Fiinta de Lumina Cristica. traim aici in calitate de custozi sacrii pentru Mama Pământ și toată viața ei.” Un cadou frumos oferit de Emisarii Pleiadieni ai Luminii, prin www.http://pleiadianlight.net/ pentru care le multumim cu infinita iubire si recunostiinta. Si… “Pentru acele suflete care doresc sincer sa-si inteleaga natura divinitatii, apropiatul echinoctiu este un loc special de reuniune. Acest eveniment va fi absolut vindecator… invierea formei umane, la modelul ei divin de lumina. … reveniti Acasa la voi, în voi insiva. Va asteapta o calatorie mareata, care va aduce cu ea multe alte revelatii, multe noi inceputuri si multe capacitati umane noi. Dupa echinoctiu, fiecare dintre voi va fi umplut de Lumina Christosului inaltat. Va spunem asta, ca sa va inspiram sa co-creati acum, cu ajutorul corpului vostru fizic. Sa treziti în voi codurile sacre, care va permit sa va amintiti cum sa deblocati esenta fortifianta, aflata în corpul si în sangele sinelui vostru Christic, care se inalta. În incheiere, vrem sa adaugam ca intrati intr-o perioada de mare expansiune si, în curand, perioada de transformare se apropie de sfarsit si liberi, veti zbura. Va asiguram ca, pentru fiecare dintre voi, va fi ceva sublim, sa vedeti acest lucru! Suntem Consiliul Suprem Pleiadian si va intampinam in Casa lui Christos. Sursa: http://energiavindecatoareaculorilor.blogspot.ro/2013/03/sfaturi-si-activarea-scutului-pleiadian.html