Acum cabana noua construita de inimosii oameni din Rasnov in frunte cu salvamontistul Ion Adamuta care este si noul cabanier, rivalizeaza cu cea veche. Ce m-a impresionat mai mult a fost faptul ca prin dragostea lor de munte si sufletul lor extraordinar, incearca si reusesc sa readuca atmosfera superba de odinioara, care ne-a adunat de atatea ori reusind sa ne deconecteze de lumea haotica din jurul nostru.
Am coborat de la Costila pe Bucsoiu, pe Brana Caprelor, care este traseul meu preferat avand o frumusete greu de egalat de oricare alt traseu din Bucegi si am ajuns pe seara cand deja erau toti adunati la cabana si pe la corturi. A fost o seara extraordinara cu un foc de tabara imens, cu chitari care probabil ca se auzeau pana la Varful Omu, cu oameni dornici de distractie adevarata si cu sufletele pulsand in ritmul muntilor.
Nu stiu ce as mai putea adauga la acest peisaj superb, decat poate ca va astept sa revedeti aceste locuri minunate si sa uitati chiar si pentru o clipa de greutatea oraselor in care suntem fortati sa ne continuam traiul, desi acest lucru este o iluzie si intr-o buna zi vom putea sa traim unde doreste mai mult sufletul nostru.
Mai jos voi insera versurile unui cantec minunat de-al Ofeliei Rauch, care a plecat prea curand dintre noi, dar care cu siguranta nu a putut pleca din muntii ei dragi, pentru ca o simt intotdeauna atat de aproape.
ORAS BANAL
Oras banal tu nu esti pentru mine
Caci orizontul tau e-atat de mic,
In ochi si-n gand am zarile senine
Mai lasa-ma sa plec macar un pic.
Iubitii mei sa spargem iasari zidul
Acestei custi in care ne-am inchis,
Si lumea verde sa inunde vidul
Ce mintea-n amortire ne-a cuprins.
R: Sa plec sa uit de tot ce ma-nconjoara
Sa uit ca-n van de-atatea ori am plans
S-ajung din nou in munti in prag de seara
Si sa-i salut cu-al inimii suras.
Sa uit c-am invatat ca totu-i fum
Ca nici un lucru vesnic nu dureaza
Ca viata noastra-i drum si numai drum
Iar libertatea-i ceea ce conteza.
Ca verbul "a cunoaste" e cel mai important
A stii de unde vii si unde pleci,
Nu un program banal periodic si constant
Trecand fugind de timp, si gol prin el sa treci.
Ca muntii si padurea sunt templul cel mai sfant
Pe care Dumnezeu in dar ni l-a lasat
Iar pe-acest dar prieteni il vom pastra in gand
Ca pe un lucru unic, profund si minunat.
Deci sa plecam, prieteni iubind sa daruim,
Acestui univers din ceea ce ne-a dat,
Sa re-nvatam sa radem si chiar sa si murim
Trecand frumos prin viata ce liberi ne-a lasat."
O lacrima s-a scurs la coltul ochiului, dar stiu ca ne vom revedea in curand..
OFELIA RAUCH
21 septembrie 1964 - 5 august 2007
Pentru iubitorii muzicii de munte va invit sa ascultati o melodie interpretata tot de Ofelia.
http://www.youtube.com/watch?v=04RFsrd0N_E&feature=related
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu