luni, 6 iunie 2011

Thot atlantul transmite


Contele Incappucciato
Dialogul prin channeling cu entitatea Thoth, care a trăit în Atlantida şi apoi a civilizat Ţara Egiptului – Khem, continuă relevând noi informaţii surprinzătoare pentru România, dar şi pentru omenire în general.

„C.I. : vrei să spui că ceea ce se petrece la ora actuală în Statele Unite, cu nămeţii aceia de zăpadă, este un efect al deplasării Polului Nord Magnetic către teritoriul american?
Thoth: da, dar nu numai asta! Este necesar să înţelegeţi că procesele energetice actuale care au loc la suprafaţa Geei, şi în mod deosebit zăpezile din America de Nord, se datorează creşterii energiilor din artefactele atlante, pe care le-am lăsat undeva în zona învecinată a coastei estice a continentului respectiv. Încă de pe vremea când conduceam Atlantisul şi casta Preoţilor de atunci, au fost setate Cristalele din Amenti pentru a vibra în mod sincron mai mult, odată cu apropierea de sfârşitul actualului Ciclu Cosmic! Deci o parte a ceea ce se întâmplă acum, cu deplasarea Polului Nord Magnetic către nordul Americii de Nord, este efectul unei sincronicităţi între vibraţia crescândă a acelor cristale, energiile ce vin din galaxie în prezent şi răspunsul axei magnetice a Geei la acestea.
C.I. : ce reacţii vor fi la nivel uman din această perspectivă? Părerile oamenilor sânt împărţite, mai ales că sânt unii care combat profeţia calendarului maya sau alte teorii referitoare la anul 2012…
Thoth: printre aceste interpretări ale unora şi altora, adevărul pluteşte ca un fulg pe apa râului… 2012 nu este neapărat un an fatidic sau un moment în care s-ar întâmpla ceva teribil, aşa cum cred mulţi pământeni… 2012 este punctul unde timpul şi spaţiul se ating în şi între ele însele, aşa cum voi cunoaşteţi acest fenomen numit panglica Moebius. La anumite intervale de timp, cicluri cosmice mari, spaţiul şi timpul se pliază unul către celălalt până se ating într-un punct redat în termenii voştri printr-un segment temporal. Acest lucru se întâmplă deoarece desfăşurarea spaţiului şi a timpului are loc sub forma unor fuioare care urcă şi coboară, urmând un model de Geometrie Divină precisă. În fizica voastră acest aspect seamănă cu mişcările sinusoidale. Din această cauză timpul pe planeta voastră cunoaşte suişuri şi coborâşuri, în schimb spaţiul – volumul Geei, este influenţat de aceste mişcări ale curgerii timpului, dilatându-se sau contractându-se, după cum se succed ciclurile, iar asta are efect şi asupra câmpului magnetic al planetei. Perspectiva aceasta vă influenţează conştiinţa, deoarece acest corp subtil pe care îl aveţi este direct conectat la magnetismul Geei.
C.I. : vrei să spui că ceea ce se întâmplă cu spaţiul şi timpul determină modificări în conştiinţă? Oamenii care studiază spiritualitatea credeau că ceea ce cercetează ei modifică percepţia în conştiinţă…
Thoth: este doar un efect secundar, deoarece schimbările din afara Geei, ca energie şi magnetism, influenţează modul în care conştiinţa voastră funcţionează. Dacă magnetismul este slab, atunci conştiinţa voastră îşi poate pierde orientarea care vă oferă conştientizarea a ceea ce sânteţi. Dacă este prea intens, atunci conştiinţa voastră ar fi limitată în manifestarea ei de energiile magnetice ridicate, care o pot forţa să îşi limiteze în timp şi spaţiu vibraţia sa specifică. Ceea ce veţi trăi până 2012 este doar o apropiere de punctul unde spaţiul şi timpul se întâlnesc într-un punct considerat 0, iar voi nu ştiaţi nici măcar ce anume provoca această scurgere accelerată a timpului vostru interior, deşi dacă vă uitaţi pe ceasurile din casele voastre, acestea măsoară în ritmul lor 24 de ore.
C.I. : atunci ce anume ar trebui să ştie oamenii, pentru a face ceea ce este corect atunci când spaţiul şi timpul se vor alinia perfect la 0? Pentru că s-au discutat tot felul de modele de pregătire vizavi de 2012.
Thoth: un aspect esenţial pentru voi toţi este să înţelegeţi că plierea spaţiului şi timpului în punctul 0 determină emisiile de energie ale aurelor voastre. Orice emisie de energie a unui sistem viu se află în corelaţie perfectă cu spaţiul şi timpul, ca noţiuni care determină etapele de evoluţie a oricărui sistem. Ca urmare, ceea ce este necesar să faceţi, şi mai ales voi cei de aici de pe aceste meleaguri, este să vă întoarceţi către lumea voastră interioară, pentru a reuşi să determinaţi pentru voi înşivă o sincronizare cu momentul în care spaţiul şi timpul vor coincide în punctul 0. Şi atunci când se va petrece acest lucru, din munţii voştri va ieşi o energie care a aşteptat 26.000 de ani să fie pusă în funcţiune. Iar în acele zile o parte din voi veţi fi conectaţi direct şi brusc la energia pe care voi o numiţi Cristică.”

sursa: Revista COSMOS nr.32

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu