Bun găsit, frumoasele mele entităţi, frumoşii mei începători. Vă salut. Haideţi să bem o gură de apă. Veţi avea nevoie. Apa reprezintă Sursa, conştiinţă veşnică. Este, cum s-ar spune, un mijloc adecvat pentru a saluta ceea ce se numeşte Dumnezeul din interiorul nostru, al tuturor. Acum, haideţi să începem această sesiune prin a ne saluta latura Divină, şi nu caracterul trecător.
O, Dumnezeul meu iubit,
aflat undeva înlăuntrul meu,
vino astăzi şi deschide-mi mintea,
deschide-mi viaţa, ca ceea ce aud,
să pot experimenta.
O, Dumnezeul meu iubit, în această zi,
binecuvântează-mi fiinţa şi ceea ce voi învăţa.
Aşa să fie.
In cinstea vieţii.
Frumoşi începători, mă bucur că vă aflaţi aici. Ridicaţi mâna toţi cei care vă aflaţi aici şi care fac parte din grupul de începători. Minunat. Aşa să fie. De ce aţi venit aici? Speraţi ca nivelul vostru de acceptare să se extindă, iar ca acest lucru să vă schimbe într-un fel viaţa, ca să spunem aşa? Ei bine, acesta este un răspuns bun. îmi place. Eu sunt acela care se numeşte Ramtha cel Iluminat. Eu sunt entitatea care a rostit toate acele cuvinte pe care le-aţi citit, pe care le-aţi ascultat, pe care le studiaţi şi care vă emoţionează. Acestea au
fost, cum s-ar spune, o chemare spre adevăr. Să nu fiţi uimiţi de corpul în care mă aflu. Fiţi uimiţi de corpul în care vă aflaţi voi. M-am desfăşurat în această conştiinţă cu puţin timp în urmă, în timpul vostru. Iar în ceea ce priveşte acest corp, acesta este un aranjament - aşa cum l-aţi numi voi - făcut înaintea încarnării acestei fiinţe. Sunteţi aici pentru a învăţa că Dumnezeu nu seamănă cu nimeni în mod special, ci cu toată lumea şi cu toate lucrurile. Mai mult, sunteţi aici pentru a învăţa că Dumnezeu, în calitatea sa cea mai exaltată, poate fi văzut în ceva la fel de simplu ca un copac - sau chiar în voi. Eu sunt mai măreţ decât corpul meu; Eu sunt o fiinţă iluminată Nu am venit aici - nu m-am desfăşurat aici - în scopul de a crea un corp care să inspire admiraţie, un corp atrăgător şi frumos, deoarece acesta este idolul venerat de eonii de timp, chiar şi astăzi. Frumuseţea a preluat caracteristici fizice - nu mai este spirituală, neutră - iar voi o veneraţi. Dar asta vă face să vă simţiţi mici, deoarece este o calitate trecătoare - aşa este - şi înfloreşte doar puţin în viaţa fizică a omului, după care se stinge. Eu am venit într-o manieră teribilă, ca o fiinţă iluminată. Şi ce înseamnă fiinţă iluminată? Cum definiţi voi iluminarea? înseamnă să fii conştient, să vezi departe. Fiinţa iluminată este persoana care este conştiinţă pură exprimată prin Spirit sau minte. Iar asta înseamnă că o fiinţă iluminată va avea o calitate superioară, dacă-şi va atinge abundenţa Spiritului, şi nu pe cea a trupului. Entitatea iluminată este cea care nu se percepe pe sine ca fiind corpul, ci ca fiind acel aspect care este unificat cu tot ce înseamnă viaţă. Aceasta este o fiinţă iluminată. Cel care nu este iluminat se vede ca fiind separat, special, diferit de toate celelalte forme de viaţă. Acestea sunt entităţile ignorante. Prin urmare, eu sunt o fiinţă iluminată deoarece, în timpul vieţii mele şi în vremurile pe care le-am cunoscut, am avut ocazia măreaţă şi minunată să fiu sinele meu omenesc, să fiu o fiinţă umană, să fac război, să am de a face cu tirani. Ce scop înalt, nu? Dar nu am cunoscut smerenia din cauza propriei aroganţe, decât după ce m-am trădat pe mine însumi. Iar în acea smerenie, entităţi, când viaţa mea atârna, aşa cum aţi spune voi, de un fir de aţă, m-am întrebat care era scopul vieţii mele şi al sărmanului meu popor. Iar până când nu m-am agăţat de viaţă în fiecare zi şi nu am însemnat trecerea fiecărei zile în care am supravieţuit, nu am înţeles că viaţa reprezenta ea însăşi premiul. Şi astfel, m-am aşezat pe o stâncă şi m-am autovindecat, timp de şapte ani - ceva de care voi v-aţi îngrozi. în fiecare zi şi în fiecare noapte, când mă trezeam şi conştientizam că mă aflu încă aici, Spiritul meu se înveselea. Şi nu oboseam niciodată să privesc cum se ridica luna pe cer, la miezul nopţii. M-am îndrăgostit cu disperare, fără speranţă şi cu pasiune de natură. Soarele şi Luna au fost cele care mi-au reconfirmat, în fiecare zi, că sunt în viaţă. Am început prin a le venera. Am sfârşit prin a deveni ceea ce sunt ele. Mi se spune iluminat întrucât cele învăţate de mine mi-au transcens sinele fizic. Războinicul a murit. Cuceritorul s-a stins din viaţă. Aroganţa, ca fumul unui foc întârziat, a dansat în aerul nopţii şi a dispărut. Ignoranţa mi-a dispărut. Astfel am devenit o entitate spirituală. Şi ce înseamnă asta? Asta înseamnă că nu mi-am folosit creierul, corpul fizic şi corpul emoţional pentru a cuceri, a atinge scopuri şi pentru a pustii Pământul. M-am schimbat. în loc să mă însingurez, să răspund omului ca om, să răspund forţei prin forţă, m-am adunat zi de zi, încetul cu încetul, pentru a deveni personalitatea care nu punea preţ pe cucerirea acestui tărâm, ci care punea preţ pe biruirea ignoranţei.
Care era aspectul meu cel mai ignorant? Aveam multe astfel de faţete, dar ignoranţa cea mai mare era că-1 uram pe Dumnezeul Necunoscut al poporului meu. Vedeţi voi, oamenii mei nu venerau zei. Ei ştiau că există un singur Dumnezeu, un Dumnezeu fără nume şi formă, cu toate că putea fi văzut în tot ce exista şi în tot ce se credea că există. Am considerat că acest Dumnezeu mi-a abandonat poporul, lăsându-i să trăiască în mizerie şi sărăcie. Nu înţelegeam. Am crezut că dacă iubeai un singur Dumnezeu, viaţa ţi-ar fi fost plăcută, mulţumitoare, îţi puteai învinge duşmanii, trăind în pace, cântec şi dans, pentru tot restul vieţii. Dar Dumnezeul Necunoscut al oamenilor mei, care reprezenta tot ce înseamnă viaţă, i-a lăsat să cadă în sclavia unei rase mult mai puternice - iar eu îl uram pe acest Dumnezeu. Astfel că am căutat să-1 ucid în fiecare persoană, căci trebuia biruit aşa cum îmi biruise sărmana familie. Acesta era cea mai mare ignoranţă din viaţa mea: credeam că Dumnezeu putea fi învins şi că, dacă omul II iubea pe Dumnezeu, acest lucru îl proteja de rău, de sclavie şi robie. N-am ştiut că Dumnezeul Necunoscut trăia în toţi oamenii mei şi în alte popoare şi că natura Sa era aceea de a dărui. Dumnezeu este iubire. Ce înseamnă asta? înseamnă că Dumnezeu creează, dăruieşte şi nu ia niciodată - asta înseamnă; şi mai înseamnă că Dumnezeu le a dat viaţă tuturor - acest Dumnezeu Necunoscut - iar prin dăruirea şi susţinerea acestei vieţi le îngăduia formelor de viaţă respective, care erau copia minţii Sale, să-şi creeze propria realitate. Oamenii mei au prezis că, într-o zi, vor pica în robie. Oare nu li s-a materializat profeţia în cele din urmă, tocmai pentru că s-au concentrat asupra ei? Desigur. Dumnezeul Necunoscut nu este o singură minte ce există în toată lumea; reprezintă părţi ale unei singure minţi ce există în toată lumea. Şi lumea întreagă se foloseşte de această minte, oricum alege să o facă. Aceasta este calitatea de a dărui a lui Dumnezeu. Nu, nu mi-a luat doar o zi să înţeleg acest lucru; mi-a luat tot restul vieţii, deoarece natura mea sălbatică ura şi dispreţuia, dar natura mea spirituală - care era slabă şi fragilă - se clădea în fiecare zi. Pe zi ce trecea o doream tot mai mult - mai mult decât aveam nevoie de trupul meu. Cum am ajuns iluminat? Dat fiind că eram o parte din Dumnezeul Necunoscut, m-am hotărât să îmi doresc să fiu tocmai acest aspect. Astfel că, Dumnezeu - întrucât Dumnezeu iubeşte, iar prin acest lucru înţelegem că dăruieşte (nu ia niciodată, ci numai dăruieşte) - acel Dumnezeu din interiorul meu mi-a dat exact ceea ce mi doream să fiu: acela ce este toate lucrurile, acela ce poate împărtăşi iubire cu tot ceea ce înseamnă viaţă. Şi vreţi să ştiţi ceva, maeştrilor? Ce luptă duceam eu în fiecare zi? în fiecare zi din viaţa mea mă luptam cu natura mea primitivă, care voia să risipească, să se îndoiască. Voia să se agite şi să cucerească. Voia să exclame absurditatea. în fiecare zi mă luptam cu acestea în interiorul meu, căci mă întorsesem să mă cuceresc pe mine însumi - cea mai anevoioasă luptă dintre toate. Şi ce mi-a oferit biruinţa? La început, nimic, pentru că îmi puteam aminti rănile, îi puteam vedea pe toţi oamenii şi îmi puteam reaminti de toate victoriile din trecut. Puteam vedea ce este real, însă ceea ce mi doream eu nu era real, cel puţin nu era tangibil. Astfel, în fiecare zi, realul contrazicea irealul. îşi bătea joc de el, cum aţi spune voi. Stăteam jos acolo şi spuneam: „Ramtha, eşti un bufon. Eşti un bufon bătrân". Mă durea ori de câte ori îmi spuneam asta. Mă durea destul de tare când îmi spuneam asta, astfel că a trebuit să cercetez durerea. Iar când am cercetat durerea, am înţeles foarte bine ceea ce simţeam de fiecare dată când abuzam de ea. Şi, pentru tot restul vieţii mi-am schimbat părerea ce o aveam despre tot. Şi am înţeles că unicul motiv pentru care am rămas în trup era pentru că mă identificam cu el. De fiecare dată când mă înfuriam, mă centram în corpul meu. De fiecare dată când corpul meu avea mai multă forţă decât voinţa
mea, mă întrupam în el. Dar pe zi ce trecea, mă detaşam tot mai mult de trup şi mă ataşam tot mai mult de minte.
Ştiţi cum am părăsit acest plan, la sfârşitul vieţii mele? Nu într-o cutie de lemn, ci fiind purtat de vânt. De ce a fost aceasta mijlocul meu de a călători? Deoarece acesta este purtătorul Spiritului. De ce n-am murit ca oamenii normali? Pentru că nu eram normal. Şi ce m-a făcut să nu fiu astfel? Eu îmi cucerisem şinele nenatural, şi anume corpul fizic, personalitatea, materialul meu genetic - aşa cum le-aţi numi voi. Iar spre sfârşitul vieţii mele, am reuşit să rup acel fir subţire al trecutului. Şi ce am devenit? Nu am devenit un om mai bun. Am devenit o fiinţă spirituală, un Dumnezeu - nu un om. Asta mi-am dorit să fiu. Dacă Dumnezeul Necunoscut nu avea chip, atunci era vorba de puterea şi impulsul naturii în sine. Asta mi-am dorit să fiu, pentru că aşa mi-1 defineam cel mai bine pe Dumnezeu: nu prin a fi om obişnuit, ci prin a fi o fiinţă care acţionează conform cunoaşterii că este parte a tot ce înseamnă viaţă. Asta am devenit. De ce mi s-a spus iluminat? Am fost iluminat fiindcă am devenit Spiritul, şi nu corpul meu. Şi aşa se face că azi mă aflu aici, în acest timp, aşa cum îl cunoaşteţi voi, într-un alt corp. Iar voi aţi venit să mă ascultaţi pentru că mi-aţi citit cuvintele, le-aţi auzit, i-aţi ascultat pe alţii, aţi văzut o minune în viaţa voastră. Aşa se face că veniţi ca bărbaţi şi femei, copii, un Spirit - un mic Spirit, prezent în trup. Iar treaba Spiritului vostru în fiecare zi din viaţa voastră a fost să vă ţină în viaţă. Acesta este unicul motiv pentru care 1 aţi folosit vreodată. Şi unicul motiv pentru care nu aţi murit mai devreme, înainte să fi venit aici, este acela că v-aţi folosit Spiritul pentru a vă păstra în viaţă şi nu aţi abuzat atât de mult de el încât să vă abandoneze corpul. Dar numai pentru asta l-aţi folosit. Insă El este motivul pentru care vă aflaţi aici, deoarece, având în vedere că nu poate fi văzut, ci doar simţit ca o forţă, el este ceea ce Eu sunt. Nu aţi venit aici să mă vedeţi pe mine. Asta începeţi să înţelegeţi chiar acum. Iar eu par să fiu ceva comun, fireşte. Atunci, învăţătura spune că Dumnezeu trăieşte în voi sub forma a ceea ce aţi numit Spirit. Dar El nu a făcut decât să vă ţină în viaţă. Şi dacă ar fi să vedeţi acest Spirit, nu-1 veţi vedea niciodată ca pe ceva asemănător trupului vostru. Ei bine, eu mă aflu aici într-un corp care pare să-mi contrazică afirmaţiile - este un corp de femeie, iar eu sunt un bărbat - dar este extraordinar, întrucât îi învaţă pe bărbaţi şi pe femei că Dumnezeu este ambele dar şi niciunul şi vă mai învaţă că ceea ce mintea crede nu trebuie neapărat să şi existe şi, de asemenea, vă mai învaţă că nu puteţi vedea ceea ce sunteţi. Deci este foarte potrivit că mă găsesc aici pentru a vorbi cu oamenii pe care i-am cunoscut odată, într-o perioadă ce pare foarte îndepărtată de aceasta - şi totuşi, acel timp şi acest timp se petrec în acelaşi moment. Mă aflu aici să vă învăţ ceea ce nu v-am învăţat atunci când v-am părăsit. Şi nu vă învăţ să mă urmaţi, nu puteţi face asta - nici chiar dacă muriţi, nu puteţi - deoarece numai atunci când veţi muri, veţi primi darul vieţii, ce este egal cu capacitatea voastră de a accepta. Şi unicul lucru pe care l-aţi acceptat vreodată a fost viaţa voastră, indiferent cum este ea. Este importantă pentru voi. Foamea este importantă pentru voi. Durerea este importantă pentru voi. Starea de confuzie cauzată de faptul că nu vă place realitatea este importantă pentru voi. Pentru voi, este important să fiţi o femeie. Este important să fiţi un bărbat. Vedeţi voi, toate acestea sunt de natură fizică, iar foamea poate distruge Spiritul. îl puteţi pierde mai repede pe Dumnezeu din vedere atunci când vă este foame, mult mai mult decât în orice circumstanţă. Am venit să vă învăţ că nu vă veţi ilumina chiar dacă muriţi - veţi fi o fiinţă spirituală, dar
mintea voastră nu va fi acolo; mintea voastră va fi aici - şi am venit să vă învăţ ceea ce am cunoscut şi ce am învăţat. Nu există un singur Dumnezeu; totul este Dumnezeu. Iar viaţa aceasta nu este unica pe care aţi trăit-o vreodată. Aceste corpuri sunt ca şi veşmintele. Nu faceţi decât să purtaţi acest corp ca pe un veşmânt în această continuitate de timp. Deoarece aţi purtat mai multe veşminte vă întrebaţi: „De ce nu-mi pot aminti?" Nu vă puteţi aminti, pentru că nu sunteţi iluminaţi. înţelegeţi? în viaţa anterioară nu aţi ajuns mai departe decât aţi ajuns în aceasta. Şi dacă nu v-a interesat decât acea viaţă, înseamnă că la acea vreme nu v-aţi folosit decât creierul personalităţii voastre, căci totul a fost asociat cu trupul, aşa cum este asociat întotdeauna. Dacă trupul moare odată cu creierul, motivul pentru care nu vă puteţi aminti este acela că trupul şi creierul nu mai sunt; tot ce vă puteţi aminti este ce s-a întâmplat în această viaţă. Şi nu vă puteţi aminti nici măcar de majoritatea zilelor voastre, întrucât nu le-aţi trăit niciodată. Aţi lipsit din ele. O, voi aţi trăit eoni! Sunteţi în evoluţie. Dumnezeu v-a dat viaţă veşnică. Ce înseamnă asta? înseamnă că atunci când muriţi - în această după-amiază, mâine dimineaţă - corpul vostru va dispărea, însă voi vă veţi înălţa în corpul vostru spiritual. Dar repet, corpul spiritual este pe atât de măreţ pe cât este mintea ce-1 ocupă - ceea ce cultivaţi voi acum. Aceasta este viaţa veşnică. Iar apoi veţi renaşte din nou, dacă oamenii vor continua să se împreuneze. Veţi renaşte şi nu vă veţi aminti de ziua de astăzi. Ştiţi de ce nu vă veţi aminti de ziua de astăzi? Deoarece azi, aici, nu a fost creierul vostru din viitor, ci Spiritul vostru. Deci nu am venit aici să vă învăţ să mă urmaţi, pentru că acest lucru este imposibil. Iar eu nu vreau să fiu venerat. Vreau ca voi să vă veneraţi pe voi înşivă. Cel mai mare templu al lui Dumnezeu ce a fost clădit vreodată nu a fost niciodată din piatră, aur, argint şi nestemate. Cel mai mare templu al lui Dumnezeu se întâmplă să fie în corpul uman, iar acel corp este locul în care Spiritul s-a trimis pe sine în acest tărâm. Acesta este templul. Iar dacă ceea ce învăţaţi vă înalţă în interior, atunci sentimentul de înălţare lăuntrică este senzaţia dată de Spirit. Dacă veniţi aici şi sunteţi obosiţi, vă este foame sau sunteţi plictisiţi, să ştiţi că acesta este corpul vostru. Iar mintea vă este în corp, şi nu în Spirit. Dacă sunteţi înălţaţi de ceea ce aveţi să învăţaţi, înseamnă că vorbim de ceea ce nu poate fi văzut în interiorul vostru, ci de ceea ce voi sunteţi în interior - şi totul va căpăta o logică de nezdruncinat. Ce aspect al vostru va avea de obiectat azi şi mâine? Mintea voastră de maimuţă, creierul vostru uman. Ştiţi de ce? Dacă v aş ruga să-i explicaţi persoanei de lângă voi cât de cuprinzător vă este nivelul de acceptare? - Gândiţi-vă la aceste cuvinte: cât de cuprinzător, cât de profund, cât de înalt vă este nivelul de acceptare... pentru că în asta constă credinţa. Niciodată nu veţi putea materializa în viaţă ceea ce nu acceptaţi. Materializaţi doar ceea ce acceptaţi. Atunci, cât de cuprinzătoare vă este acceptarea? Este mai mare decât sentimentul de îndoială? Care vă sunt limitele acceptării? Acesta este motivul pentru care sunteţi bolnavi? De aceea sunteţi bătrâni? Sunteţi nefericiţi, pentru că propriul nivel de acceptare este nefericirea? Cu atât vă alegeţi. Nu primiţi nimic mai măreţ decât atât, deoarece tot ce este mai măreţ decât acest nivel se găseşte în Spirit. Deci Spiritul vostru vă face să fiţi nefericiţi, pentru că voi îi cereţi să o facă. Unicul lucru care vă creează probleme astăzi este propriul nivel de acceptare din mintea carnală; adică cea de aici, de sus reţeaua neuronală. Şi dacă sunteţi genul de persoană care este victima propriului
sentiment de vinovăţie prin faptul că aţi făcut multe lucruri urâte şi îngrozitoare şi consideraţi că sunteţi foarte speciali deoarece sunteţi atât de vinovaţi, veţi întâmpina dificultăţi în a mi accepta cuvintele, căci vă spun că voi sunteţi cei care vă creaţi realitatea. Şi dacă sunteţi o victimă, este pentru că voi aţi făcut să fie aşa. Nu o să vă placă asta, întrucât vreţi ca altcineva să fie responsabil pentru durerea, limitarea şi lipsa voastră. Ei bine, vă voi spune că este responsabilitatea voastră, iar vouă nu o să vă placă. Spiritul este de acord, dar creierul nu crede, pentru că el poate spune cine 1-a rănit, poate spune cine 1-a dezamăgit, poate spune de ce se îndoieşte. Este vina altcuiva, niciodată a sa. Cât de arogant este creierul uman, nu? Nu o să vă placă asta. De asemenea, vă va fi greu să acceptaţi conceptul că sunteţi cu toţii Dumnezeu, deoarece sunt unii dintre voi cărora încă le mai place să creadă că Dumnezeu se află într-un tărâm numit rai şi că El - mai degrabă, Ea - trage toate sforile. De aceea, dacă ceva nu mai merge în viaţa voastră, puteţi spune că este voia Domnului - Dumnezeu are ceva cu mine. Dumnezeu este o imagine convenabilă, din rai, pentru că atâta vreme cât Dumnezeu stă acolo, El este cel care vă va pedepsi pentru păcatele voastre - ştiţi voi: lipsa voastră... lipsa voastră de iubire, de grijă; atunci când aveţi gânduri necurate, sunteţi pedepsiţi. Dumnezeu este cel care face asta, de undeva din rai. Iar când vreţi să fiţi mântuiţi, vreţi ca cineva să poată să vă salveze. Ştiţi de ce? Pentru că nu credeţi că o puteţi face voi înşivă. Astfel, Dumnezeu joacă un rol minunat în religie. Dar ceea ce vă comunic - singurul tărâm numit rai este cea ce se află în interiorul vostru şi ceea ce vă permite să credeţi - este adevărat. Iar Dumnezeul vostru poate începe chiar de azi să vă ierte pentru vina voastră, să vă ierte pentru lipsa voastră. Astăzi puteţi înceta să mai fiţi o victimă. Astăzi puteţi înceta să mai fiţi bolnavi. Astăzi puteţi înceta să mai credeţi în diavol şi puteţi începe să credeţi în voi înşivă. Unora dintre voi nu vă va "plăcea asta, întrucât aveţi nevoie de un salvator. Nu vă va plăcea, pentru că trebuie să aveţi un moment în care Dumnezeu se va întoarce şi vă va lua cu El. Atunci, aceasta va fi contrariul a ceea ce credeţi, pentru că vă spun şi vă voi învăţa despre voi înşivă şi despre ce zace în voi. Majoritatea celor de aici nu cred că pot să materializeze ceva. V-aţi acceptat lipsa. Acest lucru intră în contradicţie cu voi înşivă. In cele din urmă, va intra în scenă axioma: „crede în tine însuţi şi totul este posibil".
Sursa:Cartea Ghidul incepatorului pentru crearea realitatii (Ramtha)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu