Se spune ca Buddha obosise…obosise pur si simplu sa vada atata suferinta si mai ales sa le vorbeasca oamenilor despre suferinta fara ca acestia sa ia in seama ceea ce le spunea el. De aceea lua hotararea sa nu mai spuna nimanui nimic, pentru ca oricum nimeni nu auzea si nici nu traia dupa principiile atat de simple pe care le daruia cu drag oamenilor-copii. Din clipa aceea Buddha deveni tacut…medita si se ruga pentru toti oamenii-copii, pentru iluminarea lor, pentru desavarsirea lor!
In zorii unei dimineti se aseza in meditatie pe malul unui lac foarte putin adanc. Pe fundul lacului era mult noroi malos ce mirosea destul de urat in aerul fierbinte de peste zi. Dar Buddha se hotara sa mediteze acolo. Si in meditatia sa vazu cum cea mai mica raza de soare cum atinge sfioasa fata lacului si cum reuseste sa patrunda in fiinta de apa nemiscatoare, si cum isi continua calatoria pana la noroiul acela negru si urat mirositor. Si vazu apoi cum raza, cea mai mica raza de soare atinge o samanta de lotus…una din miile de seminte de lotus pe care le adapostea nestiut acel lac foarte putin adanc. Si vazu cum samanta de lotus se ridica din sine tot mai puternica si cum isi incepe calatoria spre fata lacului si cum creste neabatuta pana cand se deschide intr-o izbucnire de culoare si catifelare spre lumina soarelui, reflectand in fiecare petala lumina pe care o primise in dar!
Buddha se ridica din meditatie, multumi lacului si se intoarse la oamenii-copii spre a le vesti despre cum pot sa traiasca fara jugul suferintei si nu se mai gandi niciodata daca vreunul din acesti oameni va face intocmai celor spuse de el. El stia acum ca al sau cuvant este precum acea raza de soare care undeva, candva, va atinge samanta potrivita si astfel isi va implini menirea. De fapt nu samanta se trezise pe fundul lacului, ci inima lui Buddha se trezise si rasarise puternica din malul mintii sale!
De multe ori avem senzatia ca ceea ce facem este in van si ca orice actiune sau cuvant se lovesc de un zid, nefiind nici primite nici intelese de ceilalti. Nu ar trebui sa facem probleme ca ceea ce spunem noi nu are ecou. Egoul este cel care isi face astfel de probleme, orice cuvant si orice actiune are si calitate de raza de lumina si de samanta, pe de o parte genereaza trezirea la viata a altora chiar daca nu imediata si pe de alta parte reprezinta modul prin care o calitate ascunsa iese la lumina si isi implineste lucrarea. Nu va ganditi la rezultate cand faceti ceva din inima, rezultatul nu trebuie sa satisfaca egoul producandu-se in fata ochilor nostri pe loc, el nu este un eveniment ci un proces la care avem privilegiul de a contribui prin bunavoinita divinitatii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu