Binecuvantarea muntilor

Muntii au o semnificatie arhetipala in toate culturile lumii. De aceea, ei ne pot invata foarte multe lucruri, daca ii contemplam in lumina meditatiei.
Toti muntii sunt considerati locuri sacre. Oamenii au cautat intotdeauna ghidarea si renasterea spirituala in munti. Muntele este simultan un simbol al axei primordiale a lumii (Muntele Meru), locul in care salasluiesc zeii (Muntele Olimp), locul in care liderul spiritual il intalneste pe Dumnezeu si primeste de la El poruncile divine si chivotul sacru (Muntele Sinai). Au fost considerati dintotdeauna simboluri ale sacralitatii, intruchipand in acelasi timp pericolul si armonia, duritatea si maiestuozitatea. Inaltandu-se deasupra oricaror alte forme de relief de pe planeta noastra, ei impresioneaza si coplesesc prin simpla lor prezenta. Natura lor este pur elementala, fiind alcatuita din pietre si din stanci. De aceea, ei sunt la fel de solizi si de duri ca si pietrele din care sunt compusi. Muntii sunt prin excelenta locuri ale viziunii inalte. Ei permit simultan intrarea in contact cu intreaga perspectiva panoramica a lumii naturale si intersectarea acesteia cu radacinile fragile, dar tenace, ale vietii.
Muntii au jucat un rol cheie in istoria si preistoria umanitatii. Pentru popoarele traditionale, ei au simbolizat intotdeauna arhetipul mamei, al tatalui, al gardianului, al protectorului si al aliatului.
Pornind de la toate aceste premise, este util uneori sa „imprumutam” minunatele calitati arhetipale ale muntilor si sa le folosim in practica meditatiei noastre, pentru a ne dinamiza astfel intentiile si pentru a surprinde momentul prezent din perspectiva puritatii si simplitatii. Imaginea muntelui sustinuta in fata ochiului mintii, dar si la nivelul trupului, ne poate stimula, aducandu-ne aminte de ce ne-am asezat in aceasta postura si care este semnificatia ei, respectiv a scufundarii noastre in lumea non-actiunii. Muntii sunt prin excelenta simbolul emblematic al linistii si al pacii, dar si al prezentei de nezdruncinat.