Printesa inimilor - Lady Di

http://www.youtube.com/watch?v=UrrbKVM-vVc&feature=player_embedded

CARMEN SILVA - The last unicorn

Haideti sa ne relaxam un pic si sa uitam de tot din jurul nostru.

http://www.youtube.com/watch?v=NxNxusetK2g&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=exQR4Nz0j1w&feature=player_embedded

Salutari din Amara

O sa va intrebati evident ce legatura are Amara cu muntele. Ei bine de data aceasta are pentru ca am fost acolo multi prieteni buni pentru a o comemora pe Ofelia Rauch, cantareata de neegalat a muntilor nostrii dragi.
Acum 3 ani intr-un accident stupid s-a despartit de noi aici in Amara, dar precum si cantecul spune, Ofelia "traieste acum prin noi", iar noi suntem datori sa-i ducem mai departe misiunea, aceea de a canta acesti munti si de a reamintii lumii ce este mai important in aceasta lume: sa fii liber si sa-ti cauti si mai ales sa-ti gasesti adevarata menire in aceasta viata.
A fost si este un suflet minunat pe care cu drag doresc sa-l reintalnesc, si intr-un fel ma bucur ca acolo sus voi avea prieteni dragi care ma asteapta sa ne reintalnim. Este un privilegiu pe care cu greu il poti obtine pentru ca prietenia e o floare atat de rara si totusi atat de frumoasa.

A fost o seara de neuitat cu un foc de tabara imens la marginea lacului(se putea altfel?), s-a cantat, s-au spus bancuri, au fost chiar si cateva schetch-uri super, intr-un cuvant un "parastas" perfect. Acest cuvant, parastas, imi da fiori, dar cu aceasta ocazie mi-am amintit cum erau dacii sarbatoriti cand "plecau": cu cantece si voie buna, pentru ca ei stiau mult mai bine decat multi dintre noi ca acolo unde pleaca este un loc mai bun, unde iti reintalnesti adevaratul "eu", iar toate aceste mici sau mari probleme pamantesti dispar. Cred ca va fi frumos sa revenim la aceste traditii atat de frumoase.

S-a cantat pana in zori, fiind onorati de prezente de elita ale cantecului montan precum Tica Lumanare si alti minunati trubaduri, si am observat ca chitara mea se cam prafuise de atata stat. Preocupata de stresul din viata cotidiana n-am mai avut timp si mai ales "chef" sa mai cant. E un mare pacat, dar acum m-am ambitionat si vreau sa cant in fiecare zi, e un balsam atat de bun pentru suflet. Si mai ales m-am hotarat sa fac ceva cu acest har, nu am de gand sa astept "sentinta calailor", ci vreau sa ma pregatesc pentru o activitate mult mai benefica pentru sufletul meu, de fapt este probabil menirea mea. Timpul va spune, important este sa merg inainte si sa fac ceea ce vocea interioara ma indruma.

Cred ca situatia aceasta actuala nu este chiar atat de negativa, este o ocazie extraordinara pentru noi toti pentru a reflecta si a ne aminti care este adevarata noastra menire. In loc sa fim niste functionari plicticosi, am putea folosi acest moment pentru a face ceea ce ne dorim cu adevarat sa facem. Cu totii am avut vise de viitor in copilarie, la care din pacate cei mai multi dintre noi a trebuit sa renuntam din cauza ambitiilor din familie sau alte situatii. Acum putem sa le reluam si sa le punem in practica. Ce avem de pierdul? Nimic, tocmai avem de castigat enorm regasindu-ne pe noi insine.

Va salut cu mult drag si cu un zambet larg de multumire sufleteasca.

Va invit din nou sa ascultati cateva interpretari de vis ale Ofeliei
http://emi.floaredecolt.org/2007/08/in-amintirea-ofeliei-rauh/

PASIM INCREZATORI SPRE 2012

de Michael Salla

NASA a anunţat în 16 decembrie 2008 că s-a detectat o imensă gaură în câmpul magnetic al Pământului, câmp care înconjoară planeta protejând-o de vântul solar (energie plasmatică emisă de soare). Pe întreaga durată a noului ciclu energetic solar, această plasmă nu va mai fi oprită de câmpul magnetic protector al planetei, şi va ajunge, prin breşa imensă (estimare NASA: de 4 ori mai mare decât planeta), pe suprafaţa Terrei.

De ce nu am auzit de asta pînă acum? Pentru că activitatea solară a fost la minim pînă recent, iar acum urmeză un nou ciclu solar care va avea un maxim în anul 2012. Coincidenţă? De ce iarăşi 2012?

Lipsa activităţii solare a permis unor comentatori ştiinţifici să speculeze că urmează să intrăm întro mini-eră glaciară. Cu toate acestea, o echipă de cercetători condusă de Mausumi Dikpati a afirmat în 2006 că următoarea perioadă de activitate solară va avea un maxim mai mare cu pînă la 50 % decât precedentul ciclu.

Această activitate crescută a soarelui va face ca uriaşe cantităţi de masă solară coronară să fie expulzate, astfel că vântul solar va transporta un surplus de plasmă care va ajunge inevitabil pe Pământ, datorită găurii din magnetosfera planetei.

Iată cum explică situaţia un cercetător NASA: "Intrăm în noul ciclu solar (al 24-lea). Pentru motive care ne scapă, emisiile de masă solară coronară care au loc în ciclurile pare (ca acesta) lovesc Pământul cu un vârf care este totdeauna magnetizat Nord, iar astfel este posibil să se deschidă magnetosfera planetei şi să fie încărcată cu o imensă cantitate de plasmă chiar înainte de a începe furtuna solară. Este combinaţia perfect sincronizată pentru un eveniment unic."

Evenimentul unic la care se referă cercetătorul NASA este încetarea funcţionarii sateliţilor, sistemelor de telecomunicaţii (fixe sau mobile) şi a reţelei de transport electric terestre. Dar niciun cercetător nu doreşte să discute despre impactul acestei furtuni solare asupra sistemului bio-electric uman.

Sistemul bio-electric al fiecarei fiinţe umane de pe planetă va fi astfel impulsionat datorită încărcăturii suplimentare care vine de la soare. Ca urmare, mulţi vor simţi o încărcătură energetică mai mare decât pînă acum. Dacă fiecare se pregăteşte corect astfel încât corpul său să facă faţă noilor condiţii mai intens-energetice, atunci această creştere energetică ce vine de la soare poate duce la o îmbunătăţire semnificativă a abilităţilor umane.

Sistemul nervos uman este construit din miliarde de neuroni care comunică unul cu altul şi cu miile de miliarde de celule din corpul uman. Robert Becker a arătat că neuronii transmit informaţie prin mici semnale bio-electrice care pot fi foarte uşor influenţate masiv de condiţiile energetice exterioare. De aceea cei care trăiesc în apropierea liniilor de transport electric de înaltă tensiune suferă de deteriorarea sistemului bio-electric sensibil al corpului.

Efectul concret asupra sistemului nervos uman al acestei creşteri uriaşe energetice cauzată de plasma solară ajunsă pe suprafaţa planetei, nu este cunoscut. Şi nici acela asupra relaţiilor interumane şi al societăţii, în general.


Cu toate acestea, poate fi afirmat că această plasmă solară ce impulsionează sistemul bio-electric uman va influenţa categoric relaţiile şi comunicarea interumană. Asta pentru simplul motiv că micile semnale bio-electrice care formează comunicarea neuronală sunt sensibil modificate de condiţiile energetice exterioare.

Nick Begich, autor al volumului "Controlând mintea umană" (Controlling the human mind), a arătat cum industria militară americană a întreprins cercetări secrete asupra sistemului bio-electric uman. De exemplu, militarii au dat "undă verde" unui studiu la Universitatea Utah în 1985 (în urmă deci cu 25 de ani) care a avut ca rezultat cartea "Îndreptarul dozării frecvenţelor radio" (Radio Frequency Dosimetry Handbook) care studiază pe larg frecvenţele de rezonanţă electrică alte tuturor organelor şi ţesuturilor din corpul uman. Exact ca un recensământ. Aceste informaţii pot fi folosite pentru a determina un efect aproape instantaneu de distrugere sau de vindecare a organului vizat, în funcţie de tehnologiile folosite.

Aşa că din moment ce corpul uman este manipulabil bio-electric, prin tehnologii disponibile, oare ce ne aşteaptă în perioada imediat următoare care atinge apogeul în 2012? Este clar că şi noi, oamenii, suntem afectaţi gradat de aceste condiţii neobişnuite aduse de ciclul energetic solar. David Sibeck, cercetător în cadrul proiectului THEMIS, afirmă că gaura din magnetosfera planetei va exista pe întreaga durată a noului ciclu solar: "Trăim în vremuri foarte dure, pentru următorii 11 ani".

Ciclurile creierului reprezintă modul dominant în care neuronii comunică între ei pentru a organiza informaţiile senzoriale despre mediul înconjurător al fiinţei în cauză. În timpul perioadei de veghe omul experimentează două feluri de cicluri de funcţionare: beta (cu o frecvenţă de 14 - 40 cicluri pe secundă sau Hz) care reprezintă o stare cu intensă activitate mentală similara stressului, şi alpha (7,5 - 14 Hz) reprezentând o stare de relaxare mentală.

Frecvenţe mentale mai joase, theta (4 - 7,5 Hz) şi delta (0,5 - 4 Hz), sunt expresia unei inactivităţi fizice, dar mintea ajunge astfel să experimenteze stări de meditaţie profundă şi somnul. Cea mai înaltă (ca frecvenţă) stare a creierului, gamma (peste 40 Hz), reprezintă condiţia în care apar viziunile cognitive, adesea întâlnite la copii.

Pe măsură ce plasma energetică solară ajunge pe Pământ, este evident că aceste stări de funcţionare a creierului vor fi afectate. Pentru unii, această creştere a semnalelor bio-electrice între neuroni va determina intensificarea comunicării intra-neuronale sub forma stărilor beta. O analogie ar fi când un om care a trăit toată viaţa lui în tihna şi relaxarea unui mic sat din provincie, se mută în New York ! Alţii vor constata că le lipseşte vitalitatea datorită creşterii intense a electricităţii statice din mediul planetei.

Cei care reuşesc să-şi canalizeze surplusul de energie din sistemul nervos în moduri constructive vor reuşi foarte uşor să înceapă şi să realizeze proiecte la care de mult visau sau pe care le amânasera pînă atunci. Capacitatea de a trece foarte uşor de la o stare gamma la o stare alpha le va permite să beneficieze de viziuni creative, pentru că în faţa noilor condiţii socio-economice adesea bulversante trebuie să raspundem cu calm şi echilibru interior.

Secretul care ne permite să beneficiem de acest surplus energetic sub forma stărilor gamma este acela de a avea mereu o minte "deschisă" şi orientată pozitiv entru a fi capabili să integrăm armonios viziunile care apar. Odată ce am început să conştientizăm noile capacităţi cognitive mentale, este foarte important să integram cu echilibru noile viziuni în viaţa noastră.

O minte deschisa şi orientată pozitiv sunt condiţiile care ne permit să trecem cu bine această perioadă de creştere energetică solară pe care suntem obligaţi să o trăim. Vom fi astfel pregătiţi să folosim armonios acest surplus de energie care ne afectează modul de funcţionare bio-electric al creierului.

Mai mult, cei care se pregătesc zi de zi, conştient, pentru aceasta, devin gradat adevăraţi "profesionişti" în domeniul stărilor mentale şi beneficiază la maxim de pe urma creşterii energetice solare reuşind să-şi ridice viaţa pe culmi ale împlinirii şi creativităţii.


Sursa: http://zborul-spre-acasa.blogspot.com

Iisus , marele iniţiat din Dacia

Numeroase voci, uneori avizate, alteori neavizate, se pronunţă că Iisus Christos nu a existat ca personaj istoric, fiind doar o născocire evreiască. Ateii mai moderaţi şi cu puţină ştiinţă de carte, susţin faptul ca inexistenţa unui Iisus istoric este susţinută de cvasi-totala lipsă a informaţiilor despre persoana sa în documentele istorice ale vremii (în afara Evangheliilor a căror existenţă nu o pot contesta). Noi spunem că nici unii nici ceilalţi nu au dreptate.

Avem anumite rezerve în a crede ca evreii se tem atât de mult de o „născocire” şi mai ales o născocire de-a lor, cu care ar trebui sa fie mândri. Avem rezerve în a crede si faptul că Isus lipseşte cu desăvârşire în literatura vremii, deoarece există o sumedenie de autori care-l menţionează foarte clar ca personaj istoric. Acest lucru îl menţionează până şi evreii, acuzându-l însă de vrăjitorie. O tradiţie din secolul I sau II menţionează pe „Yeshu” care „ practica vrăjitoria şi uimea Israelul” (B Sanhedrin, 43,a; cf Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol II,p.305, ed1992). Apoi, avem mărturia lui Flavius Josephus, istoric roman de naţionalitate evreiască, care afirma că în acea epoca trăia un om pe nume Iisus, care avea o purtare foarte bună şi virtuţi puternice ( cf. J. Duquesne, Iisus, Ed. Humanitas,1995, p245). Mai mult, el este pomenit şi de către cei mai înverşunaţi duşmani ai creştinismului, romanii. Tacitus de exemplu, ne confirmă faptul ca Iisus a fost condamnat la moarte în vremea când guvernator al Palestinei era Pontius Pilat (Anale 15, 44). Alte mărturii în legătură cu Iisus le avem de la Pliniu cel Tânăr, (Scrisori, 10,96) si Suetonius (Viaţa lui Claudius, 25,4). Să nu mai punem la socoteală faptul ca o „născocire evreiască” nu putea beneficia de „acte în regulă” a condamnării sale la moarte. Acest document există, precum şi altele cum sunt Mărturia păgânului Lentullus, proconsul al Tyrului şi Sydonului în vremea împăratului roman Tiberius; Epistola femeii lui Pilat, pe numele său Procula, adresată prietenei sale Pulvia, în care se relatează despre ultimele evenimente din viaţa lui Iisus şi alte patru epistole ale lui Pilat către împăratul Romei. Atâta zarvă pentru o „născocire evreiască” ?… ne îndoim în mod serios.

Urmărind atât relatările istorice despre Isus, cât şi cele evanghelice, avem anumite rezerve în a crede că Iisus ar fi fost evreu aşa cum afirma M. Eliade şi ca divinitatea căreia i se închina el şi o numea Tată, era Yahwe al evreilor.

Sa purcedem şi să vedem dovezile…..!


Caracterele tipologico- raseologice ale lui Iisus



Beneficiem de doua descrieri amănunţite ale lui Iisus: una a lui Lentullus , funcţionar roman în regiunea Tyr si Sydon şi alta a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate împăratului de la Roma. Să dăm cuvântul lui Lentullus care ne spune: „(Iisus) este de o statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lui este ca aluna coaptă şi îi cade până la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nici o pată sau zbârcitură nu se vede pe faţa lui rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă, nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar barba lui bogată si de aceeaşi culoare cu părul său, este lungă şi se desparte în două pe la mijloc. Ochii sunt albaştrii vineţi, blânzi şi senini.” (diacon Gheorghe Băbuţ, Vămile Văzduhului, Istoria despre Christos, Documente istorice, ed. Pelerinul Român, Oradea, 1993, p. 116).
De altfel, în majoritatea icoanelor creştine mai vechi sau mai noi, Fecioara Maria este înfăţişată cu acelaşi păr şaten, ochi albaştri, piele deschisă la culoare… prin urmare, nimic din caracterele tipologico-rasiale ale evreilor. “

Faptul este dovedit şi de afirmaţia lui Pontiu Pilat: „Trecând într-o zi pe lângă lacul ce se cheamă Siloam am văzut acolo mare mulţime de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr…Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puţin mă aşteptam să vad, atât de mare era deosebirea dintre el şi ascultătorii lui… El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast mai izbitor decât între el şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate” (ibidem, p. 121)

Urmărind cele relatate de cele două oficialităţi romane, tragem concluzia că Iisus nu era evreu! Dar cărui neam putea aparţine el?

Ne lămureşte în această privinţă Eugen Delcea şi Paul Lazăr Tonciulescu care vorbind despre tărtărienii plecaţi spre Sumer din „Ţara Soarelui Răsare” (Dacia) spun că, sumerienii, „în acord cu prezumţiile sumerologilor”, aveau ochii mari, buzele subţiri, nasul drept sau puţin acvilin şi pielea albă, fiind de tip brahicefal (cu fruntea lată) – descriere ce se potriveşte perfect tipului uman geto dacic. La acesta se adaugă portul bărbii lungi şi a pletelor ( Eugen Delcea/ Paul Lazăr Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, ed. Obiectiv, Craiova, vol I, p. 63). Iar I. I. Russu completează: ”…dacii erau aşa cum este aproape în totalitate poporul român, iar brahicefalii europoizi (a se înţelege tărtărienii – n.n) cuceritori ai Sumerului la mijlocul secolului al IV-lea, nu puteau fi decât cu părul castaniu” (ibidem, p. 64)

Prin urmare ca şi caracteristici tipologice, Isus se încadrează tipului uman carpato-dunărean şi nicidecum tipului semitic!


Zamolxe în predicile lui Iisus




Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa ca epitetele pe care le da Iisus lui Dumnezeu nu sunt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin, atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul.

Ioan ne spune în Evanghelia sa: „Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan,1:33). Cine este această divinitate căreia i se închina Iisus ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament ? Ne lămureşte arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu „Dacia Preistorică”. Iată ce spune Densuşianu:” Cuvântul arhaic de „deu” sau „deul” îl aflăm întrebuinţat, ca un termen naţional, în ţinuturile pelasge ale Traciei şi Mesiei, şi în timpurile Imperiului Roman. …În Munţii Rhodopului un veteran ridică la anul 76 d. Chr., un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvânt ne prezintă numai o forma alterată a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu (Dumnezău – n.n). ( N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată „Deu – Dumnedeu” care ne duce cu gândul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu o aflăm şi azi în tradiţiile populare romaneşti (loc. cit. nota 2)

Observăm că Dumnezeu într-o forma sau alta este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri până azi. Spunem aceasta cu atât mai mult cu cât Isus în Evanghelii apare şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării locuită de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus ca Iisus era de origine dacică iar formarea s-a spirituală s-a desavârşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios.

Cel mai des întâlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus, este “Tatăl „ care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe. (op.cit, p.208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate ca locuri de cult şi închinăciune vârfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existând numeroase înălţimi ce poarta denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit. p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt şi anume acela că Iisus în toate momentele principale ale vieţii sale pământeşti a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit ca s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.

Una dintre cele mai fregvente denumiri pe care şi le dădea sieşi Iisus, era ceea de Fiu al Omului. Poate că acestă denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om ? în nici un caz denumirea nu se referă la Iosif – logodnicul Mariei, ci mai degrabă la aceea fiinţă celestă la care face referire Daniel: „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului” (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Isus apare în Evanghelii: ”Fiul lui David” ca şi precizarea lui Marcu referitoare la acesta titulatura: ” Şi învăţând în Templu, Iisus zicea: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale”. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui” (Marcu 12:35-37). Ciudat nu?

Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie pentru a afla cine este acest David despre care vorbeşte Isus. Urmărind puţin mersul istoriei vedem ca aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David ! Ba mai mult, cartea Psalmilor atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament având mai degrabă un caracter esenian. Numai ca…. Esenienii erau discipolii dacilor fiind singurii dintre evrei care s-au „încăpăţânat” să rămână la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care în calitate de locuitori ai davelor se numeau “davi”. Şi iată cum o singura literă poate schimba o întreagă istorie!

Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea “Fiul Omului”. Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: „cuvântul Om reprezenta în antichitate o înaltă putere divină” (op. cit. p. 255, nota 2). Şi mai departe tot el ne lamureste spunând: „ Vârfurile cele mai înalte ale acestui munte (Bucegi – n.n) poartă azi numele, unul de Caraiman si altul de Omul, şi amândouă au fost odată consacrate divinităţilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus si altul lui Saturn numit Omul” (op. Cit. p. 226). Numai că Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că cele doua zeităţi sunt una si aceeaşi mare divinitate a preistoriei Zamolxe, careia i se închina si Iisus.

Concluzia care se impune alăturând cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului si Fiul lui David ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a facut Iisus în perioada aşa numită ”albă” a vieţii sale, perioada dintre 12 si 30 de ani în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pană acum precum şi alte informaţii ale istoriei sacre vom vedea că cel mai probabil, în această perioadă, Iisus şi-a desăvârşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu /Zamolxe în Dacia, mai exact pe Vârful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că … geografia sacră a antichităţii se reduce la…Dacia, iar momentele naşterii lui Christos şi a morţii lui Iisus sunt legate de o peşteră… peşteră care peste tot este legată de iniţierile misterice. Mai mult moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade devine Axis Mundi – axa lumii. Numai că pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe.


Dacii. Poporul model din predicile lui Isus


Iisus Christos, iniţiatul dac desăvarşit se delimita foarte clar de evrei, carora li se adresa numindu-i „Voi evreii” . Să ne oprim acum puţin asupra Predicii de pe Munte şi a Fericirilor pe care Iisus le-a enunţat atunci şi să vedem dacă există vre-un model viu pentru acestea.

Mai întâi sa încercăm să punem unul lângă altul, doua texte sacre: Evanghelia după Matei si Herto Valus a antichitatii pelasge. Iata ce spune Iisus în Predica de pe Munte:



„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Ferice de cei blanzi, căci ei vor moşteni pământul!

Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi saturaţi!

Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi mila!

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!

(Evanghelia după Matei, 5:3-10)



Să privim acum comparativ, un text antic numit Herto Valus, care cuprinde învăţăturile preoţilor zamolxieni catre norod. Textul este versificat:



„Fericiţi cei ce-s cutezători

Că a lor este victoria

În plaiurile cele sfinte


Fericiţi cei ce plâng, că aceia

În dalbe ceruri s-or mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia

Vor moşteni întreg pământul.


Fericiţi cei care flămâzesc

Şi însetează după ştiinţă,

Că aceia se vor sătura

Şi niciodată n-or mai răbda.


Fericiţi aceia care muncesc,

Pământul făcându-l gradină,

Că ei vor culege roadele

În Grădinile Cerurilor


Fericiţi vor fi şi cei milostivi

Că aceia se vor mântui

Fericiţi cei curaţi în suflet

Că s-or hrăni doar cu lumină


Fericiţi făcătorii de pace,

Că Fii cerului s-or chema

Fericiţi cei prigoniţi pentru

Dreptate, că a lor este Raiul.


(Herto Valus, Cartea Secretă; cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magică, Ed. Arhetip, 1999, p. 95 – 96)

…şi textul continuă mai departe în acelaşi ton cu fericirile Noului Testament. Acestea erau Legile Belagine, scrise versificat, aceleaşi pe care Iisus, le-a învăţat pe muntele sacru al geţilor, Omul, în peştera marelui preot Zamolxe şi pe care apoi le-a transmis iudeilor pentru ai readuce la tradiţia primordială, hiperboreană.

Se mai impune o precizare: prima dintre fericirile lui Iisus chiar dacă nu-şi găseşte paralela în textul Belaginelor, are o paralelă în lucrarea lui Herodot, care vorbind despre daci ne lamureşte şi asupra provenienţei acestor legi înălţătoare : ”Zamolxe (marele preot- n.n)…a cladit o casă pentru adunările bărbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiasca pe fruntaşii ţării, învaţându-i că nici el, nici oaspeţii lui şi nici unul dintre urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc (Împăratia cerurilor, Preidis, Pleroma -n.n), unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bogaţiile”…” (Herodot, Istorii, IV, 95; cf. Trad. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, ed. Obiectiv, Craiova, 1997, p. 50)


Am scris acest articol, poate destul de întortocheat şi misterios, în speranţa că măcar unii dintre urmaşii ramanilor( fii lui Ra(m), Rama, si Râm), a tracilor şi dacilor liberi să se trezească, iar ei la randul lor să trezească şi pe alţii facând cunoscută adevărata istorie a acestui neam străvechi şi măreţ, dar oropsit de la începuturile sale şi până în prezent.

Vor veni vremuri şi mai bune, după vechile profeţii! Să fiţi siguri de asta! Doamne ajută!
zamolxe

sursa:http://quadratus.wordpress.com

Regasirea interioara

Tocmai m-am intors de pe munte unde din nou am avut o serata frumoasa cu chitare si foc. A fost minunat sa fiu din nou in preajma prietenilor vechi cu care am impartit atatea bune si frumoase si m-am bucurat ca chiar si in aceste conditii grele prin care trecem fiecare dintre noi, totusi nu ne-am schimbat. Am pastrat aceleasi obiceiuri frumoase de a pune pe masa tot ce avem si a imparti cu toti din multul sau putinul nostru.

E atat de minunat sa mergi pe creste si sa intalnesti un strain pe care nu l-ai vazut niciodata, dar totusi fiind acolo sus sa-l saluti si sa-i vorbesti de parca v-ati stii de-o vesnicie. Acestia sunt Romanii adevarati! Exista o conexiune stranie care se face acolo intre om si mama natura, conexiune pe care n-am intalnit-o nicaieri in alta parte (mai putin cei veniti pe munte cu telecabina sau alte mijloace de transport, pentru ca nu au simtit cu adevarat energia muntelui).

Desi am calatorit in lumea larga pe vapoare de croaziera, gandul mi-a ramas mereu acasa in muntii mei dragi si aveam intotdeauna o chitara care ma ajuta sa-mi inving dorul. Un vers dintr-un cantec imi rasuna mereu in minte: "Mi-e inima-n inima muntilor mei!"

Din pacate am vazut si latura mai putin frumoasa a experientei mele prin lume, intrucat traind izolat ca si natii am putut sa observ comportamentul de grup al celor cu care intram in contact. M-a mahnit profund sa realizez ca noi ca si romani, ne-am pierdut unitatea, fiind foarte multi gata de compromis atunci cand era vorba de bani sau alte beneficii. Era extrem de greu pentru mine ca accept acest lucru pentru ca eu ca si perfectionista aveam un cu totul alt sistem de valori. Dar in timp am realizat ca de fapt toti acesti ani grei pe care i-am avut de cateva generatii si mai bine, n-au facut decat sa ne altereze constiinta de sine. Dar ea exista acolo in fiecare dintre noi, trebuie doar sa raschetam zgura de deasupra iar margaritarul se va revela mai frumos ca niciodata. Depinde doar de noi!

Acum la ceas de grea cumpana cand cei care ne-au cumparat pe nimic vin si ne iau si aerul pe care-l respiram, va trebui sa ne facem un examen major de constiinta pentru ca cei care lucreaza din umbra aplica acelasi vechi sistem de manipulare "divide et impera" prin care ne fac sa ne razboim intre noi in loc sa vedem care-i adevarata problema si s-o rezolvam.

Tin minte ca in Asia eram foarte revoltata pe faptul ca acei oameni atat de saraci erau totusi atat de impacati cu soarta lor si paradoxal erau fericiti. Nu puteam concepe acest lucru atunci pentru ca veneam dintr-o Romanie unde stresul era la el acasa si toti incercam sa obtinem cat mai multe avantaje materiale din ceea ce faceam. Dar am inteles atunci in Asia ca fericirea n-are nici o legatura cu aceste lucruri ci este ceva cu mult mai accesibil si mai minunat decat toate palatele si ferari din lume. Trebuie doar sa ne amintim. Iar ACUM este un moment foarte bun pentru a face acest lucru, sa "vedem" din nou lucrurile cu adevarat frumoase din lumea aceasta si sa aruncam iluziile acestea desarte in cea mai adanca ghena. Si mai ales sa nu cedam compromisului de orice fel, pentru ca dupa el va veni un altul, ... pana cand vom ramane goi pe dinauntru.

Asa ca apelez la grauntele de "UNITATE" pe care-l avem fiecare dintre noi, sa iasa la suprafata si sa radem in fata acestei situatii atat de absurde si totusi intr-un final atat de de benefica pentru noi.

Despre originea traco-getă a mitului hiperboreenilor

de Monica Dascălu

Ţara hiperboreenilor este adesea pomenită în mitologia greacă. Nimeni nu ştie exact unde se află ea, dar se presupune că undeva în nordul extrem, fără doar şi poate, dincolo chiar de ţinutul dinspre care suflă Boreu, vântul de miazănoapte. Unii istorici consideră că pentru greci Hiperboreea era un fel de paradis îndepărtat, de sălaş al Preafericiţilor. Acolo era ţara viselor, a tuturor prunciilor şi a vârstelor de aur. Apollo trăise acolo în tinereţe, tot acolo se născuse Leto, mama lui şi acolo se întoarce el după fiecare ciclu astral de 19 ani. Se spune că un hiperboreean, pe nume Olen, ar fi întemeiat oracolul din Delfi, iar Pitagora trecea drept reîncarnarea unui hiperborean. Hiperboreanul era considerat a fi un fel de supraom, care trăieşte în fericire şi înţelepciune şi este înzestrat cu puteri magice.

Poporul fabulos al hiperboreenilor trăia, după cea mai mare parte a scriitorilor greci, într-un ţinut situat la nordul Eladei. Se pare că Hesiod îi menţionează pentru prima oară, apoi epigonii lui Homer. Cât despre Herodot, acesta consideră tot ceea ce se povesteşte despre Hiperboreeni este o născocire, justificând aceasta prin faptul că Sciţii, care locuiau la nord de Grecia nu vorbesc despre ei şi nu-i cunosc. În schimb, Herodot povesteşte ce spun oamenii din Delos privind Hiperboreenii. Mai târziu, ei sunt menţionaţi de Pausanias, Pindar, Hellenikos, apoi de Diodor din Sicilia, Pliniu cel Bătrân şi Clement din Alexandria.

Cât despre etimologia numelui lor, după Antici, Hiperboreenii ar fi cei care locuiesc dincolo de vântul din nord, Boreas, şi dincolo de munţii Fipes (Phipees), munţi fabuloşi din nordul Sciţiei, într-o ţară caldă. Etimologiile moderne nu par mai exacte. Dar legendele despre Hiperboreeni diferă la templul din Delfi şi la cel din Delos. La Delfi, se afirmă că faimosul oracol a fost fondat de hiperboreeni, care l-au asociat cu Apollo, şi că acesta călătorea în ţara hiperboreenilor într-un car tras de lebede albe. Nimeni nu poate găsi drumul care duce în ţara hiperboreenilor, unde nu se poate ajunge nici pe pământ, nici pe mare. Doar eroii şi cei pe care zeii îi îndrăgesc pot ajunge acolo. Hiperboreeni, se spune la Delfi, trăiesc o mie de ani, mereu tineri, fericiţi şi bucuroşi, căci nu există la ei boală, oboseală sau bătrâneţe. Toţi cântă şi dansează în onoarea lui Apollo, zeul luminii. În plus sunt vegetarieni, sunt oameni paşnici, drepţi şi prietenoşi. Se spune că ei i-au ajutat pe greci să respingă invazia Galilor în 279 î.e.n.

Totuşi la Delos se spuneau alte lucruri despre Hiperboreeni, care erau, după preoţii templului, fericiţi, mereu tineri, pioşi, drepţi, paşnici şi dotaţi cu puteri miraculoase. Ei trimiteau la templul din Delos daruri acoperite cu paie, prin vecinii lor sciţi. În acele timpuri antice, aceste daruri soseau la templu aduse de fecioare sfinte însoţite de cinci hiperboreeni. De altfel, două din aceste fecioare ar fi fost înmormântate la Delos. Un alt hiperboreean, Abasis, ar fi purtat o săgeată în jurul pământului fără sa mănânce nimic în acest timp.

Mitul hiperboreenilor e de aproape înrudit cu mitul vârstei de aur, a câmpiilor Elisee sau a Insulei Preafericiţilor. Anticii au căutat să localizeze ţara hiperboreenilor în numeroase regiuni mai mult sau mai puţin îndepărtate: insula Thule, o altă insulă situat ă aproape de India, în Irlanda, într-o insulă dincolo de Atlantic, într-o insulă aproape de Arabia, în Marea Mediterană, dincolo de Himalaya etc.

Dar dincolo de toate, poveştile despre Hiperboreeni nu sunt atât de fantastice şi imposibil de admis cum cred unii istorici. Într-adevăr, de ce nu ar fi posibil să fi existat la nord de Grecia grupuri de oameni religioşi care să semene prin multe trăsături cu aceşti fabuloşi oameni virtuoşi, înţelepţi, paşnici, vegetarieni şi celibatari? Şi asta cu atât mai mult cu cât asemenea oameni au existat într-adevăr, aşa cum vom arăta în continuare, ei fiind chiar strămoşii noştrii, dacii.

De altfel, Iliada atestă existenţa unor oameni foarte religioşi la nordul Dunării, în timpul războiului troian. În cântul 8, versurile 6-8 se spune: “Zeus contempla ţara tracilor, cavaleri pricepuţi: pământul Misienilor, experţi în lupta corp la corp, cea a Hippimolgilor, ţara Gallactofagilor, cea a Abioi-lor, cei mai drepţi dintre oameni”. Termenul “Hippimolges” înseamnă “cei care mulg iepele” şi “Galactophages” sunt “cei care se hrănesc cu lactate”. Toţi aceştia sunt traci, deşi Strabon afirmă că cele trei popoare menţionate anterior aparţin neamului Sciţilor. Aceasta este imposibil, pentru că Sciţii au venit în Europa în secolul 7 î.e.n, iar războiul troian a avut loc în sec 13 sau 12 î.e.n. Deci aceste trei popoare menţionate erau trace şi locuiau la nordul Dunării.

Sensul denumirii de Abioi este mai greu de explicat, selectăm câteva posibile variante: “cei fără familie, care trăiau fără femei” sau “nomazi, oameni săraci, fără arc”, sau “oameni liniştiţi, paşnici”, sau “cei care au viaţa lungă”. Textul lui Homer susţine ideea că aceşti Abioi erau cei mai drepţi dintre oameni şi numele lor indică faptul că sunt oameni religioşi din moment ce trăiau în celibat (ceea ce pentru lumea greacă era un act eroic). Abioi-i se hrăneau cu lapte, erau vegetarieni şi acest ascetism se datorează doctrinelor religioase (de fapt, tehnicilor spirituale) pe care tracii le practicau, după cum arată Posidonios, citat de Strabon.

Unii istorici afirmă că marele iniţiat dac Zalmoxis a fost contemporan cu Pitagora (şi chiar că ar fi fost discipolul lui, afirmaţie care, spune Vasile Lovinescu, trebuie atribuită incredibilei semeţii a grecilor. Vasile Pârvan consideră şi el această ipoteză ca fiind naivă şi citează diverşi istorici care menţionează faptul că de fapt Pitagora a fost un discipol spiritual al tracilor). Oricum ar sta lucrurile, este clar că spiritualitatea dacilor nu începe cu Zalmoxis şi nici vegetarianismul în cazul lor nu provine de la şcoala lui Pitagora, deoarece, repetăm, acesta a trăit în secolul 7 î.e.n.

Se presupune de altfel că ceea ce a adus nou Zalmoxis în practicile spirituale ale dacilor a fost folosirea camerelor subterane sau a grotelor pentru asceza spirituală, în scopul atingerii nemurii. Aceşti aceşti fermi trebuiau să trăiască izolaţi, departe de zgomotul satelor şi de locuitorii lor. Ei trebuiau să trăiască ascunşi, de altfel locuiau destul de mult în grote. Viaţa misterioasă a adepţilor lui Zalmoxis, care trăiau ascunşi în peşterile lor, nu se căsătoreau, erau vegetarieni şi refuzau bunurile lumeşti, poate cu siguranţă să fi fost sursa istorică a mitului hiperboreenilor, din moment ce discipolii lui Zalmoxis trăiau în munţi unde se aflau peşteri, în Carpaţi, la nordul Dunării şi al Greciei.

O vizune mai elaborată asupra mitului hiperporeenilor este prezentată de Vasile Lovinescu în lucrarea sa “Dacia hiperboreeană”, care ne prezintă o abordare iniţiatică a istoriei, asociată cu o geografie sacră a Planetei noastre. În această viziune, poporul iniţiat al hiperboreenilor migrează în diferitele cicluri istorice în zone geografice cu o semnificaţie sacră aparte. Şi, am completa noi, în aceste zone speciale se află în diferitele etape istorice proiecţia în planul fizic a Shambalei, centrul spiritual al panetei. Una din etapele acestei migraţii a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar tradiţia spirituală dacică este “urmaşa” culturii lor. (Insula Şerpilor mai era numită şi Insula Albă sau Leuce, şi templul lui Apollo care a existat aici, ale cărui ruine există şi azi, ca şi toponimia din zonă atestă această conexiune). Muntele Omu, numit în popor “Osia lumii” sau “Buricul Pământului” este axul central al geografiei sacre a României.

Originea poporului arian

În tradiţia orientală se arată că originea poporului arian trebuie căutată în munţii Carpaţi, unde s-a aflat anterior zona de proiecţie a Shambalei, zonă care va redeveni centrul spiritual al planetei înaintea încheierii actualului ciclu planetar. O dovadă inedită a acestei origini este prezentată în lucrarea lui Nicolae Miulescu: “Dakşa, ţara Zeilor”, care din păcate este greoaie pentru cel care nu cunoaşte mitologia indiană şi epopeele istorice indiene. În esenţă, Miulescu dovedeşte cu argumente lingvistice faptul că principalele episoade ale acestor epopee/mituri s-au desfăşurat în Dacia, prin faptul că numele localităţilor şi a personajelor se regăsesc în multe nume de localităţi, munţi sau râuri păstrate până în prezent, iar acestea sunt şi grupate conform miturilor sau povestirii respective.

Desigur că unii pot fi sceptici în ceea ce priveşte aceste asemănări, dar uluitoarele “coincidenţe” îi vor pune pe gânduri. Ca yoghini, noi ştim că nu există coincidenţe şi întâmplări, toate evenimentele supunându-se unor legi foarte precise. Poate ar mai trebui menţionat că actualmente, limba care este considerată (de către lingvişti) a fi cea mai apropiată de română este catalana (vorbită în nordul Spaniei), şi nici măcar cu această limbă nu există atâtea corespondenţe de nume ca în acest caz.

sursa: yogaesoteric